Din start titlul e greșit pentru că, de data aceasta, nu va fi nicio listă. Dacă anul trecut am avut 5 obiective, aparent ușor de atins și respectat, anul acesta nu mi-am propus decât să fiu autentică. Să am grijă de mine, să mă iubesc, să fiu EU așa cum simt.
Cum arată lista de anul trecut?
Cel puțin o postare pe blog o dată pe lună;
Să postez pe Pulsul Străzii tot anul, indiferent de cum va fi proiectul primit, o dată la două săptămâni;
Să nu mă mai uit la seriale, filme;
Să termin de scris o carte;
Să fac cel puțin o lecție pe lună din cartea mea de engleză.
Câte obiective am respectat?
Eroare! Încercați mai târziu!
Tradus: zero! Niciunul! Nimic! Nada de nada! Dezastru! Ai înțeles tu…
Aș putea da vina pe pandemie, pe lipsă de timp, pe faptul că am reușit să mă ocup de alte proiecte și am descoperit pe parcurs noi pasiuni. Și toate ar fi plauzibile, dar în același timp nu-mi arată decât faptul că pentru mine listele nu funcționează. Am crezut că dacă fac promisiunea publică voi avea șansa să mă țin de ea, dar nu mi-a demonstrat decât că oricum n-ar fi sesizat nimeni că nu mi-am respectat obiectivele. Așa că voi păși în noul an fără gânduri prestabilite. Voi încerca să fiu atentă la ce se petrece în jurul meu și să acumulez experiențe.
A fost un an ratat pentru mine?
Deși greu anul 2020 pentru majoritatea, culmea e că eu am avut activitate. Nu m-am ținut de listă, dar am reușit pe parcursul anului să profit de oportunitățile care au apărut.
Mi-am achiziționat o garsonieră și nu mai am mult până când termin renovarea ei. V-am ținut la curent cu evoluția garsonierei pe YouTube.
Am început un proiect extrem de simpatic la TVR1, unde îmi fac profesia, adică aceea de actor-păpușar. Emisiunea „1,2,3 și afli tot ce vrei” e educativă și a fost primită foarte bine de copii și de părinții acestora.
Am salvat un motan de pe stradă care acum simt că mă învăluie cu iubirea lui. Am contribuit la salvarea unui alt pui de pisică oferindu-i foster până la adopția responsabilă.
Am învățat câte puțin despre animația digitală. Extrem de puțin, dar ceva nou și distractiv.
În pandemie am făcut pe canalul de YouTube Itsy Bitsy decorațiuni handmade care să-i determine pe copii să creeze lucrușoare simpatice și utile.
Nu a fost un an risipit, pur și simplu un an spontan. Chit că mi-am propus ceva, a ieșit altceva la fel de frumos, dacă nu mai frumos!
Nu am scris ca să mă laud, ci pentru că e minunat să fim recunoscători pentru micile bucurii care se întâmplă în viața noastră. Te îndem să te gândești și tu la reușitele din acest an, chit că e vorba despre reîntâlnirea cu o prietenă pe care nu o văzusei de mult sau faptul că ai avut mai mult timp pentru tine sau că ai ajutat pe cineva.
A, să nu uit! Mi-am învins teama de a cânta „în public”. Vorba vine, tot nu cânt la karaoke, să fie clar!
Îți urez Crăciun fericit și un an nou cu multe surprize plăcute!
La cea de-a patra ediție de SuperBlog de când am auzit de SuperBlog mă văd nevoită să-mi astâmpăr instinctul ca prima dată când intru pe site să apăs în colțul din dreapta pe „intra in cont”. Simt că particip și acum, dar altfel decât înainte. Sunt alături cu sfaturi pentru bobocii care simt nevoie de ele, dar și de cei experimentați care au întrebări, căci voi fi blogger partener. Apar și-n secțiunea specifică în pe site-ul Superblog.eu, cu o descriere (ușor îmbogățită aici pe blog) cam așa:
Sunt actriță, om de radio, blogger și om extrem de curios, iar atunci când ceva mă atrage și stimulează mă dedic total, așa am ajuns ca la cele trei ediții la care am participat să mă aflu de fiecare dată pe podium. Așa că sfatul pe care-l pot da e ca orice faceți, să faceți cu credință, cu motivație! Acceptați cine sunteți si dați tot ce aveți mai bun. Eu accept că sunt o timidă incurabilă, dar, în același timp, sunt un om care are ceva de spus, în scris sau verbal, iar pentru ideile mele, lupt să fie expuse clar și inedit. Cam așa este și cu fiecare probă SuperBlog: pleci de la tema dată și o faci să fie a ta. Succes tuturor participanților!
Totuși, ce e SuperBlog?
Superblog reprezintă multe: sponsori, jurați, bloggeriparteneri, participanți bloggeri, parteneri media, organizatoriiAlbert și Claudia, probe, cerințe, note. Dar mai mult de atât, reprezintă tot ce vei investi sau deja investești în el: emoții, solidaritate, conflict, dezamăgiri, bucurii, încredere, prietenie, discuții, sentimente de apartenență sau din contră.
SuperBlog nu e doar un concurs, e un fel de maraton. E un concurs cu multe probe care și ele sunt concursuri de sine stătătoare, de aceea, te poți înscrie și mai târziu în competiție și să participi doar la anumite probe. Oricum, în acest caz nu vei avea șansa la podium. Eu nu am fost în stare să renunț (pe parcurs) la nicio ediție de Superblog pe care am început-o, așa de tare mi-a plăcut. De altfel, dacă analizezi tagurile de pe blogul meu, o să vezi că unul dintre cele mai des folosite este: „SuperBlog”.
Probabil, dacă mi-ai urmărit blogul, știi că pentru mine această competiție e ca un motoraș care îmi pune în funcțiune creativitatea și activează partea aceea din mine atât de perseverentă că scrie odată la două zile pe blog.
Recunosc că bannerul mi se pare extrem de potrivit mai ales că am auzit cel puțin un superblogger pe care îl respect spunând că noaptea-i vine inspirația. Poate și pentru că atunci își găsește timp pentru scris. Uneori e atât de plăcută senzația că munca ta e apreciată, că ești parte dintr-o mișcare îndrăzneață, că poți să-ți exprimi ideile, încât merită să oferi câteva ore pentru această activitate.
O noapte albă pentru SuperBlog nu înseamnă să dansezi pe boxe, ci să te lași învăluit de magia cuvintelor. E o noapte obositoare, dar atât de plăcută când culegi roadele a ce semeni.
Nu e cazul să te sperii, am încercat și eu să fiu poetică. Dacă îți va plăcea, crede-mă că va fi ușor să aloci respectivul timp, care nu trebuie să fie noaptea, ci când vrei tu. Eu știu sigur că mie mi-a plăcut, scriam și în notițe în telefon în autobuz. Scriam în pauzele de la muncă și o făceam ca atunci când intri pe telefon să te joci, adică o făceam cu drag.
De dimineață, am intrat liniștită pe aplicația de Instagram. Așa cum mi-e rutina nesănătoasă. Postasem patru poze cu ochelarii Ray-Ban care anunțau o reducere de 90% pe un site dubios. Numai că eu nu postasem așa ceva. Atunci am știut că mi-a fost spart Instagramul.
Cineva făcea spam pe spinarea Instagramului meu și așa cu nu prea mulți urmăritori. Știi când spui: „nu o să mi se întâmple mie”? Nici eu nu mă așteptam, așa că e mai bine să fii prevăzător, dar despre ce măsuri cred eu că e bine să luăm vă scriu un pic mai jos. Acum hai să aflăm cum procedăm dacă ne trezim cu postări pe care nu le-am planificat.
Ce faci dacă și la tine s-au postat poze fără știrea ta?
Primul meu instinct a fost să le șterg, ca să le vadă cât mai puțină lume și să nu fie păcăliți. Dar pașii cu adevărat importanți sunt:
Verifică-ți activitatea de la Activity Log și șterge sesiunile pe care nu le folosești. În cazul meu, cu siguranță nici dacă eram somnambulă nu aveam cum să ajung la Caraș-Severin ca să postez poze cu Ray-Ban;
Schimbă parola cu una pe care nu o folosești la alt cont;
Setează-ți two factor authentication.
Dacă ai aceeași parolă la alte conturi, schimb-o!
Nu e deloc comod să știi că ți-a fost invadat spațiul pe care îl consideri personal, chit că-i virtual.
Ce vor acești scammeri?
Evident, acces la contul tău. Așa pot să facă tot ce faci tu, nu doar să posteze. Pot să vadă informațiile private. Pot ajunge să trimită mailuri și mesaje în care îți șantajează rudele de pe adresa de mail. I s-a întâmplat și Simonei Halep. Apropiații acesteia s-au trezit cu mesaje de pe contul ei că Simona are nevoie de bani și să-i pună o sumă într-un cont (care nu era al Simonei, evident).
Lucrurile se complică dacă au căpătat acces, așa că ideal e să nu ajungi în această situație.
Cum te poți proteja?
Folosește parole distincte și complexe pentru fiecare cont pe care îl ai (Facebook, Instagram, mailuri etc.);
Nu da click pe linkuri dubioase, cu litere care nu formează cuvinte cu sens, lungi sau de la firme de care nu ai auzit niciodată. Nu contează cine ți-l trimite, dacă nu ești sigur pe link, mai bine pune câteva întrebări înainte de a accesa site-ul;
Folosește aplicații oficiale de pe Google Play și App Store. Încearcă să le faci update-ul la timp pentru că nu se știe cine găsește vulnerabilități în codul vechi;
Ideal e să nu te conectezi cu contul de Facebook pe diverse alte site-uri. Cu toate că majoritatea facem așa. Preferăm să nu ne facem cont nou, dar comoditatea poate costa.
Ai grijă de datele tale! Internetul e incă un loc nou și neînțeles chit că nu-l simțim așa.
Acest articol a plecat de la o postare pe Facebook intitulată „Un fragment de realitate”. Prietenii mei mi-au reamintit aspecte pe care le uitasem, așa că mi-am completat povestea și acum se numește „Școala mea, cu de toate și nimic”.
Un fragment de realitate
Pe vremea când eram eu la școală nu era săpun și hârtie igienică la toaletă.
Cine se spală pe mâini în 6 ore? Nimeni, nu? Adică nu e ca și când mâncăm în pauze sau avem nevoi primare. Și prin clasa a XI-a când a fost un val de hepatita A erau toți profesorii stupefiați și mirați. Iar doctorița de la școală ne-a spus că hepatita A (boala mâinilor murdare) a fost în fiecare generație, să stăm liniștiți…
De aceea, toată ideea asta cu măști și dezinfectanți în școli sună pentru mine ca un proiect SF. Ca atunci când vezi un film în care mașinile zboară.
Tind să cred că-s destul de călită cu jegul, nu cred că băncile în care am stat 12 ani de zile au fost vreodată șterse. De fapt, sigur au fost, cu toții ștergeam cu guma notițele (fițuicile) celor din anii trecuți. Iar dacă tot am ajuns la gumă, mai e necesar să spun că sub bănci și scaune erau triburi de gume mestecate și pline de scame?
Atenție! Lăbuțe care nu au fost dezinfectate!
Banca aceasta arată extrem de bine, era la liceu. Eram în cea mai bună clasă, îmi pare rău că nu am găsit poză de la gimnaziu. Am făcut un an în laboratorul de biologie, înconjurați de animale împăiate și bănci îmbrăcate într-un fel de faianță, gresie, nu știu exact. Un material rece oricum.
Fumatul în baie, o modă în școală
Acum mi se pare complet deplasată școala în care am învățat. Nu se făcea duș după ora de sport (oricum nu ai fi avut timp). La toaletă nu doar că nu exista niciun produs de curățenie, să spui măcar să dai un „puff” de alcool pe acolo, dar se fuma, uneori îi găseai și pe profesori acolo. Iar dacă nu fumau împreună cu elevii pentru că aveau și ei o prestanță, tind să cred că fumul din cancelarie îl puteai tăia cu un cuțit. S-ar putea să mă înșel, căci locul unde se țineau cataloagele era ca un spațiu abstract, nu vedeai picior de elev pe lângă ușa aia.
Sigur că fumatul ține de educația elevilor, dar cine e responsabil pentru această educație? Nu adulții? Nu oamenii din jur? Până la urmă, un preadolescent și un adolescent va fi întotdeauna dornic să aparțină unui grup. Dacă toți colegii lui sunt la baie, intoxicându-se, atunci unde să se ducă? Ei bine, clasa mea de liceu a fost printre singurele unde majoritatea nu fumau, dar când te duceai la baie tot dădeai de vecinii de la alte clase la „șuete”.
Elevul de serviciu
Veneam la școală și când eram răcită pentru că nu voiam să pierd materie, iar eu răceli nașpa nu am avut. Însă, eram obligați să pierdem o zi la nu știu cât timp (poate o lună) ca să stăm 6 ore „portari”.
Se numea „elevul de serviciu” și stăteam la ușa școlii (cea pe care o foloseau profesorii, nu noi) pentru a ne asigura că nu ies elevii din școala. De fapt, oricum nu puteai gestiona nimic. Nu știu exact care era scopul acelor zile. Ori că nu aveau suficienți angajați, ori că voiau să ne pregătească pentru vreun job plictisitor sau să ne călească. Chiar nu-mi dau seama, dar ce știu sigur e că la liceu se întâmpla. Toți elevii, pe rând, pierdeau o zi de școală stând pe hol. Nu mai știu în ce clasă a fost, dar pentru mine, respectivele zile erau horror. Mă plictiseam teribil, simțeam că pierd materie și că nu fac nimic util.
Nu știu dacă se practică la alte școli acest „elev de serviciu”, dar pentru o instituție de mărimea celei la care am învățat eu, cu o prestanță totuși pe zonă, această practică mi se pare dubioasă. Un elev e elev, nu angajat al școlii, iar responsabilitatea nu o înveți păzind o ușă (pe care oricum nu o păzești, căci ești prea mic pentru a comenta oricui ar intra).
Fondul școlii și al clasei
Ce nu am menționat până acum este buretele. Am stabilit deja că nu aveam săpun. În schimb, aveam responsabilitatea de a șterge tabla cu un burete îmbibat în apă jegosă. Burete cumpărat din fondul clasei pe care nu-l schimbam „aproape niciodată”. La finalul anului nu-ți aminteai culoarea inițială, dar măcar știai unde s-au dus banii din fondul clasei. Cât despre fondul școlii care era o sumă mai măricică… Nu știu ce să scriu, căci nu știu la ce-l foloseau. Clar nu să cumpere hârtie igienică. Înțeleg că, probabil, nu erau bani alocați. Sau școala decidea să îi dea pe concerte în curte (au fost câteva, am frumoase amintiri de acolo). Ce e mai ciudat, e că totul părea normal…
Facultatea…
Mi-am dat seama că ceva e în neregulă când am intrat la facultate. Deși există și un cântec despre facultatea pe care am urmat-o:
Când am urmat-o eu, era și hârtie, și săpun, și șervețele pentru mâini, chiar și dozator cu apă. Atunci am rămas surprinsă. În ochii mei, ceva ce era absolut normal, avea aerul a ceva de înaltă educație. M-au intimidat aceste schimbări și am pășit în primul an de facultate indimidată. Simțindu-mă ca „fata de la țară”, deși tot la oraș copilărisem și eu, unul mic ce-i drept.
Liceul mi-e drag, îmi va fi mereu, dar clar ceva era îmbârligat la valorile locului. Îmi amintesc că „cea mai mare problemă” a lor era că nu aveam uniforme. Au încercat de vreo două ori să implementeze uniforma, pe care au plătit-o părinții. Ce e drept, la clasele primare am purtat uniforma aceea standard, albastră. Rochița aceea pe care toți o purtăm cu pantaloni. Adorabil!
Amintirile din liceu îmi sunt mai vii, dar fii sigur că nici în clasele primare nu era vreo altă baie. Șervețelele în buzunar erau sfinte, iar când nu aveai… Noroc cu colegii… împărțeai unul. Oare masca se poate împărți?
Fiind vegetariană de vreo 5 ani, la un moment dat îți creezi un stil de a mânca. Ai anumite preparate pe care le pregătești extrem de rapid și știi sigur că nu ai cum să dai greș. Alteori experimentezi cu condimente ciudate și ingrediente de care ai auzit pe vreun grup de vegani.
Așa începe povestea mea cu Aivia, brand românesc cu produse vegane, din dorința de a experimenta și altceva. Mi-am dorit de mult să mă bucur de câteva „plăceri vinovate” cum ar fi produse care „imită” carnea, dar sunt vegane. În ultimul timp chiar e posibil. Tot mai multe produse ajung pe piața românească cu tot felul de variante care mai de care mai interesante. Culmea e că Aivia e prezent în România încă din 2007, dar eu abia de curând l-am descoperit și nu regret deloc.
Cât de sănătoase sunt mezelurile vegane (de post)?
Una dintre marile probleme când te gândești la astfel de produse este: „Cât de sănătoase sunt? Ce se pune în ele ca să aibă consistența care trebuie? Dacă nu au carne, atunci ce conțin?”.
Adevărul este că multe produse de post din comerț conțin tot felul de aditivi, de E-uri, de ingrediente pe care nu le cunoaștem, dar despre care știm că ar trebui evitate. Dacă e ceva ce mama mi-a tot repetat în copilărie este: „dulciurile prea colorate, margarina și mezelurile de post sunt tâmpenii, să te ferești mereu de ele!”. Nu că mezelurile clasice ar fi mai sănătoase. Circula un filmuleț care a îngrozit o lume întreagă acum câțiva ani pe net. În video se arăta cum se fac crenvuştii. Nu cum îi fierbi, ci ce fel de carne conțin, dacă putem susține că grăsimea și unghiile sunt carne.
Culmea e că față de salamuri, pateuri și mezeluri (în general) am avut mereu repulsie. Singurii care îmi plăceau înainte de a lua decizia de a fi vegetariană erau tocmai controversații crenvuşti. Astfel că, această recenzie va fi sinceră, dar limitată în ceea ce privește, asemănarea produselor vegane Aivia cu cele clasice. Șnițelul fiind singurul pe care îl consumam constant, in rest, produsele din carne erau pentru mine un univers neexplorat.
Aivia e pe lista de produse interzise a mamei?
Ce mi-a atras atenția din prima și m-a determinat să comand a fost faptul că nu folosesc aditivi și nici soia modificată genetic.
Având în vedere că au două game principale de produse: cele pe bază de cereale și cele pe bază de izolat proteic de soia, pentru mine era foarte important ca aceasta să nu fie din culturi modificate genetic. Soia e o plantă controversată și aș consuma-o cu precauție, dar tot cred că e mult mai bună decât orice unghie.
Ingredientele arată bine, lista nu e kilometrică și aproape fiecare denumire sună cunoscut. Deci, tind eu să cred că produsele Aivia pot fi plăceri nevinovate. Le poți consuma cu conștiința liniștită și știind că mănânci un produs fără E-uri, conservanți, coloranți sintetici, aromă de fum și altele.
Cum am comandat de pe Aivia?
Am comandat online și am fost surprinsă plăcut de prețuri care sunt rezonabile. La peste 40 de lei livrarea e gratuită, cel puțin când am comandat eu așa era, iar la peste 70 de lei am primit cadou și un pateu vegan și o mască.
Produsele mele au venit destul de târziu din cauza curierului, dar m-au sunat de la site încă de dinainte și mi-au trimis un nou colet cu produsele proaspete, deci colaborarea a decurs foarte bine.
La întrebările mele de cum se gătesc anumite produse au răspuns promt și extrem de serios.
Prețuri extraterestre sau terestre?
Cel mai ieftin produs de pe site este 5 lei, pateul în diferite variante, eu l-am încercat pe cel simplu și trebuie să recunosc că îmi place. Nu aș putea descrie gustul, nu mi se pare că seamăna cu cele din carne, dar are o aromă neutră extrem de plăcută. Prietenului meu nu i-a plăcut, dar el are oricum reticență asupra pateurilor.
Cele mai scumpe produse costă 17 lei, din păcate erau toate pe stoc epuizat când am dat comanda. Îmi doream să încerc una dintre șunci, și anume: șunca ardelenească, șunca gyros sau șunca chili. Pe un grup de vegani cineva o lăuda foarte tare pe cea cu chili. Sigur la următoarea se va afla în coșul meu de cumpărături.
Am testat totuși șunca simplă și a avut o aromă intensă foarte interesantă.
Despre produse
Când am avut produsele în față, tăiate feliuțe, am avut un șoc legat de asemănarea cu produsele clasice, până și mirosul mi s-a părut extrem de apropiat. Nu am avut cum să fac testul cu un consumator de carne, să văd dacă observă diferența, dar prietenul meu care e vegetarian de mai puțin timp, mi-a spus că salamul picant sigur l-ar păcăli la gust. Singurul lui neajuns fiind că este puțin sfărâmicios, în rest, din punctul lui de vedere, este identic cu cel din carne la gust.
Salam picant
Salamul unguresc nu a trecut testul „asemănării” dat de prietenul meu. Cum eu nu am mâncat niciodată un astfel de salam, nu aș știi să spun. Dar pot garanta că în două zile nu a mai rămas nici frimitură de el care să fie supusă testului.
Salam unguresc
În principiu, produsele sunt extrem de gustoase, iar faptul că știi că sunt sănătoase te face să le mănânci de drag.
Nouă ne-au plăcut așa de mult că nu am gătit nimic, ci le-am consumat ca atare. Am fiert doar crenvuștii după care am dat jos membrana necomestibilă, iar cârnații i-am pus puțin pe grill pentru că îi voiam calzi. Sunt convinsă că dacă vrei, poți să faci diverse rețete, au și pe site câteva.
Acest articol nu e sponsorizat, l-am scris din proprie inițiativă pentru că mă bucur că există branduri care promovează produsele vegane sănătoase.
Îmi vine greu să scriu acest articol, deși ar trebui să fie acela pe care îl scriu cu cel mai mare drag despre SuperBlog, fiind ediția pe care am câștigat-o. Până acum, scriam după gală, încărcată de emoții, de plimbările de a doua zi, de convorbirile cu colegii „de suferință”, dar mai ales colegii de distracție. Acum însă, mă aflu cu trofeul într-o cutie extrem de simpatică și cu diploma pe mail.
O competiție provocatoare
Cred că am câștigat cea mai atipică ediție de SuperBlog. O scriu nu doar pentru că nu a fost gală și nici nu pare că nu o să fie, dar și senzația cu care scriam articolele a fost diferită față de celelalte două ediții la care am participat.
S-au anulat probe și au apărut altele „de sezon”. Marea provocare pentru mine, în ce privește ultimele articole a fost să găsesc la fiecare altceva de spus despre statul în casă, despre aprecierea pentru cei din linia I, dar și despre speranța că „totul va fi bine”. Unele probe, de la final, deși promovau produse diferite, modul în care era scris brieftul încuraja să dăm soluții la produsele respective folosindu-le în casă sau cu un optimism uneori greu de obținut.
Fiecare ediție de Superblog este diferită. Apar oameni noi în peisaj. ”Cei vechi” te surprind, sponsorii vin cu provocări la care nici nu te-ai fi gândit, iar dinamica se schimbă constant.
Parcursul meu în cele trei ediții
O să sune contradictoriu, dar pentru mine, cea mai ușoară ediție a fost aceasta, cea pe care am câștigat-o.
Celelalte două au fost dificile pentru că încă nu înțelegeam competiția, cu toate că m-am aflat pe podium de fiecare dată.
Prima ediție mi-a lăsat impresia că să câștigi o probă individuală este extrem de dificil, având în vedere că articolul tău concurează cu alte zeci, de obicei peste 50 de articole. Nu am luat nicio notă de 100, dar am avut note mari, un locul al II-lea la o probă individuală și o mențiune (oferită primelor 10 articole), ceea ce m-a ajutat să mă clasez pe locul al treilea în clasamentul final.
Ca să înțelegi explicațiile mele trebuie să cunoști un pic conceptul SuperBlog și te invit să citești pe pagina lor oficială toate detaliile. Pe scurt, există mai multe probe cu câștigători unici, iar dacă participi la toate, ai șansa să te afli și în câștigătorii finali (podiumul din trei persoane) ai competiției, care, în funcție de ediția de toamnă sau cea de primăvară câștigă o sumă de bani. Anul acesta, fiind ediția scurtă, premiile au fost acestea:
Locul 1 – 2000 lei
Locul 2 – 1000 lei
Locul 3 – 500 lei
Toamna, de obicei, sumele sunt mai mari.
Revenind, prima ediție a fost o enigmă pentru mine, iar greutatea a fost din a descoperi sponsori și produse de care nu auzisem niciodată. Cea de-a doua ediție, fiind și cea din toamnă, a venit cu un consum de energie și emoțional extrem de puternic, dar a fost și ediția care „m-a călit”, atunci cred că am înțeles „secretele” SuperBlogului, căci sunt mai multe.
Ce vor sponsorii?
Cineva întreba ce vor sponsorii, răspunsul standard este: „nu există doi sponsori la fel, au așteptări diferite”. Este și nu este așa, întrucât mulți sponsori participă la mai multe ediții. Acestora le poți „intui” stilul la un moment dat. Apoi, sunt câteva elemente pe care și le doresc cu toții. Iar alteori, nici ei nu știu ce vor, ci se lasă surprinși. Uneori, nici măcar nu jurizează sponsorii, ci alți jurați desemnați, aici, din experiența mea, accentul trebuie pus în mod special pe creativitate pentru că acești jurați vor ține cont și de prezentarea produsului, dar mai ales de cum l-ai inclus în conceptul articolului tău.
Voi reveni cât de curând cu un articol doar cu sfaturi și ce am descoperit eu despre jurați, care sunt elementele comune care te pot ajuta să câștigi probe individuale, nu doar note mari cum mi se întâmpla mie.
Mituri ale competiției SuperBlog
Din articolele altor participanți, discuții cu aceștia și după o oarecare experiență, mi-am dat seama că există câteva păreri pe care eu nu le-am găsit justificabile, cum ar fi:
✤ Ediția din primăvară e mai simplă
E mai scurtă și sunt mai puține probe, dar asta nu o face mai ușoară. Provocările stau în probele individuale, iar acestea au același format indiferent de ediție.
Unii ar spune chiar că dacă lupți pentru podium, s-ar putea să fie mai greu pentru că nu renunță atâța pe parcurs. Fiind mai puține probe, se ambiționează mai mulți să termine ediția ceea ce face să ai concurență mai mare și la probele individuale, dar și în clasament.
În orice caz, după două ediții de primăvară și una de toamnă, simt că gradul de dificultate e același și depinde de timpul, inspirația și temele date, nicidecum de numărul probelor. Uneori depinde și de obiectivele pe care ți le setezi. Dacă țintești foarte sus s-ar putea să te demoralizezi repede. Dacă dai tot ce ai mai bun, dar iei situațiile așa cum vin, expunându-ți punctele de vedere, dar fără să jignești, vei fi mai câștigat. Chit că la finalul ediției te alegi doar cu prieteni noi.
✤ Sponsorii vor doar reclamă
Dacă voiau doar asta, plăteau pe Facebook o postare sau pe Google sau la televiziune. Vor ca accentul să fie pe produsele lor, dar, în același timp, își doresc și conținut care să fie relevant.
Nimeni nu-și dorește să se facă de râs. Nici ei și sper că nici tu. Doar să scrii că produsele nu știu care te scapă de coșuri (ceea ce scrie și-n descrierea lor oficială), nu cred că e suficient. Dacă oferi pe lângă faptul că amintești de produse și sfaturi de cum să ai grijă de fața ta, curățând-o, hidratând-o sau dacă povestești despre cum îți afectează coșurile viața socială nu ai cum să nu ai succes, căci deja te-ai dus și într-o altă direcție decât cea „oficială”. Am mai zis-o, poate nu câștigi proba, dar sigur vei avea notă mare.
✤ Fetele sunt avantajate
La un moment dat, în ediția de toamnă, am simțit și eu asta, căci erau extrem de mult probe despre bijuterii, produse cosmetice și altele de acest fel. Mi-am dat seama destul de repede că există foarte multe probe și despre mașini, construcții și tehnologie.
Nu există subiecte de fete sau de băieți, poți adapta totul, chiar și băieții pot aborda o temă despre parfumuri, în care observi că sponsorul pune accent pe un produs de damă. De exemplu, în cazul parfumului poți să pornești de la ce simți când sesizezi parfumul potrivit la o femeie.
Sigur că e extrem de importantă și tema, dar de cele mai multe ori, crede-mă, poți să respecți tema și să te duci în multe direcții.
Bilanțul acestei ediții
Nu mi-am pus încă „pe foaie” câștigurile din această ediție, o fac acum, cu voi.
Primul pas pentru un bilanț corect este să fiu transparentă cu clasamentul. Acesta este topul 5:
Aceasta a fost ediția cu cele mai puține dezamăgiri din partea juraților pentru mine, cu toate că au existat probe unde nu s-au făcut departajări, dar la una am înțeles în totalitate ideea, care a venit în ajutorul tuturor participanților la probă, aceștia primind un voucher de 100 de lei pe site-ul Driedfruits. Eu fiind câștigătoare a probei (locul al II-lea), în ceea ce privește clasamentul final nu a fost avantajos pentru mine.
Contestații
O astfel de situație a mai fost la o probă a unui sponsor care a avut două probe. La prima probă câștigasem locul al III-lea, iar a 2-a fiind o probă atipică s-a decis departajarea doar a câștigătorilor, ceea ce nu mi s-ar fi părut problematic dacă nu ar fi fost lipsită de echilibru. Câștigătorii au luat 100, iar toți ceilalți 95 de puncte. O diferență de 5 puncte în clasamentul final e enormă, iar când atât de multe articole iau această notă e clar că nu e meritată. Eu oricum nu mai aveam cum să câștig pentru că eram câștigătoare la cealaltă a lor. Teoretic ai cum să câștigi, practic ar fi fost aiurea.
Mă bucur și am imens respect pentru aceștia că și-au recunoscut, la contestație, greșeala și au făcut ce le-a stat în putință să o rezolve, așa că eu le-am dat înapoi like-ul pe Facebook, ca să înțelegeți până unde merge supărarea mea când mă simt neîndreptățită. Au fost și foarte drăguți în răspuns spunându-mi că departajarea a fost foarte grea și, într-adevăr, îmi meritam locul printre câștigătorii probei.
Dacă tot am ajuns la contestații, am mai făcut la o probă la care am luat 93. Surprize, surprize pentru sponsorii care nu se așteptau, dar dacă e ceva ce am învățat de la câștigătoarea ediției din toamnă este: atunci când lupți pentru podium, să îți calculezi opțiunile și să-ți încerci norocul.
Premii
O mare curiozitate a celor care aud de o competiție de bloggind este: ce câștigi?
Pe lângă satisfacțiile intrinseci, cum ar fi: încredere, organizare, descoperire de sine, te poți alege cu cele mai diverse premii și cadouri.
În această ediție, de exemplu, am câștigat la probe individuale și bani. La cea din toamnă, la cele individuale, am câștigat doar produse, dar atât de faine și de utile încât m-au bucurat nespus. La prima ediție am câștigat un abonament de 10 pizza și două pachete cu mâncare pentru o săptămână.
În general, premiile se anunță înainte de începerea competiției, dar e recomandat să nu te concentrezi pe ele pentru că nu se știe niciodată la cine ajung. În această ediție, cum scriam, am câștigat și bani, și vouchere de diverse valori, dar și obiecte cum ar fi o boxă pe roți (sunt tare curioasă, apoi vă invit la party, imediat ce se dă drumul la distracție).
Am câștigat și suma care revine celui care se clasează pe locul I, deci pot să mă declar mulțumită și să închei participările ca finalist în cadrul acestui concurs împăcată și fericită.
Mulțumiri
Sunt mulți oameni cărora ar trebui să le mulțumesc. Mama, prietenul meu și cei care mă susțin și mă citesc sunt nelipsiți de pe această listă.
Sponsorii și jurații care au văzut potențial în scrierile mele și le-au notat corespunzător.
Participanților care mi-au spus vorbe încurajatoare când a fost cazul.
Simt o apreciere imensă pentru anumiți participanți care au câștigat în trecut și au venit cu sfaturi pentru noi, ceilalți, căci au fost sursa mea de inspirație. Îi voi menționa în articolul care urmează, cred că unii dintre ei nici nu s-ar fi așteptat că au avut un astfel de impact asupra parcursului meu.
Iar, la final, dar nu cei din urmă, i-am lăsat pe organizatori, Claudia și Albert pe care îi felicit pentru tot ce reușesc să facă și le urez multă răbdare.
Întotdeauna în spatele unei producții video și audio există o echipa de oameni mai mare sau mai mică în funcție de resurse. Atunci când ești independent, echipa e mai mică, uneori atât de mică încât îi poți număra pe degete.
Chiar și cei mai cunoscuți pe YouTube care fac sketchuri au oameni care se ocupă de promovare, uneori și de regie, scenografie, relația cu publicul etc.
Cel mai la îndemână îmi e să fac comparația cu teatrul. Atunci când ești angajat ca actor la un teatru de stat ai doar această responsabilitate, de a juca, să-ți înveți replicile, să asculți indicațiile regizorului și să fii prezent la repetiții și spectacol. Când joci în teatru independent, actorul nu mai e doar actor, ci se ocupă și de decoruri, de muzică, de promovare, uneori și de regie. Sigur că nu e de generalizat, însă această introducere destul de lungă vine în anunțarea unei piese și clip de care eu sunt tare mândră. Mă bucur că am făcut parte din echipa care și-a adus aportul asupra clipului de mai jos:
Cât de provocator a fost un astfel de proiect?
Deși în clip sunt 26 de persoane, fără de care nimic nu ar fi fost posibil și merită toată mulțumirea, nu se vede cât timp au durat discuțiile cu toți aceștia, vizionarea fiecărui clip primit și montajul acestora, multe venind cu setări diferite de filmat sau fără melodie pe fundal, așa că sincronizarea a trebuit făcută manual.
Era normal să existe multe provocări într-un astfel de proiect atât pentru Andrei Neagu, cât și pentru toți cei care care și-au adus contribuția creatoare în clip. Mă bucur că toți cei implicați au venit cu idei și se simte că s-au dedicat așa cum s-au priceput.
Introducerea mea, legată de faptul că atunci când ești independent nu mai ești doar actor se leagă de faptul că pentru realizarea piesei „Vrăjitoarea”, Andrei nu a fost doar cântăreț, dar și compozitor. În ceea ce privește clipul, s-a ocupat de montaj, de comunicarea cu oamenii (aici trebuie să recunosc că și eu mi-am adus contribuția), dar și de a ține legătura cu presa.
Ce spune Andrei Neagu despre piesa „Vrăjitoarea”?
„În perioada de izolare s-au făcut multe glume despre viitoare divorțuri, dar mie îmi place să cred că, din contră, aceasta a fost o perioadă minunată de a ne aprecia familia și oamenii de lângă noi. De aceea, eu și iubita mea ne-am bucurat de timpul petrecut împreună, pe care l-am privit ca pe un cadou, și am ales să muncim cot la cot la clipul noii mele piese”
Mulți l-au întrebat cine este vrăjitoarea lui? Dacă citești acest articol se prea poate să știi deja. Nu par modestă? Ei bine, nici nu încerc, doar e dreptul meu de femeie să mă simt măgulită.
„Dacă te simți trist, deschide clipul, dansează, filmează-te, postează cu hashtagurile #VrajitoareaDance sau #VrajitoareaChallenge, căci dansul este o strategie recomandată de a te binedispune” ne îndeamnă Andrei, iar eu am ascultat recomandarea și sunt pe TikTok.
Andrei Neagu consideră că ar putea să vorbească despre piesă și clip cel puțin perioda a încă două stări de urgență, dar, în final, totul se rezumă la faptul că între două persoane compatibile care abia se cunosc, se creează o energie ce se simte precum o vrajă, de unde și expresia: „a fi vrăjit”. Piesa ne reamintește încă odată că tot ce contează este să nu uităm să ne bucurăm de tot ce ne oferă în viața noastră omul iubit.
Cine e Andrei Neagu?
Se poate să auzi pentru prima dată de el, dar sper eu că nu pentru ultima dată, de aceea, dacă îți plac piesele lui, te îndem să rămân conectat pe YouTube prin subscribe.
Eu am mai scris despre Andrei Neagu, ba i-am luat și interviuri, așa că dacă vrei să-l descoperi chiar mai mult, te îndem să intrii aici.
Un mic secret…
Am tot promis că în articolul pe care îl voi scrie voi destăinui un secret din procesul de creație al piesei. Ei bine, eu am fost mai degrabă implicată în acela al clipului decât al piesei, aceasta fiind rezultatul uneor băieți foarte talentați:
Muzică și versuri: Andrei Neagu Orchestrație: Andrei Neagu, Radu Burcea, Alexei Nichiforof, Norbet Tobias Mix: Andrei Neagu, Silviu Paraschiv Master: Silviu Paraschiv (Grand Way Studio)
În încheiere, ce să spun? Dacă te-ai uitat la secret înainte de a citi articolul, să ai gâdilici în năsuc! Atenție că e mai grav decât pare, mai ales în vremurile acestea când orice stănut e o bombă minată.
Sper că v-a plăcut piesa pe care v-am recomandat-o!
În această perioadă nu am apucat să mai scriu pe blog. De când s-a terminat competiția SuperBlog, nu am publicat decât un articol scris de Emil Călineascu.
Nu știu unde dispare câteodată toată determinarea de a așterne cuvinte, dar uite că se întâmplă și mă trezesc că nici măcar nu am intenția de a mă apuca să scriu, darămite să termin un text. Acum mi-am amintit de George R. R. Martin care e printre scriitorii mei preferați, dar și printre cei mai lenți. Aștept a 6-a carte din „Cântec de Gheață și Foc”, seria care stă la baza serialului „Games of Thrones”, de vreo 9 ani. Singura diferență dintre mine și el e că că romanele lui au 1000 de pagini, iar articolele mele 1000 de cuvinte. Și ar mai fi și că el are intriga și trecutul personajelor din primele cărți de care trebuie să țină cont. Apoi ar mai fi că el are succes și e bărbat și are de vreo trei ori greutatea mea și… Ce să mai! Sunt o grămadă de diferențe, dar, pur și simplu, când nu reușesc să scriu, mă gândesc la el.
Partea bună e că pe lângă scris mai am și alte pasiuni. Această periodă, declarată stare de urgență, mi-a oferit prilejul să mă ocup de un proiect drăguț la radio Itsy Bitsy.
Am creat filmulețe de art&craft care să-i țină ocupați pe copii în izolare
Am lucrat și împreună cu Andrei Neagu la noul lui clip muzical
Acesta a fost realizat cu peste 20 de persoane în perioada de izolare. Cum a fost posibil? Afli aici!
O altă pasiune cu care m-am jucat în perioada de izolare a fost actoria
Una dintre primele mele iubiri este actoria. Deși mi-am pierdut la un moment dat dragul pentru ea, în această perioadă am încercat să mă reconectez cu plăcerea de a mă juca. Mi-am dat frâu liber imaginației, ceea ce încerc să fac tot mai des în ultima perioadă. Să fiu mândră de cine sunt, căci dacă nu ne apreciem noi înșine, atunci cine?
Am primit provocarea să scriu, ca la școală (era să zic ca la clasa I, deși, într-un fel, nu e chiar departe de adevăr), un eseu (o compunere) cu tema Dacă aș fi Cătălina Popa… Cum eu sunt băiat ascultător, voi scrie fix despre asta. Mă rog, mai scria ceva după Cătălina Popa, dar cum eu sunt în clasa I și fac școală online zilele astea, mi-a picat netul până să văd continuarea. Atât am văzut, atât scriu. Mă rog, de fapt am deconectat eu netu’ când ne-a zis doamna să scoatem o foaie de hârtie, dar na, să nu mă ziceți … Eu spun aici, pe blogu’ Cătălinei, dar știu sigur că nu citește nimeni ce scriu eu p-aici…
Așadar:
Dacă aș fi Cătălina Popa … aș avea și io habar cum e să ai sub 1.65 și sub 50 de kg. Uneori, uitându-mă la mine, stau și mă întreb: când am avut eu ultima oară 40 de kile? Fără 1 în față, da? Când sunt într-o stare mai dubioasă, întrebarea devine: oare la naștere am avut sub 50 de kile? Tind să cred că nu!
Dacă aș fi Cătălina Popa … aș avea și eu habar cum e să câștigi Super-Blogu’. Na, nu știu cum e să te simți (super) câștigător (super) blogosferic. Cândva în această viață sper să aflu.
Dacă aș fi Cătălina Popa … aș simți și eu cum e să urășți popii și să te cheme Popa. Mă rog, chestia e pe jumătate în glumă, nu știu dacă i-aș disprețui așa cum o fac acum, habar n-am dacă ea-i urăște, dar știu cazuri de persoane care se comportau fix la fel. Să nu mai zic de persoanele pe care le cheamă Manea și care urăsc manelele din suflet. Nu degeaba mi-am botezat astfel personajul meu.
Dacă aș fi Cătălina Popa … m-aș putea strecura, la propriu, la multe evenimente. Căci marea problema atunci când ești cât mine (lăsăți deoparte kilogramele: și dacă aș fi slab-mort tot aș fi vizibil de la distanță din cauza înălțimii) este că nu te poți face nevăzut. Și sunt momente, credeți-mă, când ți-ai dori asta. Iar dacă e să vorbesc despre trecut, au fost extrem de multe momente când mi-am dorit să mă fac nevăzut. De exemplu, când eram student absența mea era observată din start. Nu era nevoie ca profesorul, ORICARE ar fi fost el, să citească foaia de prezență. În zilele acestea, aș avea curajul să mă strecor mai ușor în locuri interzise (pe stradă ori DOAMNE-FEREȘTE în parc).
Emil Călinescu (stânga) și Cătălina Popa (dreapta)
Dacă aș fi Cătălina Popa… aș scrie câte un articol guest-post pe fiecare dintre blogurile lui Emil CălinCescu. Mă rog, asta dacă aș fi Cătălina Popa ca trup și Emil Călinescu ca minte. Căci altfel …
Dacă aș fi Cătălina Popa… nu l-aș primi pe Emil Călinescu la mine în casă. Vorbesc de cea virtuală, acest blog, căci în cea reală nici nu se pune problema.
Dacă aș fi Cătălina Popa … i-aș răspunde lui Emil Călinescu printr-un vlog. Aș lua fiecare punct al acestui articol și l-aș comenta. Fie aș adaugă clipul la finalul articolului, fie aș scrie un articol distinct pe tema asta.
Dacă aș fi Cătălina Popa… aș scrie, și aici vorbesc serios, un articol identic pe blogul lui. Să fac și io mișto de el așa cum a făcut el de mine.
Pentru inspirație, atât pentru Cătălina, cât și pentru cititori, recomand melodia următoare:
Eu sunt Emil Călinescu, articolul Dacă aș fi Cătălina Popa a fost o provocare și, la modul serios, chiar o provoc pe Cătălina să-mi răspundă printr-un vlog. Și să scrie un articol asemănător pe blogul meu. Iar dacă nici acum nu știți cine sunt, vă zic doar atât: minunat e CINEMIL recunoaște. Orice gust ai avea și oriunde te-ai află, citeștE-MI-L sau mori prost!
Acest articol este scris, după câte ți-ai dat seama, de Emil Călinescu, iar pentru că am simțit nevoia de a adăuga câte ceva, am acceptat să vin cu un răspuns sub formă de vlog.
De dimineață m-am trezit cu miros de flori proaspăt culese, numai că nu venea de la un buchet de viorele, ci de la un pulverizator de cameră cumpărat înainte de pandemie. Deocamdată, privesc florile doar de la fereastră, dar asta mi-a amintit imediat că astăzi sunt Floriile, iar pe una dintre cele mai bune prietene ale mele o cheamă Iris, așa că imediat am pus mâna pe telefon și am apelat-o.
— La mulți ani!!!
— Credeam că nu mai suni! Mulțumesc! Hai la masă!
— O fi 12:00, dar e duminică, e pandemie, e o plăcere trezitul târziu, dar m-ai pierdut la „masă”, nu putem ieși din casă, oricât mi-aș dori.
— Dragă mea, tu nu ai auzit de „#staiacasa suntem #AlaturiDeTine”?
— M-ai pierdut complet!
— Îți explic pas cu pas! Comandă online mâncare, te aranjezi până ajunge, mergi la masă, sprinjini telefonul de perete, mă suni prin videocall și petrecem împreună, chiar de la distanță.
Apoi mi-a închis, iar într-o secundă mi-a trimis într-un mesaj poza asta:
Mă trezisem de-a binelea și mi se făcuse și poftă de mâncare, dar parcă nu aveam chiar chef de pizza, așa că am intrat pe LOKOFOOD ca să mă lămuresc despre ce e.
Nu mi-a luat mult să înțeleg că LOKOFOOD nu e doar o platformă de intermediere între restaurantele partenere și clienții care doresc să comande online mâncare, dar vine ca o mână cerească pentru susținereaindustriei HoReCa în această perioadă. Astfel că, prin faptul că alegem livrarea la domiciliu nu doar că ne bucurăm de preparatele restaurantelor noastre preferate, dar susținem și economia, căci antreprenorii și angajații pot să-și păstreze locurile de muncă, o necesitate ca să putem traversa cu bine criza. Dacă vrei, poți opta să ridici personal comanda.
M-am bucurat când am văzut că unul dintre restaurantele mele preferate se află pe site, și anume „La Mama”, căci, cum scriam mai sus, nu aveam poftă de pizza, ci de mâncare gătită, iar localul deja îl cunoșteam, fiind un restaurant din poximitatea casei mele. Mi s-a părut perfect să comand de la acest restaurant, și pentru că am fost de mai multe ori cu Iris în el, iar eu îmi doream o experiență culinară completă, mai ales că petreceam o zi de nume. Mi-am comandat și fel principal, și desert, și ceva de băut.
Să comand a fost extrem de simplu, doar trei pași:
am căutat în câmpul search adresa mea și am găsit toate restaurantele din zonă;
mi-am ales restaurantul preferat, am deschis meniul și am selectat ce mi-am dorit. În cazul meu, de „La mama”, am luat varză călită, clătite și limonadă cu mentă. Ți-am făcut poftă? Să știi că au fost delicioase, ți le recomand!
am plătit cu cardul pentru că mi s-a părut mai sigur pentru a evita răspândirea virusului, dar poți alege varianta cash dacă nu ai bani în cont.
Ce mi-a atras atenția pe platforma online 100% românească LOKOFOOD și mi se pare că o diferențiază de celelalte care livrează mâncare gătită este dorința lor de implicare în comunitate. De exemplu, prin mișcarea #SustinemMedicii, poți cumpăra un meniu de 17 lei care va ajunge la cadrele medicale din incinta Spitalului Clinic „Dr. Victor Babeș” București și Institutul Național de Boli Infectioase Prof. Matei Balș București. Chiar și firmele pot să se implice, iar meniurile vor ajunge la medici cu mesajul pe care brandul și-l dorește.
Fiind ziua lui Iris, mi s-a părut o idee bună să comand și câteva meniuri, ca un fel de cadou pentru prietena mea, dar care va ajunge la cei care au cu adevărat nevoie, știind că acesta ar fi un cadou pe care și l-ar dori cu adevărat. Se pare că am intuit bine, căci atunci când am sunat-o prin videocall și i-am spus, a fost foarte încântată, ba m-a anunțat că și ea procedase la fel, cu gândul că „la petrecere a adăugat și câțiva medici”, măcar sufletește.
Aveam cea mai frumoasă față de masă, florile artificiale erau părtașe la apel și parcă și ele se uitau cu poftă la mâncarea mea, iar pulverizatorul din cameră îl mutasem în bucătărie pentru a mă îmbia cu miros de primăvară, chiar și-n casă. Am observat că Iris și-a luat pește, iar când am vrut să fac o glumă, m-a oprit și a strigat:
— Speram să-l nimeresc pe cel de aur ca să-mi zică: „#totulvafibine”.
Eu sunt convinsă că #totulvafibine. Am văzut enorm de multă implicare în ultimul timp, căci uniți, chiar și cu o faptă aparent mică, de a cumpăra câteva meniuri de 17 lei pentru medici, devenim mai puternici. Mă simt recunoscătoare că am aflat de la Iris de LOKOFOOD, de aceea împărtășesc și eu cu tine informația și te îndem să o faci și tu.
Comandând de pe LOKOFOOD te bucuri de mai multe avantaje:
Mai sunt multe alte avantaje, dar cel mai important în această perioadă e să #StaiAcasă. Variante de a mânca sănătos și gustos există, iar LOKOFOOD sunt aici ca să-ți spună: #SuntemAlaturiDeTine.
#Totulvafibine dacă ne susținem unii pe alții, inclusiv industria HoReCa.
#Totulvafibine dacă nu uităm să ne răsfățăm, să mâncăm ce ne place, să ne sunăm prietenii, să ne adaptăm cu ajutorul tehnologiei.
#Totulvafibine dacă ajutăm, atât cât putem, chiar și cu un gest, aparent mic.
#Totulvafibine!
Articol scris, cu speranța că totul va fi bine, în cadrul competiției Spring SuperBlog 2020.
Sursa fotografiilor din cartonașele care se întorc este Unplash.com, iar sursele celorlalte fotografii din articol sunt:
