Acesta este articolul prin care îmi anunţ, deja a treia oară, participarea la SuperBlog. Nici nu mai ştiu ce şi cum să scriu, pentru că, aşa cum e de obicei pentru mine, intru în acest joc, numit competiţie, fără aşteptări, doar cu multă curiozitate.
SuperBlog este o competiţie de blogging creativ şi există o mulţime de motive pentru a participa. Multe tot scrise, în tot felul de variante, de multitudinea de bloggeri care au intrat în această comunitate de-a lungul timpului. Cele mai relevante, descrise clar, le vei găsi în articolul acesta. Vin totuși cu câteva completări, un pic mai zăpăcite.
Una bucată motiv de participare
Organizatorii ne-au provocat să completăm articolul cu propriile motive, iar eu am spus DA pentru Spring SuperBlog 2020, cum am răspuns DA şi provocării, trezindu-mă faţă în faţă cu un draft de articol gol, o minte fără inspiraţie, absorbită de astenia de primăvară. Aşa mi-am dat seama că acesta este primul motiv pentru care ai alege Spring SuperBlog, căci e primăvară şi SuperBlog-ul e pastila împotriva stărilor de nostalgie, epuizare, apatie specifice asteniei. Crede-mă, dacă te vei dedica real şi total, astenia se va speria de energia ta!
Încă una bucată motiv de participare
Îți vei exersa cel mai important organ din corp, și anume, creierul, care deși nu e mușchi, are nevoie de propriul antrenament. Cu probe diverse, din domenii de care poate nici nu ai auzit, nu ai cum să nu afli informații noi și să trebuiască să găsești soluții creative pentru a te mula pe o probă sau pe alta, respectând în totalitate ființa ta. E foarte important să știi cine ești, să adaugi temelor “filtrele” proprii.
Motivul meu preferat
Poți comanda mâncare fără să te simți vinovat! Oricum nu ai timp să mai tai ceapă, ardei și castraveți, dar cu o mână poți să scrii și cu alta să mănânci pizza. Dacă totuși ești adeptul gătitului, nu te vei mai plictisi nicio clipă, timpul de gătit se combină minunat cu cel de gândit (la ce vei scrie pentru următoarea temă).
Ultima bucată motiv de participare
SuperBlog este o comunitate, cu oameni deschişi, plini de viaţă şi idei, atât de multe că la un moment dat pot deveni enervanţi (până la urmă, e o competiţie, nu?). Însă, la finalul perioadei, care se întinde pe câteva luni (vreo două), îţi dai seama că motivul adevărat pentru care rămâi în continuare lângă SuperBlog, nu sunt premiile, ci oamenii.
Dacă ești blogger cu peste 20 de articole publicate și o vechime de peste trei luni, hai să ne cunoaștem! Hai să ne “furi premiile” (celor vechi), iar dacă nu-ți iese din prima, oricum vei avea parte de un timp minunat. În plus, vei putea să adaugi propriile “bucăți” de motive, prin vocea ta, pe blogul tău. Sigur multe motive vor fi ca ale celorlalti, dar la fel de convinsă sunt că cel puțin unul o să fie al tău, personal și puternic, și-l vei descoperi, mai devreme sau mai târziu.
Dacă locuiești în București sau în apropiere sunt convinsă că ai auzit de Therme, poate deja ai fost. Dacă încă ești în căutare de recenzii și păreri dacă merită să te relaxezi la Therme sau mai degrabă la o piscină obișnuită, trebuie să știi că e mai mult decât un spațiu de bălăceală.
Dacă ai fost deja, dar doar într-o zonă și ești curios dacă merită să plătești în plus pentru celelalte, te voi lămuri în acest articol. Fă-te comod, relaxează-te și imaginează-ți că citești acest articol înconjurat de palmieri, în aer simțindu-se miros de minerale din micuțe piscine ce promit minumi pentru sănătate. Bun, deja țe-am transpus în atmosfera Therme, probabil la zona preferată de mine, The Palm, fiind cea intermediară. Dacă vrei să mergi cu copiii, trebuie să știi că cei sub 16 ani nu au voie la această zonă, doar la Galaxy.
La Therme sunt trei zone: Galaxy, The Palm, Elysium. În principiu, ai toate informațiile pe site-ul lor, e foarte detaliat, dar bineînțeles că este descrierea lor, adică doar cu bune. În plus, informația este împrăștiată peste tot, de aceea m-am gândit să fac și eu un ghid al ”bucureșteanului relaxat”.
Ce zonă să alegi când mergi la Therme?
Nu vreau să detaliez prea mult despre zone, căci găsești în detaliu pe site, și ce activități poți să faci, și de ce facilități te poți bucura, dar pot să-ți spun care e zona mea preferată și ce mi se pare că e esențial de știut.
Dacă plătești pentru o zonă mai scumpă ai acces gratuit în toate celelalte (mai ieftine), dacă plătești pentru cea mai ieftină și te decizi că vrei să vezi cum sunt și celelalte zone, poți să o faci, dar vei plăti o taxă. La Galaxy vei da peste mulți copii, tobogane, zgomot. Este zona în care vrei să mergi cu familia. Eu în zona asta m-am bucurat doar de tobogane, pentru care nu am așteptat mult la coadă, căci am fost atentă la perioadele în care merg. Te sfătuiesc și pe tine să-ți alegi cu grijă zilele și orele, căci orice loc aglomerat atrage neplăceri: cozi, mult timp de așteptat, nervi și va strica experiența relaxantă. Eu nu am fost în weekend, ci în timpul săptămânii pe zi sau în programul cu preț special de “EVENING SPECIAL”, adică de luni până joi după ora 20:00. Nu știu exact cât de aglomerat devine în weekend, dar de fiecare dată când am fost erau multe șezlonguri goale, loc de stat la bar, nu aveai de așteptat la zona de mâncare, deci perfect. Galaxy mai are și alte modalități de distracție și relaxare: piscină cu valuri, piscină de relaxare, restaurant, saună umedă etc.
The palm e zona mai liniștită, nu vor fi copii în jurul tău. Și aici găsești saună umedă, saltele cu hidromasaj, o piscină cu bar etc. Pentru toate facilitățile și activitățile care au loc poți să consulți programul dat pe site. De exemplu, miercuri, la zona The palm, te poți bucura de:
Aceasta e preferata mea, căci poți să înoți, poți să stai în mici bazine cu sare, magneziu și alte minerale, să te bucuri de o băutură la bar, să ieși în exterior. Ce să mai! E zona care mie mi se pare cea mai relaxantă, dar poate să aibă legătură și cu faptul că nu sunt mare amatoare de saună. Încep să mă plictisesc la saună, mi se încinge pielea, îmi simt respirația grea.
Sauna umedă o suport cu greu, mi se pare înecăcioasă și îmi vine mereu să tușesc, cele de la zona Elysium sunt mai interesante (fiind saune uscate), fiecare cu specificul ei, am prins chiar și un program la una dintre saune, în care scopul a fost purificarea cu ulei esențial de Cedru Texas, Pin Negru și Patchouli. Mi-a plăcut, dar nu pot să spun că m-aș întoarce la Therme pentru cele 6 saune uscate de la Elysium, însă aș face-o pentru piscina de la The palm. Saunele uscate și o micuță piscină cu seleniu și zinc sunt ce orefă în plus această zonă. Aici găsești și un duș în formă de cală, cu apă rece pentru a te răcori după saună, dar nu se înghesuia nimeni la ”adăpostul” petalelor imense când am fost eu.
Pentru ce să-ți faci griji?
“Griji” s-ar putea să fie un cuvânt mare, dar sunt câteva aspecte cărora trebuie să le acorzi atenție.
Șlapi, am văzut și câțiva oameni care mergeau în picioarele goale. Nu e igienic și nici permis la Therme să nu ai papuci;
banii. Dacă îți propui să mergi la Therme trebuie să fii pregătit să cheltui o sumă de bani. Poți verifica prețurile de intrare pe site, dar dacă vrei să mănânci sau să te bucuri de hidromasaj, acestea vor costa în plus. Plătești mai mult și dacă vrei să închiriezi prosop sau halat, dar nu te obligă nimeni să nu le iei de acasă;
să-ți faci duș înainte de a intra în apă;
dacă vrei să mergi cu autobuzul, să verifici orarul autobuzelor gratuite Therme;
să nu pierzi brățara pe care ai primit-o la intrare, altfel va trebui să achiți vreo 200 de lei;
Să nu uiți să-ți faci măcar o poză cu care să te mândrești prietenilor. Eu am:
Pentru ce să nu-ți faci griji?
Unde îți pui telefonul și restul lucrurilor. Vei primi un dulăpior în care lucrurile tale vor fi în siguranță. Dar ce faci cu cheia? O pui în slip? Ei bine, nu! O ții la mână, căci e brățara despre care îți scriam mai sus;
că nu vei avea ce face. Indiferent de cine și cum ești. Vei găsi ceva de făcut. Nu știi să înoți? Nicio problemă! La Therme nu te duci să înoți, poți să citești pe șezlong, să stai la saune sau în piscină la bar, savurând un cocktail. Din contră, îți place să înoți? Vei avea spațiu destul, în cazul în care nu te duci de sărbători sau într-o perioadă extrem de aglomerată.
că nu vei avea ce să mănânci. Toate zonele au restaurante, autoservire sau snack bar, sigur vei găsi ceva și pe gustul tău. Eu sunt vegetariană și tot nu am murit de foame.
dacă depășești timpul inițial, o jumatate de oră costă doar 3 lei în plus, deci nu e o avere, așa că nu trebuie să te streseze nici că ai plătit trei ore, dar ai depășit un pic timpul.
Eu până acum m-am simțit de fiecare dată bine, iar sfatul meu principal și cel mai important ar fi să nu dai iama la Therme de sărbători, căci asta fac toți și te vei trezi că aștepți o oră, două numai să-ți iei de mâncare. Dacă ai un buget prestabilit, încearcă să te ții de el, nu de alta, dar cum pentru orice doar bifezi brățara, te ”poate fura peisajul” și să te trezești la final că ai de plătit 500 de lei.
Eu zic că merită, măcar să vezi dacă îți place și ți se potrivește. Distracție plăcută!
Majoritatea ne dorim sâ câștigăm mai mulți bani, iar dacă am putea să facem asta de acasă, destul de ușor și rapid, clar nu vom spune nu.
Am aflat de asknews18 de pe Facebook. Pe un grup de angajări, scrisese cineva: “Vrei să câștigi 750 de lei pe zi, lucrând de acasă? Îți voi scrie în privat cum, dacă lași comentariu”. Evident că se scriau vreo trei comentarii pe minut. Cine nu vrea să câștige 750 de lei pe zi? Important e de aflat și ce trebuie să facem pentru asta, iar eu chiar eram curioasă, așa am fost redirecționată spre asknews18, primind bineîțeles un link și un mesaj care îmi arăta cât de simplu ar fi să câștig banii.
Ce era de făcut părea extrem de simplu, parcă prea simplu, iar eu cred că dacă ceva sună prea bine ca să fie real, cel mai probabil nu e. Așa că sfatul meu este să nu-ți faci cont, să nu le dai datele tale, cu atât mai puțin datele de pe card pe care ți le cer.
Cum funcționează site-ul?
Doar pentru că spui dacă îți place sau nu o știre, ei pretind că oferă câte 25 de lei pentru părere, iar alte știri apar mereu la ore diferite. Pentru că au nevoie de trafic și își doresc câți mai mulți utilizatori, pentru fiecare “prieten” adus primești 250 de lei. Numai că, deși nu l-am testat, intuiția îmi spunea că sună prea bine și prea ușor ca să fie “pe bune”. Nu mi-a luat mult să-i pun etichetele de “scam”, “fake news”, “înșelătorie”.
Cum îți dai seama că ceva e înșelătorie?
îți asculți instinctul, dacă orice nu se simte în regulă, mai bine aștepți, mai cauți informații, mai ceri sfaturi.
citești cu atenție conținutul. De exemplu, la Asknews18 nici măcar nu s-au chinuit să scrie corect:
te uiți la aspectul site-ului. În cazul de față, Asknews18 arată ieftin, cu un meniu basic, fără adresă de mail la care să-i poți contacta, doar o căsuță de chat. Iar eu cred că dacă ar avea atâția bani să plătească oamenii care doar bifează că le place o știre sau alta, ar trebui să-și permită un site căruia nu-i poți reproșa nimic;
cauți pagina de Facebook și de Instagram a companiei. În general pentru că își doresc popularitate și continuitate cu angajații sau clienții, o companie serioasă va fi prezentă și pe rețelele de socializare. Iar despre Asknews18 nu găsești nimic în afară de câțiva oameni care distribuie link-urile cu speranța de a se îmbogăți;
cauți recenzii online, iar dacă ai ajuns aici e foarte posibil să o fi făcut deja. Și eu am procedat la fel și am dat de acest articol care explică de ce Asknews18 e “scam”.
Care e scopul Asknews18?
Fata care mi-a trimis link-ul, după ce am avut o discuție cu ea pe tema asta și am sfătuit-o să nu își dea datele de pe card dacă nu a făcut-o deja, părea foarte surprinsă și nu înțelegea care ar fi scopul lor, de ce ar face asta.
Pentru mine e clar că scopul nu e acela de a oferi venituri pasive sau de a “filtra știrile” așa cum susțin ei. Exact nu știu ce fac, dar cum scria în articolul de mai sus, sunt, cel mai probabil, hoți de date, pe care le folosesc în scopuri necurate.
“Nu tot ce zboară se mănâncă” se poate adapta în vremurile noastre cu “nu tot ce se scrie, e adevărat”. Așa că ai grijă de tine, fii informat, ascultă-ți instinctele!
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu poţi să-ţi treci mâna prin părul persoanei iubite? Să nu poţi să-i simţi respiraţia pe umăr într-o zi de vară când te ţine strâns la piept? Dacă nu, când vei citi “La cinci paşi de tine” o vei face. Şi dacă a fost vreun moment în care ai vrut să iei mâna cuiva în a ta, să-i trasezi conturul şi să-i spui ce simţi, dar nu ai făcut-o, te vei gândi că ar fi trebui să o faci, să profiţi de avantajul că poţi, spre deosebire de Stella şi Will, doi adolescenţi cu fibroză chistică, boală care le afectează viaţa atât de mult, încât se văd nevoiţi să renunţe în anumite distracţii tipice celor de vârsta lor, şi să-şi petreacă timpul între pereţii albi ai spitalelor cu vesta Afflo care să-i ajute la “desprinderea mucusului”.
Persoanele cu fibroză chistică pot avea relaţii cu cei care nu sunt bolnavi, dar între ei, trebuie să păstreze regula “celor 6 paşi”. Dar ce faci când o fată organizată şi un băiat rebel cu fibroză chistică se îndrăgostesc? Mai mult decât atât, Will are B. cepacia, o bacterie care nimiceşte şansele la transplant de plămâni pentru oricine cu fibroză chistică, deci, inclusiv speranţa la viaţă, căci, până la urmă, pe funcţionarea deficitară a plămânilor se bazează această boală.
Cartea nu e o pledoarie asupra bolii, nu e un manual, deşi a fost scrisă cu gândul la cei care se confruntă cu fibroză chistică, boală despre care încă nu se ştiu suficiente şi care nu are tratament. În centru e povestea de iubire imposibilă dintre Stella şi Will, iar în jurul acesteia guvernează relaţiile de prietenie, poveştile de familie ale fiecăruia şi instinctul de supravieţuire, care există chiar şi în viaţa celor care se nasc pregătiţi să moară.
Editura Litera Anul publicării în limba română: 2019 Număr de pagini: 288 Titlul original: Five Feet Apart (2018) Traducere: Adriana Bădescu
Scriitorii
Rachael Lippincott a scris cartea după scenariul lui Mikki Daughtry şi Tobias Iaconis, consultându-se permanent cu aceştia. Am înţeles că filmul transmite emoţie, dar eu nu l-am văzut, însă din trailer pare promiţător şi în concordanţă cu acţiunea cărţii.
Rachael Lippincott a început să reprezinte interes ca autoare datorită acestui bestseller. În paralel cu cariera de scriitoare, se ocupă de un food truck împreună cu iubitul ei.
E o poveste adevărată?
“La cinci paşi de tine” o are ca inspiraţie pe Claire Wineland, vloggeriţă şi speaker motivaţional, care a înfinţat o fundație pentru sprijinirea celor cu fibroză chistică şi familiile acestora. Claire a murit din cauza complicațiilor unui accident vascular în septembrie 2019, la scurt timp după o operaţie de transplant de plămâni. Personajul Stella are canal de YouTube, la fel ca Claire, dar este evident că în carte nu este viaţa lui Claire, în schimb, pare mult mai apropiată de povestea cuplului Katie şi Dalton Prager. Claire cunoştea povestea celor doi când a discutat cu autorii scenariului. De altfel, povestea lui Katie şi Dalton a fost intens mediatizată în presa străină, în 2015.
Asemănări există între povestea cuplului din carte şi cel al lui Katie şi Dalton, cea mai evidentă fiind că ambii aveau fibroză chistică, iar Dalton era infectat şi cu Burkholderia cepacia. Există şi multe diferenţe, cuplul real s-a întâlnit pe internet şi au ales să se vadă faţă în faţă şi să aibă o relaţie, în ciuda faptului că medicii interzic apropierea între pacienţii cu fibroză chistică. Stella şi Will se întâlnesc în spital, şi, pare iniţial, că nu vor găsi niciun numitor comun. Ajung, cumva, fără voia lor, să se îndrăgostească.
Deznodământul cărţii şi cel a poveştii de iubire dintre Katie şi Dalton este complet diferit. Dacă voi alege să nu-ţi spun finalul cărţii pentru a îţi oferi ţie plăcerea de a-l descoperi, în povestea reală, tulburător, dar previzibil, cei doi nu au supravieţuit, chiar dacă ambii au primit plămâni noi.
Stella şi Will
Dacă ar fi să definesc printr-o frază ce cred despre povestea celor doi adolescenţi fictivi, Stella şi Will, ar fi: iubirea nu te întreabă când să vină sau pe cine să aleagă, pur şi simplu, se întâmplă.
Stella vine din copilărie la acelaşi spital şi se simte ca acasă. Optimistă şi luptătoare, ea îşi organizează medicamentele în ordine alfabetică, creează o aplicaţie care să le reamintească celor bolnavi când şi ce tratament urmează să facă, are un canal de YouTube despre fibroză chistică. Stella se gândeşte permanent la oamenii din jurul ei, mai ales la părinţi, iar pentru aceştia îşi doreşte să supravieţuiască.
Will e rebel şi, încercând o mulţime de tratamente experimentale pentru B.cepacia, se simte fără speranţă. Tot ce îşi doreşte e să vadă lumea, să iasă dintre pereţii albi ai spitalelor şi să călătorească.
Cei doi protagonişti ajung să se schimbe unul pe altul, experimenteză prima iubire din viaţa lor, iar distanţa obligatorie devine un chin: “Pentru prima dată simt întreaga povară a fiecărui centimentru, a fiecărui milimetru din cei şase paşi dintre noi. Îmi strâng pulovărul mai aproape de corp şi întorc privirea spre teancul de saltele de yoga din colţ, încercând să nu dau atenţie faptului că distanţa aceasta va exista întotdeauna.”
Titlul cărţii
Vine de la regula enunţată de Cystic Fibrosis Foundation (Fundația Fibrozei Chistice) asupra faptului că pacienţii cu fibroză chistică trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 6 paşi între ei. De ce totuşi în titlu sunt 5? Afli citind cartea!
Citatul preferat
Dintre atâtea citate minunate am ales să notez unul în telefon, care mi se pare că e fraza care ascunde întregul curs al vieţii, indiferent dacă suferi sau nu de vreo boală incurabilă.
“O să mor eu sau o să moară ei, iar rutina asta în care unii mor şi alţii îi plâng o să continue la nesfârşit“
Singura destinaţie precisă a vieţii, indiferent de cine eşti, este moartea. Dacă e ceva ce toate generaţiile lumii, indiferent de condiţii, au în comun, este ciclicitatea vieţii: pierzi oameni dragi, iar oamenii cărora le eşti drag te vor pierde pe tine.
Concluzii
S-ar putea să fie momente în care plângi, momente în care râzi, dar ce e cert e că e acel gen de carte care te face să-ţi aminteşti că eşti un norocos. Exişti, trăieşti, iar asta e tot ce contează, şi e suficient pentru a te bucura de clipa prezentă.
O recomand oamenilor cărora le place să plângă. E potrivită tinerilor şi e o lectură uşor de parcurs. Dacă totuşi te aştepţi la inedit, s-ar putea să fii dezamăgit. “La cinci paşi de tine” nu e mai mult decât promite. E o carte despre adolescenţi şi iubire imposibilă.
Mie, povestea celor doi adolescenţi care nu se pot atinge, dar îşi doresc, mi-a reamintit cât de norocoasă sunt, dar şi că e cazul să apreciez orice în viaţă, chiar şi o atingere, căci alţii nu o pot avea.
Youtube-ul este al doilea cel mai vizitat site după Google. Și nu e de mirare, având în vedere că poți găsi orice, ca pe Google, doar că într-un mod vizual.
Spre deosebire de televiziune, YouTube-ul îți dă impresia de apropiere față de omul din spatele ecranului. Sunt atâția youtuberi care doar vorbesc despre viața lor, care răspund la întrebări și fac provocări propuse de cei care îi urmăresc, încât, nu e deloc greu de înțeles de ce tinerii își creează comunități, au favoriți și ”tabere” în diverse ”războaie pe subscriberi”.
Youtube-ul pe lângă faptul că încearcă să conecteze oameni, are menirea de a te ține cât mai mult timp în fața ecranului. Dacă ai vrea să vezi toate clipurile încărcate nu ți-ar ajunge o viață. Probabil, dacă ai contoriza câte minute petreci în fața oamenilor pe care îi urmărești pe parcursul unui an, ai fi șocat.
Sursă: Pixabay
Eu am stabilit pentru anul 2020 să mă uit cât mai puțin la clipuri pentru că nu vreau ca viața mea să fie absorbită de ecrane, ci să-mi păstrez mintea în prezent, conectată cu ce e în jurul meu. Cu toate acestea, sunt câțiva oameni pe care îi urmăresc, iar când îmi apare notificarea nu mă pot opri să dau click. Încerc să o fac când sunt în mijloacele de transport, folosindu-mă de căști sau atunci când mănânc singură (deși se spune că nu e indicat pentru că ajungi să mănânci mai mult decât ai avea nevoie).
Despre această imensă platformă unde poți asculta muzică pe gratis, poți afla povești personale ale diferiților oameni și să râzi la farse sau emisiuni care mai de care mai fascinante sunt multe de spus. O grămadă de curiozități interesante, dar astăzi mi-am propus să fac un top 5 al canalelor de Youtube românești pe care eu le apreciez.
Este jurnalist, probabil l-ai văzut și pe Pro TV, chiar dacă doar întâmplător, căci a prezentat „iLikeIT”, emisiune despre tehnologie. Deși nu mai colaborează cu Pro TV, își continuă activitatea pe vlog, care, bineînțeles, abordează subiecte de tehnologie, dar are și interviuri interesante cu tot felul de personalități și specialiști. Mai multe interviuri, găsești la soția lui, Lorena Buhnici.
George Buhnici nu se ocupă doar de Youtube, ci are și revista digitală cavaleria.ro
E profesorul ce știe ”de toate”, haios, dar viguros, care indiferent de temă reușește să prezinte substanța, exact ce te-ar putea interesa. Abordează subiecte diverse. E interesant cum poate fi educativ, interesant și amuzant în același timp. Dar, ca să înțelegi, trebuie să te convingi singur, are chiar și un playlist dedicat liceenilor care urmează să dea bacalaureatul.
Jimmy e ”ușor neortodox”. Descrierea canalului său fiind: ”Bere, mici, pepeni… gagicuțe frumoase… în fiecare vineri… sau sâmbătă..😅 Cheers!”. De altfel, foarte potrivită (mi s-a făcut și poftă de pepene, fir-ar!)
Poți avea impresia că are apucături de ghelban, dar e mai degrabă tipul pe care îl întâlnești la bar, la o bere, și te fascinează cu simțul umorului și povestirile despre copilăria petrecută la țară.
Jimmy e inteligent și a reușit să își atragă un anumit fel de public, care știe să aprecieze ”caterinca”. Publicul care își dă seama ce e în glumă și ce nu.
E canalul meu preferat de comedie. Cred că m-aș putea uita la un lung metraj făcut de Jimmy și nu m-am plictisi.
Mai are un canal, pe care nu-l urmăresc cu atâta interes, dar care nu e deloc de neglijat, despre tot felul de curiozități, acesta se numește Jimmy Hex.
Se află pe lista mea pentru că sunt sau, mai degrabă, eram amatoare de filme (căci mi-am propus ca anul acesta să nu mă mai uit).
CINEPUB-ul nu e modalitatea prin care să sistezi abonamentul la Netflix sau HBO Go, ci aceea care te conectează cu ce se mai întâmplă la noi în țară în indistria cinematografică.
Unele filme sunt plictisitoare, altele au finaluri care îți dau lumea peste cap, câteva te vor face să regăsești atmosfera din România în totalitate. Te vei descoperi pe tine însuți în unele sau vei identifica tipologii de oameni specifice nouă, așa cum nu se întâmplă cu filmele hollywoodiene. Vei îndrăgi o parte, iar pe unele nu ți le vei scoate din minte.
Poți să vizionezi nu doar lungi metraje, dar și scurt metraje, ba am observat că au încărcat și un proiect al unei trupe de improvizație.
Îl menționez și se plasează pe locul al II-lea pentru că încurajează filmul românesc. Multe industrii în România au nevoie de niște urale, o mamă care să le împingă de la spate, câteva bătăi pe urmăr și multă încurajare, iar cea a filmului nu e o excepție.
Jurnalism independent făcut nu doar cu cap, dar și cu coadă.
Reușesc să surprindă imagini incredibile despre lume. Interviurile sunt realizate foarte bine, câștigă încrederea intervievatului care dă declarații la care nici nu te-ai aștepta. Dacă vrei să descoperi România, cu bunele și relele ei, Recorder e locul!
Hocus Pocus uite-un Bonus…
Pentru că lumea YouTube e extrem de prezentă de viața mea, nu am putut să nu simt nevoia de a îmi pune ideile și în format video. Așa s-a născut ”Pulsul Străzii” pe care îl cresc împreună cu Andrei Neagu.
Andrei Neagu are propriul canal de YouTube cu piese muzicale, producții proprii sau cover-uri. Eu zic că dacă ești suprasaturat de ce oferă producția muzicală românească în acest moment, piesele lui Andrei, chiar dacă majoritatea în română, sunt ca o gură de aer curat și muzical!
De obicei, sărbătorile sunt dedicate familiei. Sigur că mulți aleg să se bucure de zăpadă la munte sau să profite de zilele libere pentru a călători. Dar cum o demonstrează și următorul clip, ideea e să fie implicați oamenii dragi din viața ta, familia:
Am petrecut, am mâncat, unii ne-am uitat la televizor, am jucat board games și am băut un pic cam mulți, alții am băut chiar mult și am dansat până dimineața în cluburile cu oferte seducătoare și menite să golească buzunarele, dar să încurajeze râsetele.
Eu nu am făcut bilanțul anului care a trecut. Nici măcar mintal nu mi-am aranjat în ordine întâmplările și evenimentele. La mine timpul curge continuu fără prea multă analiză asupra momentelor care trec, doar bucurându-mă de ele sau învățând ce am de îndreptat sau îmbunătățit.
Nu am de gând să scriu retrospectiva anului 2019 nici acum, dar dacă tu ai nevoie să analizezi anumite situații sau să îți mulțumești pentru anumite reușite, fă-o. Scrie pentru tine, pune pe Facebook sau lasă comentariu aici. Fă cum simți! Căci așa cum începe și serialul “Pablo Escobar, The Drug Lord (Pablo Escobar – Baronul Răului)”: “Aquel que no conoce su historia está condenado a repetirla”. Adică, cine nu-și cunoaște istoria, e condamnat la a o repeta, deci învață din tot ce nu a funcționat și sărbătorește orice reușită!
De ce am scris despre serial? Pentru că mi-am terminat anul cu el. Nu l-am vizionat pe tot, doar părți, pentru că prietenul meu l-a văzut. Despre Escobar am mai citit și am mai văzut filme, dar am înțeles că această versiune – ”Pablo Escobar, Baronul Răului” – respectă destul de îndeaproape biografia marelui traficant de droguri. Mi-ar plăcea să spun că mi l-am notat pe lista cu lucruri de îndeplinit pentru anul 2020, însă pe lista mea se află, din contră, urmăroarea: “să nu mai vizionez seriale sau filme”. Sigur că o să existe excepții când ne referim la anumite capodopere sau o ieșire cu gașca la cinema. Am un motiv întemeiat pentru care nu îmi doresc să mai fac asta (ți-l voi împărtăși mai târziu). Sunt mare iubitoare de filme, dar mai ales de seriale, dar acestea sunt și mari consumatori de timp, de multe ori, fără beneficii contrete în afara divertismentului.
Am stabilit ca în acest articol să scriu despre lista clasică (scrisă sau doar gândită) pe care ne-o facem cu toții când începe un nou an.
Sursă: Pixabay
Știu că există variante în care scrii 100 de activități și experiențe pe care vrei să le încerci, dar eu mi-am propus să fiu practică, așa că mi-am făcut un set scurt de reguli înainte de a mă apuca de listă pentru a nu mă lua valul să scriu doar: “să beau ciocolată caldă cu multă frișcă”, “să îmi cumpăr pijamale cu ninja” sau “să lipesc stickere pe husa telefonului”. E ceva greșit la acestea? Nu, dacă sunt cu adevărat importante pentru tine. Experiențele sunt minunate, doar că acestea sunt activități mărunte care doar aglomerează o listă.
Așadar, regulile după care mi-am organizat eu dorințele sunt:
nu aglomera lista, notează ce e cu adevărat important pentru tine;
gândește măreț, obiectivele trebuie să fie cele pe care ți le dorești real. Poate te lași purtat de imaginație și scrii că vrei un tatuaj cu unicorni sau cu o ancoră doar pentru că sună interesant, te tentează, dar nu ești convins că vrei pentru anul acesta. Eu nu aș nota asta pentru că lista își va pierde din credibilitate. În plus, spre finalul anului s-ar putea să simți responsabilitatea să faci asta, iar unele decizii nu trebuie grăbite;
măreț, dar realist. Când recitești lista, nu ar trebui să ai impresia că citești un roman de ficțiune imposibil de realizat căci nu va mai însemna nimic pentru tine. Fii rezonabil cu tine;
să fii asumat. Să muncești pentru obiectivele sau activitățile pe care le scrii. Dacă notezi: “să câștig la Lotto”, poate e cazul să și joci, nu? Dacă scrii: ”sa tricotez trei pulovere” poate e cazul să începi să o faci, să iei andrelele și să-ți miști mâinile;
fii blând cu tine! Ai dreptul să-ți schimbi lista pe parcursul anului. Așa cum noi ne schimbăm, și interesele evoluează. La finalul anului, chiar dacă nu ai reușit să îndeplinești totul, menajează-te. Nu te frustra. Analizează ce ai bifat, ce nu. De ce s-a întâmplat ceva anume și ce urmează să faci de aici înainte.
Cel mai neproductiv gând e: “încep de mâine”, așa că începe de azi! Dacă nu ți-ai organizat lista, e cazul acum! Nu aștepta să treacă zile până lucrezi pentru obiectivele tale. Puțin în fiecare zi. Chiar dacă nu-ți iese totul, exercițiul tot e mai bun decât stagnarea, decât statul degeaba sau lamentarea că nu faci ce îți dorești cu viața ta.
Lista mea cu obiective o găsești aici, iar pentru că ți-am promis că-ți voi spune de ce nu mă mai uit la seriale, trebuie să dezvălui un alt număr de pe listă, și anume: ”vreau să scriu o carte”. Dacă o voi publica sau va ajunge în coșul de gunoi, nu știu, dar am ambiția de a o termina măcar. Întotdeauna am scris începuturi, însă niciodată nu am fost în stare să termin ceva ce aș putea numi măcar nuvelă, dacă nu roman. Ficțiune am mai scris, dar doar povești, atât pe blog, cât și pe alte site-uri.
Am intrat într-o nouă decadă! La mulți ani! Fie ca tot ce treceți pe liste să se îndeplinească, dar și mai mult de atât! Viața să vă surpindă plăcut, iar anul să fie spumant ca șampania agitată de la cumpăna dintre ani!
Avem tendința de a pune în noul an multă speranță, să ne imaginăm că tot ce nu am reușit în anul trecut se va întâmpla acum. Sperăm cu tot dinadinsul că toate neajunsurile, tot ce nu am reușit să facem anul trecut, se va realiza acum. Gândul e reconfortant, dar pentru asta e nevoie de muncă, determinare și dorință.
Înainte de toate însă, trebuie să stabilești foarte clar ce îți dorești de la viața ta. Chiar dacă ai tendința despre a crede despre tine că doar trăiești în momentul prezent și te ghidezi după expresia ”go with the flow”, e imposibil să nu ai dorințe, iar eu sunt destul de convinsă că pentru a se îndeplini nu e suficient doar să le știi, ci să-ți pui un plan în aplicare. Eu mi-am organizat chiar și dorințele, căci multe și abstracte, nu m-ar fi determinat să le bifez. Așa că, deși am ales ca obiective doar 5, acestea sunt destul de dificile și importante pentru mine. Am încercat să-mi pun și o limită minimă de câte ori am de gând să fac acea activitate până să ajung la rezultatul final.
Lista mea de dorințe pentru 2020:
Cel puțin o postare pe blog o dată pe lună. Poate părea puțin, dar pașii mici sunt indicați decât deloc.
Să postez pe Pulsul Străzii tot anul, indiferent de cum va fi proiectul primit, o dată la două săptămâni.
Să nu mă mai uit la seriale, filme (excepții pot exista când vorbim de mersul la cinema sau anumite filme care îmi trebuiesc pentru o postare pe blog, de exemplu)
Să termin de scris o carte.
Să fac cel puțin o lecție pe lună din cartea mea de engleză.
Când alegi să publici lista în așa fel încât o vede oricine, e o promisiune pe care nu ți-o faci doar ție însuți, ci tuturor celor care o citesc și ajung să te cunoască, destul de bine, aș crede, având în vedere că nu-ți află doar părerile, ci și dorințele.
Lista mea nu e lungă, iar faptul că am ales durate lungi de timp în afară de punctul 4, unde am preferat să nu fiu în niciun fel restrictivă, nici măcar cu timpul, mă încurajează că aș putea să fac asta, că aș găsi cumva timp. Nu am vrut să-mi stabilesc obiective mai mari (de exemplu, 5 articole pe săptămână pe blog) căci m-aș fi simțit debusolată dacă nu aș fi reușit să îndeplinesc obiectivul, însă totul e cu minimum, deci maximum cât mă ”ține cheful”.
Pentru a fi mai organizat cu lista ta, îți dau un sfat:
Organizează-te pe fiecare lună din an. Trece toate cele 12 luni, obiectivele tale și de câte ori vrei să lucrezi minimum pentru ele pe câte o coală sau într-o agentă, apoi bifează-le după ce ai îndeplinit minimum. De exemplu, pentru o carte poți să încerci să scrii zilnic cel puțin 1000 de cuvinte sau cel puțin o oră pe zi.
Când vei bifa minimum stabilit, te vei simți eliberat, ca o răsplată pentru munca depusă.
Mai e atât de puțin până când ”Moșul” ajunge pe sub brăduți și fură fursecurile. Pardon, pune darurile. Cu furatul era simplu, marea provocare e la adus darurile căci brusc mall-urile se aglomerează, buzunarele se golesc și consumul de plastic sau ambalaje imposibil de reciclat se mărește.
De cele mai multe ori, hârtia de ambalat cadourile nu e chiar hârtie, ci o combinație de materiale ce nu se pot recila.
Crăciunul e un simbol. Pentru mine reprezintă bunătate, uniunea familiei, timpul petrecut cu cei dragi, mesele împreună, colindele și celebrarea vieții, dar s-a transformat și într-o fugă, uneori superficială, după mâncare prea multă, cadouri inutile sau decorațiuni care se aruncă de la un an la altul. În acest articol nu mi-am propus totuși să scriu despre cum ne păstrăm cumpătul în această perioadă, ci despre cum putem să fim spectaculoși cu mai puțin.
Mă voi axa pe cum putem să împachetăm cadourile pentru cei dragi fără să cumpărăm pungă sau hârtie specială, imposibil de reciclat. Voi face și o destăinuire, voi împărtăși un secret… nu știu ce veți crede despre mine, dar, eu zic că am multe motive pentru care procedez cum procedez. Vi-l destănui la finalul articolului, acum hai să vă spun ce idei mi se par mie inedite pentru a împacheta într-un mod sustenabil cadourile de Crăciun.
1.Tehnica Furoshiki
E o tehnică tradițională japoneză în care folosești material textil pentru ambalarea cadourilor. Poți chiar ”să îmbraci” și sticlele. Cadoul e și ușor de transportat așa:
Uite și mai multe modalități în care poți să o folosești:
Nu trebuie neapărat să alegi varianta clasică care poate ți se pare fancy și complicată, dar poți să alegi orice fel de material textil și să fii oricât de creativ simți atunci când ambalezi cadoul. Poate vrei să faci un fel de coșuleț sau poți chiar să folosești un tricou pe post de ambalaj, îți recomand următorul tutorial.
2. Desenele copiiilor
Cum tot hârtia rămâne varianta preferată pentru a ambala un cadou, ne putem folosi de ce avem în jurul nostru.
Unde sunt copii, sunt și desene, unele mai reușite, altele pe care nu intenționezi să le păstrezi, dar sunt colorate și făcute cu drag, așa că le poți folosi pentru a ajuta mediu. În plus, spre deosebire de ambalajele clasice de cadouri, hârtia desenată se poate recicla.
Poți folosi și pagini din cărți de colorat ”uitate” în vreun dulap sau chiar din desenele tale. Știm cu toții cât de ”la modă” sunt cărțile de colorat pentru adulți. Ai șansa de a face cadoul și personal folosind unul dintre desenele tale.
3. Ziare și reviste
Nu prea cumpăr ziare, dar, câteodată, îmi mai alunecă mâna pe câte o revistă.
Dacă tu ai o cutie plină cu ziare, te poți folosi de ele pentru a crea ambalaje spectaculoase. Hârtia de ziar e ușor de manevrat și reciclabilă. Cea de revistă, dacă e lucioasă nu se poate recicla, dar decât să o arunci mai bine o refolosești.
4. Frunze și elemente din natură
O metodă inedită, pe care nu am folosit-o și nici nu cred că o voi face, dar care îmi place enorm este ideea de a ne folosi de natură. Frunzele proaspete sunt flexibile. E suficient să fie fie prinse cu sfoară.
Chiar dacă nu optezi să le folosești ca ambalaj, le poți folosi în locul decorațiunilor de pe ambalaj, în locul fundiței sau a panglicii. Poți să te folosești de conul de brad, de frunzele de pin, cedru etc.
5. Ambalaj de la chipsuri
Nu e cea mai eco metodă, dar e extrem de ieftină și inventivă. Întorci o pungă de chipsuri, o speli foarte bine și o folosești pentru a ambala un cadou, nu foarte voluminos.
Deși ambalajul de la chipsuri nu e un material reciclabil și nici conținutul nu e tocmai sănătos, cu toții mâncăm din când în când și aruncăm punga imediat. Merită să-i dăm o nouă întrebuințare.
Am tot amânat scrierea acestui articol. Nu pentru că nu am nimic de zis despre această competiție, ci pentru că a fost copleșitoare. Cred că dacă e ceva ce majoritatea simt, în momentul în care participă, sunt stările contradictorii. De la bucurie la tristețe e un pas extrem de mic, probabil, în orice competiție, iar aceasta nu face excepție. Trebuie să știi să-ți dozezi eforturile. Să intuiești pe ce pulsezi, cam ce ar vrea diferiți sponsori. Să știi la ce lucrezi, care sunt punctele tale slabe. Să găsești în tine tot ce nu credeai că ai. Sfaturi utile, zic eu că am dat și în discursul de la gală (plin de emoţii şi improvizaţie, dar o viaţă avem, nu?):
Mai multe nu voi scrie acum despre cum să ai punctaje mari, cred că e suficient. Nu am avut strategie. Pur și simplu, m-am lămurit pe parcurs. Eu cred că fiecare are un drum diferit în SuperBlog, realizări diferite și tehnici care funcționează pentru el, dar pentru altcineva nu. Există și generalităţi, iar cea pe care aș miza eu este: să-ți pese. Dacă îți pasă de probe și de competiție, nu ai cum să nu ai reușite. Nu neapărat să iei trofelul, dar, poate, să câștigi o probă individuală.
Bănuiesc că majoritatea care vor citi articolul sunt din cei implicaţi sau care îşi doresc să participe într-un fel sau altul. Totuşi, pentru cei care aţi aterizat ca un avion pe un câmp străin, vă voi descrie foarte pe scurt despre ce e vorba, pentru mai multe detalii simte-te încurajat să citeşti totul pe SuperBlog.
Avem:
organizatori (mediaza totul, se asigură că regulamentul competiţiei e respectat);
sponsori (cei care propun temele şi dau premiile);
bloggeri parteneri (nu participă, dar sustin competiţia);
juraţi (pot fi din sponsori, din bloggeri parteneri sau alţi reprezentanţi);
participanţi (deţinători de bloguri în anumite condiţii, uşor de îndeplinit, pe care le găseșţi în regulament).
Toţi de mai sus sunt interconectaţi. Nu e o categorie mai importantă decât alta, toate trebuie să funcţioneze “brici”. Cele mai multe tensiuni sunt, evident, între concurenţi şi juraţi, dar tot acolo sunt şi cele mai mari legături pentru că şi unii, şi ceilalţi analizează acelaşi articol, spre deosebire de organizatori sau ceilalţi participanţi, juraţii citesc toate articolele scrise la proba pe care o au ca responsabilitate. Sunt conectaţi mai mult decât ar crede-o şi ce bine se simte când rezonează unii cu ceilalţi!
Există ediţia din toamnă cu mai multe probe şi ediţia din primăvară cu aproximativ 18 probe. Ca să înţelegi în continuare articolul şi pentru că nu mi-am propus să devin dicţionarul SuperBlog, mai precizez doar că fiecare probă îşi are propriul regulament (temă, cerinţe tehnice)
Surprize, surprize, nu cu Andreea Marin, ci cu SuperBlog 2019
Pe parcursul celor 28 de probe – multe, dar interesante – nu aveam cum să nu rămân surprinsă de anumite decizii ale juraților, de anumite reacții ale concurenților sau de gânduri pe care le-am pus în articole. Uneori, inspirația îl surprinde și pe cel care o caută, iar alte ori nu mai iese din ascunzătoare nici când îi strigi că s-a terminat jocul de-a “fața ascunselea”.
Ca orice surprize, unele sunt plăcute, altele sunt dezamăgitoare.
Surprize plăcute:
Marea mea surpriză, articolul care a declanșat în mine dorința de a nu renunța la competiție, de a scrie cât mai bine, a fost cel pentru sponsorul Experimentează. Deși luasem 100 de puncte și până atunci, nu am simțit-o ca pe o reușită extraordinară pentru că fuseseră mai mulţi cu punctajul maximum.
În primăvară, deși m-am clasat pe locul al III-lea în clasamentul final, nota maximă obținută fusese 99. Așadar, prima notă pe care am simțit-o real ca un 100 a fost la Experimentează, o surpriză pentru că îmi pierdusem speranța că pot găsi “acel ceva” într-o temă, că pot să fac ca sponsorii să rezoneze total cu mine. Știam deja că scriu binișor pentru că aveam numai note mari, dar credeam și că-mi lipsește ceva ca să câștig probe individuale. În momentul în care am aflat că mă înșel, că nu-mi lipsește nimic, s-a născut în mine un altceva, o speranță care m-a determinat să caut mijloace de a fi din ce în ce mai creativă, amplă în abordare, dar nu plictisitoare. Surprize plăcute au mai fost și la alte probe, dar nu revelatoare, ca la aceasta.
Gala a fost iarăși minunată, la fel ca surpriza de a doua zi, când superbloggerii au fost “sechestrați” în Games of Thrones pentru că după ce s-au luptat toată toamna pentru un trofeu, de ce să nu o facă și pe câmplul de luptă? Dar cum nu suntem neanderthali, s-a ales să facem echipe (fiecare cu regatul lui, nu?) și să doborâm recordul de a evada dintr-o cameră. Lecța învățată la PuzzlePunks Escape Room din Brașov este că degeaba ai armata cea mai numeroasă (noi am fost 7, deși numărul maximum era de 6, dar au fost gazdele drăguțe), determinarea și perspicacitatea sunt cele mai importante.
Surprize neplăcute:
Anumite enunțuri neclare sau în care nici jurații nu cred;
Cea mai mare dezamăgire pentru mine a fost o rejurizare cu același juriu, căruia i s-a adăugat un membru. Rejurizare tocmai pentru că jurații nu au ținut cont de cerințele tehnice enunțate. Mă dezamăgeşte atitudinea de nepăsare, am luat notă mare. Dacă din prima mi-ar fi dat 95 de puncte, nu ar fi fost nicio problemă, aş fi crezut că atât au considerat, dar să-mi furi un punct (iniţial am avut 96) pe motiv că am depăşit limita de cuvinte (1200) cu 8, deşi nu e aşa, mi se pare lipsă de respect, motiv pentru care, după ce trece un an de la publicarea articolului le voi şterge numele din articol, pentru că nu-l merită. Articolul e informativ, prea drăguț pentru maniera în care s-au purtat. Nu doar cu mine, dar unui alt superblogger i-au spus că are aproximativ 1775 de cuvinte, deşi articolul avea doar 950. Pentru mine este o dovadă clară de neatenţie. Deşi ei consideră că articolul meu are 1208 de cuvinte, eu, şi după contestaţie, ştiu că nu are şi nu au cum să mă convingă decât dacă mă spală pe creier şi mă reprogramează cu un sistem de operare nou, dar defectuos. Dar dacă-i defectul pe plus, să fie primit, nu? În general, platforme diferite de numărare a cuvintelor pot arăta cu câteva în plus sau în minus, dar eu, chiar şi aşa, cred că, la aceşti juraţi, a fost lipsă de atenţie (exemplu îmi stă articolul notat cu 1775 de cuvinte în loc de 950), dezinteres (erau trei juraţi, nu era just să verifice toţi cerinţa în propriul Word?) şi dezinformare (la contestaţie i-am anunţat că platforme diferite pot arăta un pic altfel, iar o diferenţă de plus, minus zece cuvinte trebuie oferită mai ales când nu ai anunţat în ce platformă vei verifica articolul. Cu nonşalanţă am fost anunţată că nu-mi înapoiază punctul pentru că ei nici măcar nu ştiau informaţia asta. Bine, bine. Nu ştiai, dar ai aflat! Alegi să rămâi încuiat sau te foloseşti de informaţie? E o alegere personală, iar, din punctul meu de vedere, ei au ales dezavantajos, iar respectul meu l-au pierdut. Ca să înţelegeţi cum au gândit, fără să-i citez că nu are sens, m-am gândit la un exemplu pueril, dar exact: pe principiul dacă eu nu știam că 2+2 fac 4, eu am crezut că fac 3, așa am văzut eu într-o carte redactată greșit, înseamnă că așa e, ce contează că mi se și spune că nu e chiar așa. Eu nu știam și basta. E mai important că nu știam, de ce să-mi corectez calculul când am aflat adevărul? Uite, la mine în manualul defect scrie 2+2=3, asta e dovadă, clar?).
Am plâns. Am avut câteva nopți în care nu am dormit. Ideile nu mă lăsau în pace în unele. În altele, nervii mă zgândăreau. Fiind despre mine, asta a fost surpriza cea mai mare. Să constat că părerea altora e atât de importantă pentru mine. Că nedreptatea, care nu s-a vrut îndreptată nici după ce l-ai anunțat și lămurit pe om, e ca un pumnal, și pentru ce? Pentru ceva care nu schimbă cu nimic cursul vieții mele;
În unele articole m-a surprins ce fel de structurare am avut pe domenii la care nu mă pricep deloc. La altele, câteva glume pe care nu le stabilisem, pur și simplu, s-au scris singure. Uneori m-a uimit ușurința cu care am scris, alteori tocmai faptul că am tras de mine.
Cum am procedat eu?
Am intrat în competiție fără așteptări, așa cum am scris și în articolul de înscriere. Nici măcar nu intenționam să scriu la toate probele.
Mi-am dat seama după vreo 6 probe la care veniseră notele că sunt plasată bine în clasament, deși nu-mi propusesem asta, așa că am început să simt o responsabilitate pentru a scrie cât mai bine.
Am experimentat ce înseamnă 100 la o probă “clasică”, care are doar 3 câștigători.
La următoarea probă am trăit o dezamăgire cu o probă pe care am urât-o de la început. Nu am înțeles de ce e necesar ce fac acei sponsori. Nu-i voi menționa. Problema nu e la ei, ci la mine că am ales să scriu despre ceva în care eu însămi nu credeam.
Nu am citit niciodată probele când apăreau pentru că aș fi fost toate zilele concentrată pe ce să scriu. Le-am citit doar când intenționam să mă apuc de tastat. În general, cu o zi înainte de termen.
La un moment dat, era un ritm natural. Probele şi deadline-urile făceau parte din viața mea. Știam deja când o să scriu, anticipam cât timp aș avea înainte.
La ultimele probe am muncit extraordinar de mult, cu atenție sporită pe detalii și elemente surpriză pentru că am început să simt presiune.
Ar trebui să faci ca mine? În niciun caz! Tu fă ca tine, dar cu credință. Descoperă ce funcționează pentru tine.
În primăvară am luat locul al III-lea, acum locul al II-lea, urmează locul I? Nu există nicio garanţie, frumuseţea acestui concurs e că e imprevizibil, oamenii te uimesc. Dar și dacă aș fi pe 15 sau pe 30, ce e important pentru mine e să simt că eu am învățat și descoperit ceva la mine.
Așadar, ce am descoperit?
că nu poți rezona cu toți;
dacă îți pasă, lucrurile se întâmplă;
deși pe parcursul competiției ai tendința de a îți fi mai simpatici anumiți concurenți, iar alții antipatici, de fapt, toți suntem asemănători. În primul rând, ne leaga pasiunea pentru scris, apoi bloggingul, faptul că toți trăim cu emoții zilele de notare etc.
Început de mulțumiri pentru final de SuperBlog 2019
Mulți oameni m-au surprins plăcut la gală. Dintre concurenți, îi mulțumesc lui Emil pentru cuvintele frumoase pe care le-a scris pe Facebook despre mine. Danei pentru că m-a menționat pe blogul ei, pe care o și felicit pentru câștigarea trofeului. Oanei pentru discuţiile noastre pe parcursul competiției. Mădălinei pentru susţinerea pe care am simţit-o din partea ei încă din primăvară. Tuturor celor care au acceptat provocarea de a răspunde la câteva întrebări pentru proiectul meu și al lui Andrei, Pulsul Străzii.
Andrei e o altă persoană pe care simt să o menționez, la fel ca mama mea care citea fiecare articol înainte de înscrierea în platformă. Culmea e că printre bloggeri, circula o glumă cum că podiumul e rezervat Danelor. Ei bine, locul al II-lea nu a fost câștigat de o Dană, dar am putea spune că a fost câștigat pentru una, căci acesta e și numele mamei mele.
Albert și Claudia, organizatorii, m-au surprins plăcut cu firea lor prietenosă, dar fermă. Le mulțumesc pentru dorința de a ajuta, chiar și când a venit vorba de a ajunge din Brașov în București.
Nu în ultimul rând, îți mulțumesc ție, că ai ajuns până la finalul polologhiei și că ai citit, poate, și câteva dintre articolele cu care am participat.
Mă numesc “specialista în organizări”, dar și specialistele au nevoie de alte specialiste uneori. Așa că iată-mă în frig, cu fularul acoperindu-mi toată fața, cu doar o mică crăpătură pentru ochi, așteptând-o pe Anika, noua mea colegă din Africa, responsabilă cu organizarea celui mai spectaculos festival cu specific african. Ai ghicit! Lucrez la o firmă de organizare și interacționez mereu cu oameni din alte culturi, pentru a ne duce sarcinile la bun sfârșit.
Am văzut-o! Ca o floricică, cu trăsături exotice și codițe împletite, dar nu asta m-a făcut să o asemăn cu o floare, ci rochia multicoloră atât de subțire că aproape am simțit un fior rece pe șira spinării. În picioare avea sandale cu zorzoane, iar în brațe ținea o gentuță mică. Am sperat ca măcar acolo să aibă un pulover mai gros. Nu părea că ar fi încăput o geacă.
Am fugit spre ea ca să o acopăr cu fularul meu, dar s-a uitat la mine indignată și a pronunțat cu accent: ”No, no”. Inițial m-am gândit că i se pare prea puțin, așa că mi-am dat paltonul jos, însă, încruntată, mi-a spus aceleași două cuvinte: ”No, no”. M-am îmbrăcat rapid și am lăsat-o să dârdâie până a venit taxiul. Îmi era milă de ea, dar tot speram ca la hotel să descopăr că are haine groase, mai ales că în majoritatea zilelor aveam să stăm afară, analizând spațiul unde se va desfășura festivalul.
La hotel, deloc surprinzător, am observat că gentuța era plină cu tricouri și rochii subțiri specifice țărilor cu climă prietenoasă. I-am propus colegei să îi împrumut câteva haine de-ale mele pe perioada cât stă, dar s-a uitat la mine și mi-a spus (conversațiile au fost în engleză, dar le-am tradus pentru ușurința acestui text):
– Pe mine bunica m-a învățat așa: ”Niciodată nu-ți da haina de pe tine!”.
I-aș fi spus că pe mine bunica m-a învățat că ”frigul te ia de la șale” și ”pune fesul odată!”, cu toate că îmi era mare și îmi aluneca mereu pe ochi. Chiar zilele trecute scrisesem câteva versuri, gândindu-mă la bunica și învățămintele ei despre frig:
”Vine iarna pe-a mea stradă Cu fulgi mari și bucurii, Dar când mergi iar prin zăpadă Două lucruri vreau să știi: Grijă mare la ținută, în sezonul cu ghețar, Căci iar vei avea probleme cu sistemu-imunitar.”
Anika și-a argumentat atât de bine declarația, încât nu am reușit decât să-i dau dreptate:
– Fiecare om poartă o haină, iar haina poartă omul prin energia pe care i-o dă. E haina ta, cu energia ta, cu stilul tău, cu esența ta. Face parte din tine, din cine ești, așa că nu, nu voi purta hainele altcuiva, însă te voi lăsa să mă ajuți și să mă ghidezi în alegerea celor mai potrivite ținute. Schimb pe schimb. Eu te învăț tot ce e de știut despre Africa, iar tu mă ajuți ca în fiecare zi să-mi dezvălui o altă latură a personalității prin haine.
Mi s-a părut inedită propunerea, încât i-am făcut rost, de la firmă, de buget, pentru a o îmbrăca. Șefa a fost de acord să ne ofere 2000 de lei.
Imediat am intrat pe site-ul care are produse calitative, originale și variate (peste 300 de branduri internaționale de top), Answear, pentru a găsi absolut totul într-un singur loc, de la accesorii, la încălțăminte și haine. În plus, la comenzi de peste 200 de lei, transportul e gratuit, iar noi aveam de gând să luăm de această sumă înmulțită cu zece.
Anika avea deja câteva tricouri și rochii cărora le puteam adăuga elemente potrivite anotimpului rece. Pentru alte ținute, am optat să le creăm total. Cum tot bunica zicea că ”frigul te ia de la picioare și de la cap”, ne-am gândit să începem căutările cu categoria cizme de iarnă. Ne trebuia ceva simplu și calitativ, ca să meargă la fiecare ocazie. Am optat pentru două modele pe care să le alternăm în funcție de ținută.
În ceea ce privește ”capul” ne trebuia ceva de pus la gât și de acoperit creștetul. Am fost curajoase și pentru că vremea din România o permite am optat la anumite ținute pentru pălărie. Dar cel mai bine îți arăt ținutele și ce am considerat, amândouă, că exprimă.
A început provocarea de a-i scoate laturile personalității în evidență Anikăi, prin hainele groase. Misiune acceptată!
LUNI – ȚINUTA 1
Prima zi ar fi cea în care face cunoștință cu cei mai mulți oameni, așa că am fost amândouă de acord că e necesară o ținută confortabilă. Iată pentru ce am optat și ce spune despre Anika:
Geaca ar fi perfectă pentru ieșirea afară din clădire și pentru drumurile pe care Anika le-ar avea de făcut, pentru a dicuta cu diverși colaboratori.
Cămașă Answear – 159,90 LEi
Pantaloni Answear – 119,90 LEI
Geacă Jacqueline De Yong – 139,90 LEI
MARȚI – ȚINUTA 2
Deja a doua zi ne-am gândit să fim îndrăznețe și am spus ”da” culorii.
Căciulă Mango – 69,90 LEI
Palton Answear – 139,90 LEI
MIERCURI – ȚINUTA 3
Cum a fost ziua cu petrecere la firmă, a trebuit să găsim o variantă de rochie pentru a fi purtată pe sub hainele groase. Ceva cu mânecă lungă pe sub care să fie un body ne-a încântat și am ales:
Rochie Ready To Party Medicine – 96,90 LEI
Palton Answear – 299,90 LEI
Poșetă Ready To Party Medicine – 66,90 LEI
Femei fiind, nu aveam cum să nu fim atrase de genți, așa că, deși prioritate aveau hainele groase nu ne-am abținut și ne-am delectat privirile și cu gențile casual. Având în vedere că am găsit poșeta la o reducere semnificativă, am profitat și am întregit ținuta de cocktail a Anikăi pe care de-abia așteptam să o introduc în lumea deserturilor românești, să-i arăt ce înseamnă o plăcintă cu mere gustoase, mâncată într-o rochie strălucitoare. Un deliciu!
JOI – ȚINUTA 4
După petrecere întotdeauna e o aventură să lucrezi, așa că Anika a propus ceva cu totul nou pentru ea:
Pulover Answear – 149,90 LEI
Jeans Answear – 119,90 LEI
VINERI – ȚINUTA 5
Ca înainte de weekend, cu starea de zi care anunță zilele libere, dar în cazul nostru nu, căci mai erau doar două zile și festivalul trebuia să fie organizat. Am considerat că e momentul ca Anika să fie ușor vulnerabilă:
Pălărie Medicine – 89,90 LEI
Șal Pepe Jeans – 139,90 LEI
SÂMBĂTĂ – ȚINUTA 6
Nu contează cât de mult lucrezi, seara de sâmbătă e dedicată ieșitului în centru pentru că Anika merită să descopere orașul cu tot ce implică el. Ținuta potrivită, am considerat că este:
DUMINICĂ – ȚINUTA 7
În ultima ei zi de stat în România, pentru acest proiect, eu de abia aștept să ne reîntâlnim la un altul, Anika a învățat ce înseamnă o ținută de iarnă tipică, perfectă pentru a explora, în aer liber, orașul:
Pulover Vero Moda – 119,90 LEI
Misiune finalizată. Dacă cu bine sau nu, o să te rog pe tine să-mi spui, dar ce știu sigur e că m-am distrat, m-am jucat și am reușit să mă încadrez în buget. Cu cei aproximativ 27 de lei rămași, am luat șosete tot de pe Answear pentru că pe sub cizme nu poți sta cu picioarele goale, nu-i așa?
De la Anika am învățat că hainele și felul în care le alegem sunt o modalitate de exprimare artistică, a creativității. Poți să alegi să-și dezvălui personalitatea oricând! Sunt atâtea modalități, iar Anika a avut ambiția de a-și crea (împreună cu mine), pentru fiecare zi, o ținută care să spună altceva despre ea cu toate că are mereu și rafinament, și capacitate de joacă, și eleganță, și spirit de aventură, și romantism, și independență, și simplitate. Numai că în unele zile simte să-i lase pe ceilalți să descopere un pic mai mult dintr-o anumită latură, avându-le pe toate celelalte cu ea și în interiorul ei.
Acum ca ai intors toate cartonașele și ai aflat ce spune fiecare ținută în parte, tu te-ai gândit ce vrei să spună hainele și stilul vestimentar despre tine? Știi ce latură a personalității vrei să scoți în evidență? Iarna nu e doar un prilej de a pune “orice” pe tine ca să nu-ți fie frig, ci e o altă ocazie minunată de a fi tu însăți indiferent de vreme. Dacă încă ai nevoie de inspirație, intră pe Answear, sunt convinsă că o să găsești cel puțin câteva haine care ”parcă au fost create special pentru tine”. Trebuie să menționez că multe dintre prețurile de mai sus sunt reduse, iar până pe 3 decembrie poți să profiți și tu, încă, de reducerile de ”Back to Black Friday”.
Îți las și eu aici toate cele 7 ținute create împreună cu Anika, poate, dacă le vezi mai de aproape, îți vin idei pentru propriile tale ținute:
Vreau să-ți împărtășesc un secret. Anika e un personaj și-l reprezintă pe SuperBlog 2019. Acest articol a fost ultimul din ediția de toamnă și pentru că SuperBlog va păși singur în iarnă, fără concurenți, fără note, fără jurii, doar cu o ultimă petrecere, la gală, m-am gândit să-l îmbrac, să nu-i fie frig până ne reîntâlnim, la primăvară.
