La 18 ani, cu verva tinerei rebele, nu ascultam sfaturi, nici măcar de viață, darămite de cum să conduc sau cum să-mi întrețin mașina. Am luat carnetul din prima, m-am întrebat ce e în mintea polițistului, dar am ales să-i zâmbesc și să ies din mașină repede până nu se răzgândește și mă trezesc cu dosarul în brațe. Conduceam bine, văzuse asta polițistul, dar îmi lipsea experiența și eram prea încăpățânată să ascult sfaturi, probabil, dacă observase și această îndărătâicire a mea s-a gândit că o să treacă în timp.

Am un prieten care e pasionat de mașini, mereu mă bătea la cap cu ce e de îmbunătățit la mașina mea, cât de des ar trebui să-i fac revizie și ce accesorii i-ar fi necesare în anumite momente. Singura decorațiune pe care i-am pus-o a fost de Crăciun: coarne de ren, sigur că nu la recomandarea acestui prieten, ci la îndemnul spiritului sărbătorii. Acum m-am învățat minte, dar până atunci hai să stabilim cum o să numim mașina mea pe parcursul povestirii. I-am putea spune Furia Albă sau Elf, pentru că ăsta e numele ei, chiar cu ecuson la purtător, iar Furie pentru că, nu știu de ce, așa își numesc oamenii mașinile.

Prietenul de care vă spuneam e genul care are pe mașina lui până și cârlig de remorcare. Îmi amintesc că mă amuzam câteodată și îl întrebam: ”Mișule, pe cine încerci tu să agăți cu ăla? Merge mai bine agățatul cu un trandafir!” sau ”Ești pirat Mișule? Ce e cu cârligul ăla?”. Degeaba încerca el să-mi explice cât îi era de folositor: că putea tracta o rulotă și să meargă în Vama Veche și să râdă de noi, ceilalți, care ne adăposteam în corturi, ținând din toate părțile să nu-l ridice cu totul furtuna, dacă venea. În predicțiile lui Mișu mereu venea furtuna și mereu rulota era varianta ideală. Se lăuda și că, dacă l-aș fi ciocnit cu mașina, acel cârlig i-ar fi putut salva viața, fiind un fel de scut. Îmi înșira o polologhie de motive, dar nu ți le scriu acum pentru că ne vom lovi de avantajele acestui cârlig și un pic mai târziu în povestire.

Am hotărât într-o zi să merg cu iubitul meu (nu e Mișu) la Vârful lui Roman. Un peisaj superb și un drum pe care nu vrei să te încumeți iarna, dar noi am făcut-o, ce e drept, era începutul primăverii, iar pe drum se creaseră niște cratere imense, așa că sfaturile tuturor, inclusiv ale părinților și ale lui Mișu au fost să așteptăm vara, și de ce nu? Mergem atunci mai mulți. Nu ne-a oprit asta din aventură și nici măcar faptul că eu abia luasem carnetul, iar prietenul meu nici nu încercase să se înscrie la școala de șoferi. Diferența dintre bujie și jojă, de exemplu, fiindu-ne imposibil să o explicăm, chiar dacă viața ne-ar fi depins de asta. Noroc că nu a fost cazul, iar dacă va fi vreodată nevoie, există internet, greu cu semnalul la Vârful lui Roman, dar nu o fi nevoie să știm asta tocmai acolo?

Am înghesuit noi în micuțul Elf tot ce ne doream, multe lucruri fiind doar un moft, total inutile. Pe deasupra, ne hotărâserăm să stăm în cort – doar e primăvară – fără să anticipăm că la Vârful lui Roman e mai frig decât în oraș, mai ales seara. Inspirația nu ne-a spus nici că burdușind mașina cu obiecte e o idee proastă și că o cutie de porbagaj ne-ar fi rezolvat măcar problema spațiului. Oricum, traseul propus de noi era imposibil de realizat pentru Elf și pentru mine. Cât ne-am chinuit toți trei (eu, prietenul meu care se ocupa de moral și Elf care tot bufnea și trosnea neabandonând lupta) tot am fost obligați să oprim, deși nu ajunsesem nici la jumătate din cât ne propusesem să urcăm. Am fost nevoiți să ne întoarcem cu coada între picioare la cei de acasă, sfătuitorii supremi cărora trebuia să le dăm dreptate. Prietenul meu le cam dăduse dreptate dinainte de a pleca, de asta m-a determinat să facem un pariu. Dacă nu ajungeam la destinație aveam să port doar costumul de baie pe drumul de întoarcere, iar dacă ajungeam, el trebuia să se ocupe de toate aranjamentele: cort și organizat doar în slip, la vreo 7 grade. În materialul elastic cu buline care nu prea lăsa loc imaginației am început nervoasă să conduc pe drumul de întoarcere. Totul a decurs bine, deja drumul se lățise, ne apropiam de oraș, dar asta făcea ca apariția unei mașini să fie iminentă. M-am speriat atât de tare că un alt conducător auto ar observa ca sunt in costum de baie, încât am virat repede, fără semnalizare și fără ”cap” la dreapta. Am dat în bordura de pe marginea străzii, ceea ce i-a atras atenția șoferului de care mă speriasem și chiar m-a văzut în costum de baie, dar nu-mi mai păsa de asta, Elf era faultat. M-am văzut nevoită să mă îmbrac în haine și să ignor roșeața omului care oprise să ne ajute.

Degeaba ne-am chinuit cu ajutorul celuilalt șofer să schimbăm roata de rezervă, janta era strâmbă, așa că am apelat la prietenul meu cu cârligul. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost să se întâmple asta mai aproape de Vârful lui Roman, unde semnalul, poate, se prinde doar dacă te urci pe cea mai înaltă ramură a unui copac. Greu m-am încumetat să apelez la Mișu pentru că știam că urma să-mi toace nervii, dar bine am făcut, căci spărsesem și baia de ulei, așa că remorcarea era soluția. Uite așa, Elf s-a trezit urcat pe platformă, cu vântul ce-i mângâia vopseaua chit că roțile erau nemișcate. Cum? Nu v-am spus că Mișu avea și platformă? Păi da, avea și are! Cu o gaură în buget, am învățat că dacă vreau să mă încumet pe un drum dificil trebuie să fiu pregătită: fizic, psihic și cu lanțuri de zăpadă.

Acum Elf și-a revenit, are și scut auto înnoit, iar eu pun acea întâmplare pe baza tinereții și pe lipsă de experiență. Nu mai râd de cei care se pregătesc înainte de a pleca la drum, cei care fac plinul, își planifică bine bagajele și folosesc cutie de porbagaj, dacă e necesar, cei care își protejează motorul cu scut metalic și cu atât mai puțin, de cei care își montează cârlige de remorcare.

Peripețiile sunt cele care ne fac viața mai frumoasă, chiar dacă, uneori, atunci când se întâmplă, par un calvar. Ce ți-am povestit acum, poate că nu a fost pe un drum de sute de kilometri, poate că nu a fost cel mai greu traseu sau cea mai neobișnuită întâmplare, dar a fost cea care m-a purtat pe drumul maturității, cea care m-a format ca șofer, ulterior. Aș putea spune că a fost parcursul necesar ca din adolescenta nepăsătoare să devin persoana care să se asigure că are tot ce trebuie, iar ce trebuie, nu sunt coarnele de ren, alea nu au prioritate, mai pot aștepta. A fost o peripeție cool, nu doar pentru că am dârdâit în costum de baie, ci pentru că am avut curajul să mă aventurez, să învăț ceva și să-mi dau șansa de a avea alte peripeții cool în următoarele excursii.

Uite așa arată traseul într-o zi frumoasă de vară, iar de aici, mai sunt vreo 4 km de urcat.

Nu e de speriat, dar când riști să fie zăpadă sau gropi e un drum închis. Cu cât urci muntele, cu atât peisajul e mai cuprinzător.

Cum aș proceda acum înainte de a pleca într-o vacanță cu mașina, nu doar după întâmplarea povestită, dar și după îndelungat condus în diverse condiții?

M-aș asigura ca traseul ales să fie realizabil cu mașina. Circulația să nu fie oprită, condițiile meteorologice să fie potrivite. Apoi, mai ales în cazul unui drum lung, aș verifica fiecare aspect al mașinii, de la motor până la faruri. Ideală fiind vizita la un mecanic, menționându-i cât voi conduce și pe ce traseu, ca să-mi spună dacă vehiculul meu e pregătit pentru o astfel de vacanță sau are nevoie de reparații. Vizita e bună chiar și dacă face doar o completare de ulei. În ceea ce privește accesoriile auto, am menționat deja în poveste cât de importate sunt, atât pentru confort, cât și pentru utilitate. Un cârlig de remorcare e necesar și dacă vrei să îți iei bicicleta cu tine, sigur că pentru asta ai nevoie și de suport pentru biciclete. Cutia de porbagaj îți rezolvă problema spațiului, scutul auto îți protejează mașina și mă opresc pentru că ai înțeles, iar eu nu mă transform în Mișu.

Punctul final e cel care ține de organizarea vacanței în sine. Stai la hotel? Dormi în rulotă? Există spațiu amenajat pentru ea? Vrei să iei bicicleta cu tine? Care e bugetul tău? Nu aș uita să-mi fac o listă de activități haioase și obiective turistice pe care să le explorez, să mănânc o masă bună înainte de drum și să-mi fac bagajele cu cel puțin o zi înainte. Evident, mi-aș lua CD-ul cu muzica preferată pentru că nu vreau să aud plângeri de la companionii mei despre reclamele de la radio sau să ne certăm pe frecvența pe care să o ascultăm. Prefer să le plângă urechile de la Christina Aguilera, Beyoncé, Pink, Katy Perry pentru că ce să fac? Îmi plac ”siropoșeniile”.