Începe cea de-a 25-a ediție a uneia dintre competițiile mele preferate de blogging, Superblog.
Anul acesta se pune în mod special accent pe Storytelling, adică folosirea unei narațiuni pentru a transmite un mesaj. Dacă acest mesaj reușește să-și convingă audiența să acționeze în direcția dorită, scopul a fost atins.
În ceea se privește competiția SuperBlog, cred că în fiecare ediție poveștile au avut avantaj. Să integrezi brandul în cadre prielnice, cu întâmplări care aduc în prim-plan efectele și beneficiile produselor prezentate a fost și va fi mereu de efect. Dar poveștile pot deveni ușor neverosimile dacă te ia valul sau nu ai experiență în crearea lor.
Cum abordez eu un articol storytelling atunci când vreau să integrez și un produs sau serviciu?
Storytelling e o tehnică folosită cu succes în marketing, iar eu am învățat-o cumva intuitiv datorită competiției SuperBlog, fiind pasionată de beletristică și scris povești de când mă știu.
Pornesc de la adevăr
Minciuna nu te va ajuta pe tine ca blogger, dar nici produsul pe care vrei să-l prezinți. Poți omite părți care ți se par că dezavantajează un produs, cum ar fi că o cremă conține alcool. Dar să spui că este bogată în vitamina E, dacă ea nu o conține, ar fi o mare gafă.
Nu exagerez
Cele mai plauzibile relații între personaje se vor crea dacă s-au întâmplat la un moment dat în viața ta sau dacă le-ai sesizat în jurul tău.
Tine cont și de faptul că să lauzi „ceva” excesiv va părea reclamă agresivă.
Structura poveștii trebuie să fie în jurul produsului sau serviciului pe care vreau să-l prezint
Orice poveste bună trebuie să aibă început, cuprins (intrigă) și sfârșit. Înainte de a încerca să faci marketing printr-o poveste, analizează despre ce e produsul. Ce bine aduce el în viața oamenilor?
E un produs de curățat vase? Gândește-te în ce situație e bine ca un produs de acest fel să fie eficient repede. Poate faptul că nu trebuie să pui mult produs înseamnă economie. Dacă e îmbogățit cu substanțe benefice pentru piele poți integra faptul că prietenul sau prietena ta care ți-a făcut surprinză cu vasele spălate care lucesc ca un bec are pielea ca de bebeluș.
Aberez, dar porind de la trăsăturile produsului poți porni o poveste. De exemplu, ești acasă la o prietenă, iar tu ești dezamăgit că ai tigăi uleiose, de acolo se pornește o poveste în care produsul prezentat devine salvator.
Exemple de campanii de storytelling
De multe ori în storytelling nu e neapărat despre un produs, ci despre conștentizare asupra brandului, despre a aduce din nou brandul în atența publicului cu mici artificii. De exemplu, Coca-Coca a avut o campania atipică în care clienții se uitau prin camera telefonului la o doză de Coca-Cola, iar o poveste animată, creată cu ajutorul AR, prindea viață. Au fost 12 povești, toate cu conflicte minore care se rezolvă prin faptul că poți să împarți in Coca-Cola.
O poveste arată un cuplu tânăr la un film care se sperie și își aruncă floricelele de porumb. O alta prezintă doi fani fotbal, rivali, care se alătură unul altuia într-un joc amical când mingea zboară din cutia de Cola.
Dacă povești bune n-ar putea crea cei de la Disney, atunci nu știu cine. O reclamă la Disneyland Paris în care o rățușcă găsește o bandă desenată cu Donald Duck a avut un mare impact, strângând pe Youtube peste 30 de milioane de vizualizări. Rățușca face o adevărată pasiune pentru personajul din banda desenată. Undeva, în suflet rămâne povestea cu Donald Duck chit că pierde revista și indiferent prin câte greutăți trece rățușca și familia ei. În momentul în care ajunge la Disneyland Paris, personajul rățuștei preferat este acolo să-o întâmpine.
Sunt și o grămadă de comedianți care integrează în video-urile de pe Youtube produse, dar mai ales servicii, într-un scenariu amuzant.
Aici am dat exemple de povești video, dar acestea pot fi scrise sau chiar prin imagini. La noi, în România, Andreea Bălăban este unul dintre influencerii care prin intermediul pozelor și al textului spune povești și integrează produse de-ale brandurilor.
Concluzie
Încercările de a ieși din banal, de a crea povești emoționante și integrarea mesajelor potrivite vor fi cu siguranță apreciate de jurații SuperBlog și ai șansa ca cititorii să fie captivați.