Home Personal Suntem ceea ce bem

Suntem ceea ce bem

1

Dimineaţa nu ai cum să nu zâmbeşti când simţi că pe nasul tău la fel de somnoros ca tine se aşază două buze calde cu miros de cafea. Nimic neobişnuit până aici, dar ochii ţi se deschid când simţi că vârful nasului ţi s-a umezit, iar răcită nu eşti sigur. Prietenul tău are o mustaţă groasă din spumă albă pe care se pare că nu s-a abţinut să nu o împartă şi cu nasul tău. Nu te poţi abţine să nu râzi. Iar în minte se dezlănțuie un șir lung de gânduri:

Unora le place să ghicească în cafea
Unora le place s-o savureze singuri
Alții se bucură de ea într-o cafenea
Alții râvnesc la ea într-un colț al casei
Iar cei mai mulți, s-ar transforma ei înșiși într-o ceașcă
O ceașcă plină cu lichioarea din boabe proaspete 
Și nu ar putea decât să-și strige ființa, cam așa:
De-aș fi dimineață aș fi una însorită privită prin abur de cafea
De-aș fi seară, aș fi una distractivă înconjurată de prieteni
De-aș fi după-amiază, aș fi una ploioasă perfectă pentru espresso
De-aș fi job, aș fi cafengiu
De-aș fi zi a săptămânii aș fi cea potrivită pentru cofeină
De-aș fi desert, aș fi tiramisu
Aș fi fructul de cafea oricând
De-aș fi arbore aș fi un Coffea Arabica sau, poate, Robusta când am o zi amară.
Iar de-aș fi espressor, aș fi unul de la Philips neapărat cu sistemul LatteGo.

Dar despre asta vom afla imediat, înainte, vreau să-ți scriu un pic despre cafea.

Cafeaua diferă, la fel şi oamenii. Dacă espresso-ul reprezintă o doză de cafea neagră bogată şi intensă pregătită cu ajutorul unei metode de preparare prin care cafetiera acţionată de pompă forţează apa fierbinte să treacă prin particulele fine la presiune ridicată, cafeaua se preparată prin turnarea apei clocotite peste cafeaua măcinată într-un filtru de cafea şi are un gust mai complet decât espresso. Cappuccino este preparată cu o doză de espresso, lapte fierbinte şi spumă de lapte aburită, iar latte machiatto este preferata mea pentru că înseamnă că espresso este adăugat în lapte – şi nu laptele în espresso, astfel că are un gust fin, foarte plăcut pentru mine mai ales că prefer să adaug în funcţie de stare: scorţişoară, ciocolată sau vanilie.

Mai există şi alte tipuri de cafele, iar eu am tendinţa să cred că celor cărora nu le place cafeaua, pur şi simplu nu au încercat varianta care să funcţioneze pentru ei. Dar astăzi nu mă voi referi la ei – şi ceaiul trebuie să aibă degustătorii lui – ci la mine şi tipologiile de băutori de cafea pe care le-am sesizat eu.

Eu nu sunt băutoare de cafea înrăită, dar ştiu să apreciez o cafea dulce, cu spumă de lapte şi diverse arome, probabil de aceea latte machatto este opţiunea mea preferată. Mereu au crezut că oamenii care preferă cafelele dulci o fac pentru că aşa sunt şi ei. Firi vesele care savurează cafeaua ca pe un desert împreună cu prietenii, vecinii şi familia.

Dacă mă gândesc la tata, în minte îmi vine mirosul puternic al cafelei negre care nu îşi schimbă niciodată gustul, mereu la fel, o opţiune clasică, “old school”, ce reprezintă un om care ştie ce vrea şi nu îşi complică existenţa.

Mama, cu stilul ei sofisticat, optează în general pentru cappuccino, o opţiune clasică, dar care îţi setează starea mentală pentru creativitate şi nu are cum să nu emane stil şi delicateţe.

Da, în funcţie de ce cafea bei, în minte îmi vin cuvinte care te descriu, iar ce ştiu eu că apreciem cu toţii, este o cafea cu stil, o cafea bună. În ceea ce priveşte familia mea, cred că ni s-ar potrivi foarte bine un Espressor automat Philips cu sistemul inovator LatteGo care are 5 varietăţi de cafele.

Dar cum toţi suntem diferiţi, ţie şi apropiaţilor tăi se poate să vi se potrivească altceva, aruncă un ochi sau mai mulţi pe magazinul online magNET.ro, s-ar putea să găseşti altceva care îţi atrage atenţia, s-ar putea ca pentru tine să fie suficiente 3 varietăţi de cafea. Eu trebuie să recunosc că m-a cucerit sistemul de lapte LatteGo care adaugă în ceaşcă un strat de spumă de lapte fină şi cremoasă. În plus, se curăţă foarte uşor atât manual, cât și în mașina de spălat vase, fiind alcătuit doar din două piese.

Espressoare cu același sistem revoluționar – care constă în amestecarea laptelui cu aer la viteză mare în camera de spumare rotundă, adăugând în ceaşcă un strat cremos de spumă de lapte, fără stropi şi exact la temperatura potrivită – sunt acestea:

 

În dreapta: EP2231/40, în mijloc: EP3246/70, în stânga: EP5335/10
Sursă: www.philips.ro

Cred că înainte de a ne eticheta în orice categorie de băutori de cafea, suntem băutori comozi, ne place să ne facem o cafea de calitate, cu un gust exact așa cum ni-l imaginăm, la noi acasă. Esspresoarele Philips folosesc râşniţe 100% ceramice durabile și pot fi reglate în 12 trepte pentru a transforma boabele de cafea în orice dorim, de la pudră ultrafină la măcinare grunjoasă. Aceste râșnițe sunt și foarte rezistente, ceea ce face să putem savura de o cafea aromată proaspătă pentru cel puţin 20.000 de ceşti.

Scriam că vrem cafeaua așa cum ne-am obișnuit cu ea, căci la tipologia de băutori am putea adăuga și consecvența, iar sistemul My Coffee Choice ajustează intensitatea aromei şi cantitatea de băutură.

Sursă: www.philips.ro

Filtru de apă AquaClean garantează că vom profita la maximum de espressorul nostru întrucât nu necesită schimbarea filtrului decât la solicitarea aparatului. Nu va trebui să detartăm aparatul timp de până la 5.000* de ceşti, beneficiind de apă curată şi purificată. Mi-e clară necesitatea acestui filtru pentru tipologia omului modern, cel care oricum e mereu pe fugă și are nevoie să economisească timp și să-și facă din espressorul lui un prieten care să-i simplifice munca.

Aș putea să mai scriu despre funcția Aroma Seal care protejează boabele de cafea şi se asigură că îşi păstrează aroma iniţială în timp și despre multe altele, dar dacă ți-am stârnit curiozitatea poți să afli mai multe de pe site-ul celor de la Philips sau, de ce nu, de pe magazinul online cu atracție de magNet, așa cum îi e și numele.

Ceașca de cafea e ritualul intim de dimineață pentru unii, e instrument în replica ce ne dă cei mai puternici fluturi în stomac: ”Ești frumoasă! Ieșim la o cafea?”, e legătura dintre prieteni: ”Hai la mine la o cafea! Mai stăm de vorbă.”, e boost-ul de energie pentru perioada sesiunilor, e motorașul ce ne face să rezistăm în seara de revelion, e prezentă lângă laptop atunci când lucrezi de zor, chiar și pentru SuperBlog 2019, cum este scris și acest articol. Urmează să dau save, să dau publish, să închid clapeta laptopului și să-mi beau ultima gură de latte macchiato.

Cafeaua e atât de multe! Așa cum suntem și noi, cei care o bem.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here