Home Recomandări O schemă inteligentă pentru un corp de vedetă

O schemă inteligentă pentru un corp de vedetă

7

Creierul care nu se hrăneşte pe sine, se mănâncă pe sine.” spunea Gore Vidal. E citatul pe care mi-l amintesc de fiecare dată când sar peste o masă sau ciocolata înlocuiește un prânz. În lumea asta agitată e greu să faci față stresului, să gestionezi timpul și să-ți aduni forțele pentru a te ține de un program, însă merită.

Am o prietenă. Născuse de curând și era obsedată de cele câteva kilograme acumulate după naștere. Avea ea un așa zis “ceai minune” care ar fi trebuit să o transforme în antilopa care încăpea în blugii vechi. Dar tot ce a reușit a fost ca stomacul să-i bolborosească și, într-o zi, să leșine. S-a trezit cu două ore lipsă din memorie, dar cu un bebeluș ce plângea nesupravegheat de cine știe când. Acum, arată demențial, a renunțat la acel ”leac minune”, iar când am întrebat-o, mi-a spus că schema ei se numește: “cei doi M” și se bazează pe: mâncare (gătită) și motivație. Aş adăuga eu şi al treilea M, al ”mişcării”, care împreună cu alimentația, ne revigorează, ne păstrează sănătoși și ”în formă”.

M – Mâncare

Schema “cei doi M” sau “MM”, nu înseamnă să mănânci “M&M’s”, ci un menius sănătos, fiecare element al planului fiind important, dar accentul e pus pe alimentația care trebuie să dea energie, să fie bogată în vitamine și nutrienți, dar să nu depășească numărul de calorii recomandate. Uneori avem impresia că mâncăm sănătos, dar tot nu slăbim? E foarte posibil să fim absorbiți de miturile societății sau să mâncăm la ore nepotrivite, fără un orar bine stabilit.

Mituri:

1. Putem mânca fructe oricând, în orice cantitate

O alimentație sănătoasă trebuie să conțină din toate grupele de alimente, fără să se exagereze, chiar dacă vorbim de fructe. Să nu uităm că fructele conțin fructoză, un zahăr mai ușor de digerat decât cel din dulciuri, dar asta nu înseamnă că sunt lipsite de calorii. Așadar, persoanele care vor să slăbească trebuie să consume fructe în cantități moderate.

2. Toate caloriile sunt la fel

Poți să mănânci 100 de calorii din fursecuri sau dintr-o porție de salată. Chiar dacă te menții sub limita pe care ți-ai impus-o în ceea ce privește numărul de calorii, prima variantă nu îți oferă suficienți nutrienți, iar pe termen lung lucrează împotriva scopului de a pierde din greutate.

3. Toată mâncarea gătită e sănătoasă

Mâncarea gătită e de preferat, de multe ori e mai sănătoasă decât cea Fast Food, dar important e și cum e gătită. Dacă faci o porție de cartofi prăjiți și cașcaval pane, s-ar putea să fii o gospodină desăvârșită, iar cașcavalul să aibă consistența ideală, dar în niciun caz nu e sănătos. De multe ori, nu avem timp să gătim amplu sau nu știm ce combinații se potrivesc și pot fi digerate ușor. Dacă fierbem prea mult se pierd nutrienți. Dacă prăjim, grăsimile saturate sar pe șolduri.

Mituri mai sunt, dar aceastea trei mi se par cele mai importante. Ce nu e sigur mit, este importanța meselor regulate. Mâncatul dezorganizat aduce dezechilibre în organism și facilitează senzația de foame. De aceea ar fi bine să încercăm să mâncăm zilnic același număr de mese, la aproximativ aceleași ore.

Ține de motivație să mâncăm la aceeași oră, să nu sărim peste niciuna și, cel mai important, să nu mâncăm nimic altceva.

M – Motivație

Acest M e temelia celuilalt, are legătură cu gândirea noastră pozitivă. Cum facem să găsim resursele pentru ea?

Motivația e de două tipuri:

  1. Extrinsecă: faptul că vei vedea rezultatele, că vei încăpea în rochița superbă pe care ai cumpăra-o, chit că nu aveau mărimea ta. Oamenii nu-ți vor mai pune porecle, așa cum îi spunea tatăl autoarei Mireille Guiliano: ”sac de cartofi”. Aceasta s-a ambiţionat atât de tare că a reuşit să scrie şi o carte despre slăbitul sănătos.
  2. Intrinsecă: starea de bine pe care ți-o oferă reușita. Să presupunem că poți să spui ”nu” gogoșii cu care te ademeneşte colega de serviciu, vei avea satisfacția că ai rezistat tentației. Agonia va fi doar pe moment, mândria pentru forța ta ar trebui să fie cea care te ambiţionează să reziști tentațiilor de fiecare dată. În timp, alimentația sănătoasă sau orice obicei pe care vrem să-l asimilăm, devine obișnuință.

Motivația e cea care ne ajută să îndeplinim un scop, așa că trebuie să știm care este. Un stil de viață sănătos? Să slăbești? Să te provoci să nu mai mănânci prostii? Să înveți să respecți un program de masă și activitate fizică?

După ce ai stabilit scopul, notează-ți-l mare și citește-l zilnic!

Nu uita: ”Sănătatea e mai bună decât toate”!
Simte-te bine, dar ai grijă de tine! Slăbește, dar sănătos!

7 COMMENTS

  1. Motivatia este sa mananci sanatos si sa nu ai nevoie de dieta decat daca ti-o recomanda doctorul din motive “de sanatate”! Foloseste “castronelul pisicii” ca standard pentru a te hranii si daca totusi vezi ca îti ies “lateralele” din oglinda opreste-te si treci pe “castronul soricelului”! :)) Aici se spune ca “preventia e mai buna decat vindecarea”!

    • Intr-adevar, e important sa te mentii si sa adopti un stil de viata sanatos constant. Nu e recomandat sa te infometezi: “mese mici si dese, cheia marilor succese!”

  2. corp de vedeta nu am avut si nici u visez ca voi avea vreodata, dar de dat jos trebuie sa dau si merge tare greu. Am incercat eu sa mananc mai fara dulciuri, dar nu prea fac miscare si asta nu ma ajuta deloc. Bine zis ca 200 de calorii luate din mancare de fasole verde nu se compara cu depunerea a 200 de calorii din ciocolata alba.

    • Totul e sa crezi ca se poate. Incredere! Mici schimbari pot aduce beneficii mari. Greu e pana incepi, dar se poate. Am fost dramatica prin titlu, pana la urma si Adele e vedeta, multe altele ca ea. Daca te iubesti pe tine insati, asta e cel mai important.

  3. Este bine atunci cand se abordeaza astfel de subiecte utile. Sunt intr-adevar multe mituri legate de nutritie care merita reconsiderate. As mai adauga respectul si dragostea pentru propriul trup, care ar putea fi minunat daca… am vrea! 🙂
    Mult succes la concurs! O primavara frumoasa!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here