De dimineață, am intrat liniștită pe aplicația de Instagram. Așa cum mi-e rutina nesănătoasă. Postasem patru poze cu ochelarii Ray-Ban care anunțau o reducere de 90% pe un site dubios. Numai că eu nu postasem așa ceva. Atunci am știut că mi-a fost spart Instagramul.
Cineva făcea spam pe spinarea Instagramului meu și așa cu nu prea mulți urmăritori. Știi când spui: „nu o să mi se întâmple mie”? Nici eu nu mă așteptam, așa că e mai bine să fii prevăzător, dar despre ce măsuri cred eu că e bine să luăm vă scriu un pic mai jos. Acum hai să aflăm cum procedăm dacă ne trezim cu postări pe care nu le-am planificat.
Ce faci dacă și la tine s-au postat poze fără știrea ta?
Primul meu instinct a fost să le șterg, ca să le vadă cât mai puțină lume și să nu fie păcăliți. Dar pașii cu adevărat importanți sunt:
Verifică-ți activitatea de la Activity Log și șterge sesiunile pe care nu le folosești. În cazul meu, cu siguranță nici dacă eram somnambulă nu aveam cum să ajung la Caraș-Severin ca să postez poze cu Ray-Ban;
Schimbă parola cu una pe care nu o folosești la alt cont;
Setează-ți two factor authentication.
Dacă ai aceeași parolă la alte conturi, schimb-o!
Nu e deloc comod să știi că ți-a fost invadat spațiul pe care îl consideri personal, chit că-i virtual.
Ce vor acești scammeri?
Evident, acces la contul tău. Așa pot să facă tot ce faci tu, nu doar să posteze. Pot să vadă informațiile private. Pot ajunge să trimită mailuri și mesaje în care îți șantajează rudele de pe adresa de mail. I s-a întâmplat și Simonei Halep. Apropiații acesteia s-au trezit cu mesaje de pe contul ei că Simona are nevoie de bani și să-i pună o sumă într-un cont (care nu era al Simonei, evident).
Lucrurile se complică dacă au căpătat acces, așa că ideal e să nu ajungi în această situație.
Cum te poți proteja?
Folosește parole distincte și complexe pentru fiecare cont pe care îl ai (Facebook, Instagram, mailuri etc.);
Nu da click pe linkuri dubioase, cu litere care nu formează cuvinte cu sens, lungi sau de la firme de care nu ai auzit niciodată. Nu contează cine ți-l trimite, dacă nu ești sigur pe link, mai bine pune câteva întrebări înainte de a accesa site-ul;
Folosește aplicații oficiale de pe Google Play și App Store. Încearcă să le faci update-ul la timp pentru că nu se știe cine găsește vulnerabilități în codul vechi;
Ideal e să nu te conectezi cu contul de Facebook pe diverse alte site-uri. Cu toate că majoritatea facem așa. Preferăm să nu ne facem cont nou, dar comoditatea poate costa.
Ai grijă de datele tale! Internetul e incă un loc nou și neînțeles chit că nu-l simțim așa.
“Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul – ce fericire!” – Constantin Brâncuşi
Pe tine ce te face fericit?
În ceea ce mă priveşte, am constatat că a călători este plăcerea mea nevinovată pe care ajung să o neglijez din diverse motive, unul dintre ele fiind banii. Însă încerc să am măcar o dată pe an o călătorie în afara ţării, chiar dacă e un city break căruia îi acord un buget foarte mic căutând opţiuni ieftine de cazare (hostel, Couchsurfing, Airbnb) şi analizând preţurile zborurilor în funcţie de destinaţii. Uneori mă orientez să cumpăr biletul cu câteva luni înainte de a pleca pentru a mă asigura că găsesc cele mai bune opţiuni.
Arhivă personală
Pentru mine, zborurile low-cost sunt ca o mână cerească – având în vedere că zborurile clasice, cu companii aeriene internaţionale sunt foarte scumpe – dar necesită mici sacrificii şi o atenţie sporită acordată detaliilor. Companiile aeriene low-cost au tendinţa de a îşi schimba politica referitoare la dimensiunile bagajelor şi a obiectelor permise destul de des, aşa că e bine să citeşti pe site-ul companiei cu care călătoreşti regulile şi să le şi înţelegi. Eu am făcut asta şi tot am reuşit să plătesc o suprataxă de 50 de euro. “Atenţie la neatenţie” mi-aş spune acum, dar îţi povestesc imediat păţania mea.
Înainte, hai să aflăm exact ce înseamnă un zbor low-cost:
Exact cum o spune şi denumirea, e un zbor ieftin, dar este vorba doar de serviciul de baza propriu-zis, orice alt serviciu, cum ar fi: masă, bagaj de cală, check-in la aeroport (bine că poţi să-l faci gratuit online, dar doar cu un anumit interval de timp înaintea zborului), alegerea preferenţială a locului, călătoria cu un copil mic în braţe și tranzacțiile telefonice se vor plăti separat sub forma diverselor taxe percepute de fiecare companie. De aceea, e bine să achiziţionezi de la început orice serviciu suplimentar care te interesează. La întoarcerea din călătoria unde am plătit 50 de euro, am fost nevoită să mă şi întorc cu acelaşi bagaj, doar nu-l lăsam acolo, nu? Deşi… la banii ăştia mai că îmi venea. Când m-am întors, am achiziţionat o ofertă a companiei respective care îmi oferea ”Priority” şi mă scutea de taxa imensă și mă lăsa să am două bagaje de mână, unul la dimensiunea de maximum 55x40x20 cm și 10kg și celălalt la dimensiunea standard 40x20x25cm, specifică celor de la Ryanair. Am plătit 20 de euro. Dar dacă aş fi optat pentru această opţiune încă de la început, aş fi plătit chiar mai puţin.
Care sunt companiile low-cost cele mai cunoscute din România?
Blue Air – prima și singura companie low-cost românească (cu sediul la București)
Wizz Air – foarte importantă companie low-cost din estul Europei (cu sediul la Budapesta)
Ryanair – cel mai important operator de zboruri low-cost din vestul Europei (cu sediul la Dublin)
Să apelezi la serviciile unei companii low-cost?
Asta depinde de tine. Cel mai important e să te decizi la perioada în care îţi doreşti să călătoreşti într-o anumită zonă. Să cauţi pe site-ul fiecărei companii preţul şi să te gândeşti dacă ai nevoie şi de un alt serviciu care nu e gratuit. Apoi, ai de luat în calcul cât bagaj vrei să iei cu tine. Asta e partea cea mai dificilă pentru mine. Adaug, adaug, parcă aş avea nevoie şi de placă de păr, dar ce mă fac fără peria de scame pentru haine? Mai că mi-aş lua şi fierul de călcat. Pentru două, trei zile aş fi chiar absurdă, aşa că aş putea să reuşesc să mă încadrez doar cu bagajul de mână, dar şi aici dimensiunile diferă, iar acum, la Ryanair şi Wizz Air, bagajul gratuit de mână mi se pare chiar foarte mic (pentru o călătorie în interes de serviciu sau pentru o seară, două e ideal). Uite:
Fericirea constă în lucruri mici, cum ar fi soarele care intră pe fereastră atunci când împachetezi bagajul, sărutul pe care îl primeşti pe obraz când faci check-in online împreună cu partenerul fără să mai plăteşti cei câţiva euro în plus şi constaţi că întâmplarea a făcut să nimeriţi pe locuri unul lângă altul şi tot fericire e şi atunci când îţi spune: “sigur merge pe gratis bagajul ăsta, l-am avut eu anul trecut în Elveţia, nu am plătit nimic în plus.”. Tu îl priveşti fix şi îi spui că ai văzut pe site, e mai mic. El nu şi nu, că ştie el. Te gândeşti: “am putea totuşi să nu luăm aşa mulţi covrigi şi să am doar un rucsac. Mâncăm acolo.“, dar cum frica de foame e mare, îndeşi cornuri, alune, chipsuri, pufuleţi şi alegi bagajul mai mare. Suficient de mare cât să treacă la bagaj de mână gratuit la Blue Air:
Dimensiuni bagaje Blue Air Sursă: www.travelkit.ro
Dar nu la Wizz Air cu care călătoreşti tu, nici măcar la Ryanair la care ai achiziţionat deja biletul de întoarcere.
Dimensiuni bagaje WizzAir Sursă: www.travelkit.ro
Dimensiuni bagaje Ryanair Sursă: www.travelkit.ro
Nu ştii asta decât atunci când vezi un om în faţa ta cu troler pentru care doamnele de la îmbarcare îi cer taxă. Simți ce urmează să se întâmple. Toată fericirea împachetării împreună cu prietenul se transformă în frustrare şi te gândeşti: “Ce bine era să descopăr www.travelkit.ro mai devreme! Au explicaţii despre fiecare companie de zbor, actualizate şi îţi mai şi arată pe pozele cu bagaje exact pentru ce companie se potriveşte și dacă trebuie să ai Priority sau nu pentru respectiva geantă de voiaj.”
Sursă: www.travelkit.ro
Ar fi de reținut că dimensiunile bagajului se calculează cu tot cu roți sau mâner, iar dacă intenționezi să ai și bagaj de cală, acesta se plătește separat, iar fiecare companie aeriană are propriile condiții, găsești detalii despre acestea și pe Travelkit. Sfatul meu e să optezi pentru bagaj de cală încă de când achiziționezi biletele, altfel costurile cresc.
Revenind la pățania mea, după ce am băut o sticlă de apă, și aia foarte scumpă achiziționată din duty-free, am renunțat să mă mai gândesc la bani. Odată ajunsă la destinație, am făcut haz de necaz mâncând covrigii din bagaj chiar deasupra Londrei, la The Shard. M-am consolat şi cu faptul că li se întâmplă şi altora, nu e o poveste neobişnuită, dar eu zic să nu o faci să fie şi povestea ta căci călătoreşti ca să te binedispui, nu ca să mănânci doar zacuscă în săptămâna în care te întorci în țară.
În afară de dimensiuni, mai sunt şi alte detalii pe care trebuie să le iei în considerare când ne referim la bagajul de mână:
Lichidele trebuie transportate în recipiente de maximum 100 ml, în pungă resigilabilă. Iar volumul total al lichidelor pe care le ai la tine nu trebuie să depășească 1L.
Lichidele, spray-urile și parfumurile achiziționate din magazinele duty-free din aeroport sau din avion trebuie ambalate într-o pungă securizată și sigilată și împreună cu chitanța trebuie să rămână în interiorul pungii pe durata călătoriei.
Nu ai voie cu obiecte ascuțite, substanțe explozive, unelte care pot fi folosite ca arme (șurubelnițe, torțe, dispozitive de împușcat cuie și agrafe).
După ce ți-ai făcut temele și știi ce înseamnă un zbor low-cost, eu cred că merită să te bucuri de existența lui. Nu de alta, dar trăim în secolul XXI, în lumea tuturor posibilităților, iar faptul că avem alternative accesibile pentru a vizita țări și culturi extraordinare, e un dar pe care l-am primit doar pentru că am avut norocul să ne naștem acum și aici. Așa că hai să zburăm! Hai să fim fericiți!
“Viaţa începe acolo unde frica se termină!” – Osho
“Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale.” – Dalai Lama
“Fiecare experienţă este o oportunitate.” – Paul Ferrini
Toate aceste citate au trezit ceva în tine, nu-i aşa? Dar dacă aş fi continuat cu o listă mai lungă, ţi-ai fi pierdut interesul, sunt convinsă. Dacă pentru moment un citat bine plasat ne dă o senzaţie, ne face să ne gândim un pic la viaţa noastră, nu ţine mai mult de câteva secunde, căci ce se păstrează permanent în inima noastră, sunt sentimentele, iar astea se trăiesc doar experimentând şi descoperindu-te.
Eu încă sunt în proces de a mă cunoaşte pe mine însămi. Cred că toată viaţa învăţăm, dar, în acelaşi timp e important să ai coloană vertebrală, să ai principii clare, cu care să fii împăcat şi în care să crezi.
În ceea ce mă priveşte, una dintre valorile mele de suflet, la care ţin enorm este familia, însă am fost şi eu copil plângăcios, care arunca cu jucăriile, dar şi mai dureros, cu vorbele. Despre asta voi scrie imediat, căci se leagă de întâmplarea pe care vreau să ţi-o povestesc astăzi. O întâmplare cu nervi, naivitate, frică, dar, în final, cu descoperiri interesante.
Înainte, vreau să recunosc că dacă citatele de mai sus mi le amintesc destul de rar şi nu-mi influenţează prea mult modul în care mă raportez la viaţă, există o expresie cu care mă trezesc des pe buze: “când viața îți dă lămâi, fă limonadă!“. E plin de astfel de expresii care există pentru că niciodată o situație nu e atât de rea cum pare. În psihologie, se spune că ce ne afectează, nu e ce se întâmplă, ci cum ne raportăm noi la asta, deci totul ține de noi, de cum putem transforma o întâmplare nefericită într-o lecție.
Să faci din lămâi, limonadă, implică acţiune. Să faci ceva, să experimentezi storsul lămâilor, să guşti limonada, să fii inventiv, să te joci cu cantităţile de lămâi. De cele mai multe ori, acțiunile și atitudinile noastre ghidează întâmplările. Dacă atitudinea potrivită deschide ferestre, după ce uşile s-au închis, cea nepotrivită s-ar putea să deschidă podeaua spre o groapă imensă. Însă nu ne naştem învăţaţi, nimeni nu le ştie pe toate, iar toţi suntem diferiţi, gândim şi ne raportăm diferit, chiar şi dacă am trece prin situaţii similare.
Să fugi nu va rezolva niciodată nimic!
Atitudinea mea din copilărie, după ce am aflat că nu voi primi o păpuşă din aceea care vomita şi căreia trebuia să-i schimbi scutecele (nici acum nu pot să înţeleg de ce-mi doream ceva atât de scârbos) a fost să urlu, să ţip, deşi nu aveam chiar 4 ani, ci vreo 8. Dar uite, că în era în care internetul nu ţinea copiii aţintiţi de ecrane, ne ataşam de obiecte, iar ce ne ţinea ocupaţi, erau planurile (secrete). În seara respectivă aveam să trăiesc experienţa vieţii mele, şi aşa a fost, dar nu cum mi-am imaginat.
Planul era să plec de acasă şi să găsesc o casă de copii, unde auzisem eu că erau copiii fără părinţi. Dacă nu voiau să-mi ia un bebeluş, pentru mine însemna că sunt suficient de mare să trăiesc în felul meu.
M-am născut într-un oraş mic, nici acum nu cred că există un cămin de copii în zonă. Oricum, în seara aceea, m-am dus la culcare înainte de ora mea obișnuită, am refuzat să citim împreună povestea de seară, pe motiv că eram prea obosită. Mi-am scos schiţele cu oraşul, la care lucrasem încă de când eram în parc. Era o schiţă sumară, care oricum nu avea trasate decât drumurile pe care le cunoşteam, iar pe acele drumuri, ştiam deja că nu există nicio casă de copii. Însă, aveam de gând ca pe parcurs ce descopeream străzi, să le desenez. Aşa că m-am înarmat cu stilou şi creioane, bineînţeles că şi colorate. Doar nu puteam rata vreun copac de pe marginea drumului, nu? Ghiozdanul meu nu mai avea niciun caiet în el, ci instrumentele supravieţuitorului: harta şi creioanele. A, da, şi o pâine întreagă, o jumătate de salam şi o roată de caşcaval.
Când am auzit uşa de la dormitorul părinţilor închizându-se, am descuiat-o pe cea de la intrare şi am luat-o la fugă. Eram în cele mai bune haine, o rochiţă cu buline pe care trebuia să o port la serbare şi dres alb pregătit de mama ca pentru a doua zi să-l port la uniforma şcolară. Nu mă puteam prezenta la casa de copii oricum. Casa pe care mi-o imaginam eu, semăna cu cea a păpuşii Barbie. Cine s-a gândit la geacă? Abia când am ieşit din bloc, vântul rece m-a salutat năpraznic, dar să mă întorc nu mai era o opţiune. Dacă mă auziseră?
Aşa că mi-am continuat drumul, extrem de curajoasă, cu pieptul umflat şi bărbia un pic mai sus decât ar fi fost normal. Nu a ţinut totuşi decât vreun minut, căci deşi eram încă pe drumul cunoscut, nimic nu mai părea ca-n amintire, iar de pe schiţă nu înţelegeam nimic. Parcul care la lumina zilei era plin de râsetele prietenilor mei, iar leagănele luceau în soare, deveniseră teritoriul câinilor pregătiţi de război cu oricine le-ar fi invadat teritoriul. Aşa că am accelerat pasul, ţinând ochii aţintiţi doar spre pantofii mei albi, care se distingeau pe asfalt. Cu gândul: “dacă nu-i văd, nu mă văd”, am tot mers. Pierdusem noţiunea timpului, iar când lătrăturile furioase nu se mai auzeau nici măcar din depărtare, m-am trezit pe un drum luminat slab, înconjurat de copaci. Unde erau casele? Probabil unde erau şi câinii din curţi, pe care-i abandonasem, la fel ca pe cei maidanezi.
Când simţi că nu mai poţi, acceptă ajutor!
Mai important decât casele, unde eram eu? Ştiţi senzaţia aceea când toţi muşchii îţi sunt încordaţi şi îţi auzi inima bătând? Eu nu cred că o voi uita vreodată. Nu-mi simţeam nici lacrimile, dar sigur erau acolo, căci o voce m-a întrebat:
— Vrei un şerveţel?
Am izbucnit în lacrimi.
— Bine, presupun că nu vrei decât să inunzi drumul.
Era o fată cu zâmbetul pe buze, avea probabil vreo 20 de ani.
— Ce-i cu tine aici? a insistat fata.
— Maria, ce faci acolo, unde ai plecat? s-a auzit şi un băiat
Atunci am văzut în depărtare un foc şi mi-am dat seama cât de frig îmi era. Maria a intuit şi m-a invitat să mă alătur. În continuare nu mă mişcam, nici nu mai plângeam, cel mai probabil nici nu mai respiram.
— Unde sunt părinţii tăi?
— Acasă, am reuşit să bâigui, dar imediat mi-am amintit de “Scufiţa Roşie“, aşa că am vrut să-i pun piedică şi să fug, dar am reuşit doar să-mi pun piedică şi să pic.
— Hei, eşti bine? Nu o să-ţi facem nimic, dacă vrei să pleci, pleacă, dar unde te duci?
— Acasă.
— Ştii cum să ajungi?
— Nu, am bâiguit printre lacrimi care au ţâşnit şi mai violent când am văzut gaura din dres şi genunchiul roşu.
— Ok, hai lângă foc, să dezinfectăm rana asta şi să reuşim să te ducem acasă.
Dezinfectatul a însemnat să toarne puţin alcool peste genunchi, de am crezut că urletul s-a auzit până acasă. Iar când spun alcool, mă refer la ceva tărie, ceea ce nu i-a convenit deloc băiatului. M-au lăsat lângă foc, iar ei discutau în şoaptă, probabil ce să facă cu mine.
Până la urmă, au decis să sune la poliţie, dar nu aveau semnal, iar de condus nu puteau, pentru că băuseră. Băiatul părea destul de bosumflat, dar s-a înveselit când a văzut salamul, pe care l-au tăiat cu un briceag şters tot cu tărie. Am ronţăit cu toţii din ghidul supravieţuitorului, iar Maria a descoperit harta.
— Asta e casa ta?
Am aprobat din cap.
— Iar aici e o grădiniţă?
— Da, cea la care am fost când eram mică.
— Ştiu unde stai! E la zece minute distanţă.
Maria a început să râdă, iar eu mă uitam perplexă. Avusesem impresia că am mers ore.
Am plecat amândouă la drum, lăsându-l pe cel al cărui nume l-am aflat mai târziu, Alex, să roadă la caşcaval. Alex nu ar fi lăsat-o pe Maria să meargă singură, dar nu putea lăsa focul nesupravegheat, iar de mine voia cu siguranţă să scape, aşa că a dat din umeri şi a mai rupt o bucată din pâine.
— De ce voiai să fugi de acasă?
— De unde ştii că am fugit?
— Se vede pe faţa ta.
Din acel moment, s-a creat o complicitate, o legătură între noi. Maria mi-a povestit că a crescut fără părinţi şi a avut o copilărie destul de grea. Mi-a spus despre orfelinat, care nu e o casă din desenele animate, ci un loc cu copii care şi-ar dori părinţi. M-a ajutat să-mi rescriu povestea, să văd cât de norocosă sunt, să am o altă perspectivă asupra vieții.
Am simţit recunoştinţă pentru familia mea, iar o păpuşă-bebeluş părea o dorinţă minusculă comparată cu darul pe care îl primisem în acea seară. Acela de a experimenta din viaţă, real, cu sperietura de rigoare, cu riscul de a mi se întâmpla ceva grav, dar cu lecţia de care am avut nevoie pentru a-mi aprecia viaţa.
Am învăţat mai multe în acea seară, nu doar să apreciez, dar şi că, uneori, dacă ceva te supără, mai bine discuţi şi rezolvi. În plus, de cele mai multe ori, oamenii cei mai dragi sunt cei care te enervează cel mai tare, dar asta nu e rău, căci înseamnă că petreceţi suficient timp împreună cât să se întâmple asta.
Tot în seara aceea, am cunoscut un om minunat, Maria, care în ziua de astăzi are copii. Chiar mă gândesc să-i scriu, să-i propun să facem ceva împreună, să ne reamintim poate chiar de acel moment. Poate o invit la un escape room cu tematică sau un atelier de pictură.
Nu am apucat să vă povestesc finalul, acasă, părinţii nu m-au auzit decât atunci când m-am întors, aşa că au fost mai mult şocaţi, decât panicaţi, iar în ghiozdan, gol de mâncare, la fel ca frigiderul, căci de acolo luasem totul, am găsit pe spatele hărţii desenate câteva felii de lămâie cu mesajul: “Când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă!“.
Cu cât mai multe experienţe, cu atât mai multă viziune!
Acum, dacă mă mai enervează cineva, nu mai fug, ci îi propun să ne bucurăm împreună de o activitate, de o experienţă inedită, care să ne ajute să gestionăm furia şi să îmbunătăţim legătura dintre noi.
Cei la care apelez sunt Experimenteaza.ro, căci ştiu că voi găsi orice m-ar interesa: cursuri, activităţi pline de adrenalină, experienţe dezvoltare personală sau tot felul de excursii şi vacanţe. Oferă alternative excelente la clasicele cadouri de care ne-am plictisit, chiar și companiilor, care în loc de un plic cu bani, ar putea să lase pe birourile angajaților plicuri personalizate cu vouchere inedite.
Eu zic să-ţi oferi experienţa de a te uita pe site, iar intuiţia îmi spune că va deveni şi furnizorul tău de experienţe, nu doar al meu. Experienţele te conturează ca individ, sunt ca nişte tablouri pline de învăţăminte, pe care nu le ţii în casă, ci în suflet.
Iar când simţi că ai prea multe de povestit sau îţi place foarte mult să creezi poveşti, poţi chiar să te bucuri de un curs de scriere. Uite motivele pentru care eu am făcut unul:
Apropo, ştiai că scrisul e şi terapeutic? De mult ori, dacă treci printr-o experienţă negativă, despre care scrii, te simţi mai bine, eliberat. Dacă ştiam asta la 8 ani, probabil nu eram pe punctul de a fi muşcată de câini, ci aveam o carte scrisă până acum. Dar cel mai probabil nu aveam carte, căci nu poţi scrie dacă nu ai experienţe.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.
Fotografiile sunt din sursele sponsorului (Experimenteaza.ro).
Aseară la duș, cu apa curgând în ritmuri de relaxare, cu mintea învăluită în imaginar, am tresărit și am fugit la telefon, repede, repede, pentru a nota idei pentru articolul de-l citești chiar acum.
În stările de relaxare îmi vin cele mai multe idei. Ai să râzi sau nu, dar foarte multe gânduri îmi vin în baie. Parcă are baia un ceva pe care nicio altă cameră nu-l are. Poate și pentru că decât să citesc ce scrie pe tubul de pastă de dinți, prefer să-mi pun mintea la visare. Recunosc că am un drag aparte pentru baia mea pentru că mi-am creat-o în așa fel încât să mă definească. Pe mine baia mă inspiră, am elemente ce par sustrase direct din natură, e luminoasă și aerisită, deși nu e foarte spațioasă. Dar și o încăpere mică, amenajată corespunzător poate fi de vis.
Știu că în primă fază pare dificil să alegi cum să-ți amenajezi baia, dar vreau să-ți dau sfaturile pe care le-am urmat eu și sunt convinsă că vei avea și tu o baie care să te inspire sau care să-ți dea starea de motivație pentru a începe ziua cu zâmbetul pe buze.
Eu trei aspecte esențiale am urmărit: estetic, pentru a putea visa în voie, funcționalitate, pentru atunci când mă trezesc din visare și am nevoie de un prosop curat așezat strategic în sertar și calitate, pentru ca mobilierul în care sunt prosoapele să nu se umfle ca un butoi de vin.
Calitate
Pentru a mă asigura de calitatea mobilierului, eu prefer să-mi fac munca de cercetare. Să citesc recenzii și să comand de la companii de top, ca de exemplu SaviniDue, care este cel mai important producător de mobilier de baie din România și din Europa de sud-est. De peste 20 de ani ei deservesc nevoile neschimbate ale clienților, dar au continuat să se adapteze permanent la evoluțiile tehnologice, noile standarde de calitate și de mediu, și la schimbările în preferințele clienților. Să optezi pentru calitate înseamnă în timp economie, căci nu ai de schimbat anual mobilierul.
De curând chiar au lansat noi colecții: Idea, Linea, Oikos, Albatros, Akri. Fiecare are ceva interesant și creează o atmosferă diferită, de aceea te îndem să intrii și să le descoperi tu însuți. Partea și mai faină e că fiind baia ta, ai posibilitatea de a ți-o configura așa cum îți dorești pentru nevoile tale.
Până să-ți destăinui care e colecția mea preferată și de ce rezonez cu ea, vreau să mai adaug la capitolul calitate faptul că mobilierul de baie SaviniDue este realizat numai cu materiale din lemn certificate FSC, adică lemnul din care sunt realizate produsele provine din păduri administrate cu responsabilitate.
Estetic
Credeai că scriu acum care e colecția mea preferata? Ai puțină răbdare! Imediat împărtășesc informația aceasta, dar cum frumusețea e în ochii privitorului, sunt curioasă care ți se pare că te definește pe tine.
Care dintre noile colecții de mobilier te definește pe tine?
Toate îmi plac extrem de mult, deci indiferent pe care ai dat click, ai gusturi bune, totuși, o promisiune e o promisiune. Colecția mea preferată este Idea. Posibilitatea de a o personaliza, finisajele moderne și materialele calitative m-au cucerit de când am văzut colecția.
Lavoarul realizat din HPL e hidrofug, ignifug și prezintă o durabilitate foarte mare. Ce îmi place mie foare mult e că poate fi „îmbrăcat” în culori și texturi diverse. În colecția Idea pot fi alese trei opțiuni: Miele, Rovere Ghiaccio și Sky.
M-au cucerit pe rând toate, dar Miele îmi dă o stare de căldură, parcă mi-am adus natura în baie. Poate are legătură și cu faptul că am copilărit la munte, dar sunt îndrăgostită de acest lavoar.
La această colecție îmi place până și faptul că sertarele sunt cu sistem push, mi se pare simplu de folosit și arată foarte bine, fără elemente care să încarce, deci pe mine mă definește o baie simplă, ordonată și armonioasă.
Pune plante, tablouri și creează atmosfera dorită. Eu sunt atrasă de tot ce ține de natură, de nunanțe de lemn, de verde și de plante în baie. Din când în când, pun lumânări parfumate, alteori bețișoare chinezești. Uneori fac duș, alteori mă bălăcesc ca o rață în cadă. Îmi place ca în baie să pot fi eu însămi în funcție de starea pe care o am. Dar deja simt că am ajuns la funcționalitate.
Funcționalitate
Pentru că baba nu mai suferă la frumusețe în epoca modernă, ne folosim de tehnologie și de inovații pentru a ne face viața mai ușoară.
Să ai o baie funcțională înseamnă să te gândești la nevoile tale și să încerci să găsești soluții pentru problemele pe care le-ai putea avea (spații de depozitare, lipsă de lumină, umiditate sau altele în funcție de stilul tău de viață). De aceea e ideal când poți să-ți personalizezi.
Pentru o personalizare completă poți opta pentru mobilier modular. Aceste piese de mobilier, de fapt, sunt modulare și pot fi aranjate oricum îți dorești, de la diferite forme, mărimi până la finisaje și niveluri.
Ar fi bine să te gândești și dacă vrei o oglindă cu factor de mărire, sau ceas digital. Mie, de exemplu, îmi pare o soluție extrem de inteligentă pentru a-ți crea spații de depozitare oglinda-dulăpior însoțită de o lampă LED.
Indiferent dacă preferi un mobilier modern sau unul tradițional, cei de la SaviniDue au variante durabile, rezistente în timp, care oferă opțiuni inteligente de management al spațiului în baie.
Baia merită ce e mai bun pentru că tu meriți asta, de fapt. Eu fug la duș că prea drag îmi e de baia mea. Parcă văd că după ce ies mă apuc de scris un roman cu degetele zbârcite de apa fierbinte. Oare să-mi pun biroul în baie? Glumesc, glumesc, mi-e suficient lavoarul asemănător lemnului ca aspect, dar extrem de rezistent.
Articol scris pentru proba extra-concurs SaviniDue lansată via SuperBlog. Fotografiile fac parte din sursele oferite de sponsor.
”Poate că vor uita ce ai spus, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.” – Carl W. Buechner
Cadourile se devalorizează, își pierd din importanță în momentul în care uităm să investim în relațiile cu cei din jur. Suntem atât de obișnuiți cu clasica sticlă de vin, setul cu gel de duș și deodorant care mai că ne jignește decât măgulește, cu ciocolata simplă pe care o găsim la orice chioșc de cartier sau, mai rău, cu banii în plic că am ajuns să uităm că cel mai frumos cadou pe care poți să-l oferi cuiva sunt experiențele, mai ales, petrecute împreună.
Fiecare om este unic, la fel ar trebui să fie și cadoul pentru el. ”Gestul contează” doar atunci când el există. Aceasta e replica cu care ne mințim că e în regulă dacă nu ne-am strofocat prea tare. Dar chiar e în regulă? Nu dacă duci în dar rama veche din casa ta cu o poză dintr-un album uitat de vreme pentru că ți-a fost prea lene să te gândești ce i-ar plăcea cu adevărat persoanei dragi. Hai să-ți spun un secret, nici nu e cazul să te agiți prea tare, căci Experimenteaza.ro îți face munca mult mai ușoară și îți oferă experiențe de vis potrivite pentru toate ocaziile și tipurile de oameni pe care îi cunoști. Chiar și corporațiile pot găsi opțiuni pentru a înlocui clasicele cadouri.
În viața mea sunt câțiva oameni cu adevărat dragi și nu am putut să nu-mi imaginez cum ar fi să-i surprind cu experiențe potrivite personalității fiecăruia.
Pentru iubitul meu
Cu prietenul meu aș vrea să trăiesc, bineînțeles, experiențe cu romantism. Într-o dimineață l-aș trezi cu zâmbetul pe buze și, fără să înțeleagă prea multe, l-aș scoate din casă la o plimbare, dar nu orice fel de ieșire, ci una cu elicopterul. Plimbându-ne deasupra Bucureștiului, mi-aș pune mâna în mâna lui, am face poze la panoramă, iar apoi, elementul de rezistență ar fi când ar apărea, în fața lui, ca prin minune: ”o verighetă”, apoi șampanie scumpă, ciocolată, zâmbete și lacrimi.
Sursă: Experimenteaza.ro
Totuși, nu mă simt pregătită să cer eu în căsătorie, dar cum știu că îmi citește blogul, am vaga impresie că va lua el inițiativa, dar rămâne secretul nostru că vreau să mă plimb cu elicopterul, da? Bineînțeles că mi-ar plăcea să-i ofer posibilitatea să aibă și o petrecere a burlacilor, iar ca orice femeie care se respectă, m-aș asigura de toate detaliile. Nu mai bine îi fac eu cadou ceva decât să-și facă de cap printr-un club obscur? Bine, glumesc, încrederea e cea mai importantă și nici nu am ajunge la pasul cel mare dacă nu ar exista.
Mi-ar plăcea să-i fac cadou un voucher electronic pentru a se bucura de petrecerea burlacilor la bordul unui yacht, nu de alta, dar să-l pregătesc de ”chinurile căsniciei”, nu? Aș însoți voucher-ul de un mesaj personalizat: ”experimentează viața de burlac cât încă mai poți 😈”. Sigur l-ar amuza, apoi ar strânge brigada de prieteni pentru călătoria în largul mării. Probabil ar ascunde mult timp pozele de pe yacht, dar nici nu ar conta căci și-ar aminti mereu că eu i-am oferit acest cadou pentru că înțeleg că fiecare are nevoie și de timpul cu sine însuși.
Sursă: Experimenteaza.ro
Cred că e inedit ca viitoarea mireasă să știe de petrecerea burlacilor, și, în paralel, să aibă propria petrecere. Când oferi, primești și tu la rându-ți, prin satisfacția interioară, dar când îți oferi și o experiență memorabilă e și mai satisfăcător, iar eu m-aș trimite pe mine însămi la un spa de lux, să mă bucur de piscină, saună, masaj și vin.
Sursă: Experimenteaza.ro
Și ca să-mi iasă ideea cu nunta din minte, trebuie să recunosc că nu am avea cum să nu ne lăsăm spiritul creator să zburde nestingherit și aș opta pentru o caricatură de grup, adică noi și domnișoarele de onoare într-o ipostază hilară. Am păstra-o pe perete pentru mult, mult timp, iar când vom avea nepoți, vom fi întrebați: ”Dar voi chiar arătați așa atunci? Cu nasurile astea mari?”.
Sursă: Experimenteaza.ro
Deja am ajuns cu imaginația mult prea departe, așa că mă voi întoarce în prezent.
De ce ne-ar plăcea aceste experiențe?
Pentru că sunt despre noi, pentru că ar rămâne mereu prezente în relația noastră, ar fi pietre de temelie. O relație se construiește, cu investiție sentimentală, cu momente în doi, cu surprize, cu amintiri și iubire împărtășită, mai ales, sub forma experiențelor.
De ce i s-ar potrivi?
Pentru că e un explorator. Orașul văzut de sus i-ar aminti de toate călătăriile noastre, mai ales cele cu avionul. Iar plimbarea cu yacht-ul ar însemna libertatea pe care și-o va avea mereu, indiferent că se înhamă la un drum ”în doi”, prietenii vor face întotdeauna parte din viața lui, și a mea.
Mie relaxarea la spa mi s-ar potrivi pentru că sunt femeie! Glumesc! Are legătură mai degrabă cu starea mea de relaxare, cu faptul că atunci când stau la masaj mă simt ca o pisică ce nu se poate abține să toarcă. Iar caricatura împreună ne-ar aminti mereu să nu luăm viața ”prea în serios”, să ne bucurăm de fiecare clipă.
Pentru tatăl meu
Cu tata mereu m-am aventurat în necunoscut. Când eram mică înotam până la geamandură doar pentru că știam că el e lângă, mă cățăram în copaci pentru că avea cine să mă prindă și urcam până pe vârful munților doar pentru a ține pasul cu el, cu tata. Oricând m-aș încumeta la experiențe cu adrenalină alături de tata.
Fie că aș alege să-i ofer un salt cu parașuta, o cursa de raliu sau l-aș provoca să ne aventurăm la o experiența de tir în poligon, reacția tatălui meu ar fi să facă o glumă fără sens, dar eu aș ști că, întoarsă cu spatele, și-ar permite să aibă lacrimi în ochi.
Mi-ar plăcea mai ales să facem scuba diving împreună, mi-ar aminti de experiența pe care am avut-o cu el când eram mai mică și ne-am luat ochelari de scafandru de pe faleză, așa am reușit să vedem nisipul și meduzele din apa mării.
Eu și tata (arhivă personală)
Sigur că experiența e diferită, mult amplificată la scuba diving căci am face noi înșine parte din lumea subacvatică, poate chiar am reuși să găsim peștișorul de aur care să ne îndeplinească trei dorințe. Care ar fi acele trei dorințe? Vă spun la finalul articolului. Nu trișați, nu vă uitați!
Sursă: Experimenteaza.ro
De ce ne-ar plăcea aceste experiențe?
Pentru că ar fi un timp tată-fiică petrecut în stil sportiv, în felul acela în care nu e nevoie nici măcar să ai o poză că tot o să-ți amintești toată viața.
De ce i s-ar potrivi?
Indiferent de anii care au trecut, tata are o fire sportivă, nonconformistă și cu atât de multă energie că ar putea muta munții din loc.
Pentru mama
”Dacă tu m-ai făcut sa văd cerul, eu vreau sa te duc mai aproape de el” e ce i-aș spune în timp ce o aș convinge-o cu greu să lase supa necondimentată căci e cazul să condimentăm viața printr-un zbor cu balonul. Ne-am pune pe noi o gecuță subțire căci aparatul care încălzeste aerul din balon ne va încalzi și pe noi. Ne-am simți ca păsările cerului, iar zborul ar fi lin, cu senzații de furnicături în stomac și priveliști demne de a fi surprinse în fotografii.
Sursă: Experimenteaza.ro
De ce ne-ar plăcea această experiență?
Ne-ar scoate din zona de confort, ne-ar crea cadrul perfect de a sta o oră la discuții interminabile despre lume chiar deasupra ei.
De ce i s-ar potrivi?
Mama plutește. Când merge, pare deasupra asfaltului cu câțiva centimetri. Poate sună prea metaforic ce am scris, dar aș vedea-o bucurându-se de experiența cu balonul pentru imaginea pe care o am eu despre ea. O văd zburând, iar parașuta sau parapanta par mai degraba pentru energicul meu tată decât pentru liniștitoarea mea mamă.
Sunt multe persoane cărora le-aș face cadou experiențe, surorii mele sigur i-aș alege ceva din categoria de dezvoltare personală, iar prietenilor ceva din categoria de food & drinks, cum ar fi: ”sesiune de degustare completă în Băcănia Veche” care sună gustos și numai după denumire, darămite să te afli acolo. Dar am vrut să exemplific în detaliu experiențele pe care nu doar că le-aș oferi, dar aș participa și eu alături de cel care le primește.
Nu am uitat că ți-am promis să-ți dezvălui cele trei dorințe pe care mi le-aș pune dacă m-aș întâlni cu peștișorul de aur. Acestea sunt:
să îi ofer prietenului meu un zbor cu elicopterul;
să-l surprind pe tata cu un costum de baie nou perfect pentru o experiență senzațională de scuba diving;
să o provoc pe mama să zboare într-o experiență memorabilă cu balonul.
Hocus Pocus, pestișorul a apărut, dar nu din apa, ci din spațiul online, și nu-l cheamă ”De aur”, ci ”Experimentează.ro”, supranumit și ”furnizorul tău de experiențe”.
E o diferență enormă între ”a trăi” și ”a exista”, iar eu îmi doresc să trăiesc alături de oamenii dragi. Până la urmă, asta înseamnă viața: oameni și experiențe.
Pentru experiența de redactare a acestui articol i se mulțumește lui SuperBlog 2019.
Unii dintre noi stăm deja în case de vreo trei săptămâni, dacă nu mai mult. Nu e ușor, nu are cum să fie, dar știm cât de necesar e. Mie mi-a plăcut întotdeauna timpul petrecut în casă, mă simțeam în siguranță, în largul meu. Chiar dacă eram între petreți mă simțeam liberă, căci era spațiul în care puteam sta cu spatele pe canapea, cățărându-mi picioarele pe zid pentru a-mi satisface dorința de a diversifica ritualul meu de exerciții fizice.
Numai că așa mă simțeam înainte. Cu toate veștile proaste de la televizor, cu ambulanțele care se aud pe stradă, cu faptul că nu poți să-ți îmbrățișezi prietenii, nici măcar bunicii nu-i mai poți vedea, am simțit că energia bună pe care o aveam în casă, se dusese. Dispăruse și fusese înlocuită de un val de deznădejde, deloc productiv, mai ales pentru un om care caută inspirația în orice. Îmi place să scriu, e una dintre activitățile pe care încerc să o practic cel mai des în spațiul meu personal, numai că deși aveam tot timpul, nu mai reușeam. Ca și când faptul că nu mai pot avea plimbări lungi în parc, că nu mai pot alerga în aer liber, să călătoresc, să vizitez oameni, sorbise din mine plăcerea de a crea. Mi-am dat seama că nu e în regulă, că e cazul să mă regăsesc, să mă redescopăr, să văd din nou casa ca pe o prietenă, doar de atâtea ori mi-a fost refugiu, nu închisoare.
Căutând inspirația, am realizat că pentru a putea scrie, nu e suficient să te așezi în fața laptopului, ci ai nevoie de timp ca ideile pe care le-ai cernut să crească, iar în acest timp e bine să te deconectezi de la sarcina principală de ”a scrie”, în cazul meu, și să faci orice altceva te face fericit. Fără pozitivitate nu există puterea de a crea, dar cum gestionezi timpul? Cel mai simplu, printr-un ceas. Acest element mai mic ca palma, care rostește prin intermediul limbilor lui esența vieții echilibrate.
Viața echilibrată e cea organizată cu activități necesare, dar și cu cele plăcute, acestea fiind diferite pentru fiecare. Dar ce faci când îți pierzi plăcerea pentru a face tot ce te făcea fericit înainte? Ar fi o idee să aduci în ritualul zilnic un element nou, mai ales dacă ritualul s-a schimbat. De exemplu, eu am un accesoriu pe care-l port constant, chiar și-n casă, ba chiar și-n apă. Dacă geanta, mărgelele și pălăriile stau neatinse, smartwatch-ul mă însoțește în toate activitățile care mă ajută să-mi găsesc inspirația.
Când mă gândesc la ”ceasuri damă”, îmi dau seama că sunt o grămadă care îmi plac, iar în ceea ce privește ceasurile smart le apreciez pe cele de la Garmin care oferă o multitudine de opțiuni pentru monitorizarea diferitelor activități fizice (ciclism, înot, alergare etc.), care au GPS și monitorizare a pulsului și stresului. De fapt, au mult mai multe funcții, pe unele nici nu le exploatez la adevăratul potențial, dar ce știu sigur este că cele pe care le folosesc mă fac, cu siguranță, mai fericită. Îmi place mult și aplicația lor, Garmin Connect, unde există o grămadă de exerciții fizice pe care le poți descărca sau poți crea unele personalizate. Știu că există cazuri în lume în care smartwatch-urile au salvat vieți, anunțându-l pe cel care îl purta că ceva este în neregulă, chiar dacă nu erau simptome evidente.
Câteva dintre preferatele mele, care mi se pare că arată foarte bine, dar au și caracteristici pe măsură sunt:
Un smartwatch e util în orice context, poate chiar să-ți anunțe contactele în caz de vreun accident, dar pentru asta trebuie să-l ai conectat la telefon. Poate să-ți monitorizeze nivelul de energie pe parcursul zilei, să te anunțe dacă ești deshidratat, poți chiar să plătești cu el. Să recunosc că pe mine mă ajută să-mi monitorizez și ciclul menstrual?
Bineînțeles, totul depinde de modelul pe care îl alegi, acesta trebuie să fie în acord atât cu dorințele tale din punct de vedere estetic, cât și de necesități. Partea bună e că găsești o mulțime de modele pe www.watchshop.ro din care poți alege, atât la categoria ”ceasuri de damă”, cât și la categoria ”ceasuri bărbați”. Nu ai cum să nu găsești brandul și ceasul care ți se potrivește. De exemplu, eu, dacă mă gândesc să-i fac un cadou prietenului meu, e indicat să mă orientez la cele hybrid care combină mecanismul unui ceas quartz cu cel smart. Așa se poate bucura și de notificări social media, e-mail, alarmă, calendar, monitorizare somn, conexiune Bluetooth, dar va arăta și cum își dorește, putându-l asorta stilului său, în general, casual elegant. În orice caz, nu ar mai avea nicio scuză să nu-mi răspundă la mesaje.
#TimpulPetrecutAcasă este cu siguranță mai plăcut cu accesoriul potrivit, iar dacă ochelarii de soare în această perioadă nu pot fi folosiți decât pentru a te uita la bec, ceasul inteligent poate să-ți facă viața în casă productivă și distractivă, cel puțin, pentru mine reușește cu brio.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020
Sursa fotografiilor cu ceasuri este WatchShop.ro. Sursa fotografiilor din primele două cartonașe care se întorc este unplash.com, iar cea pentru următoarele trei este pixabay.com.
Deja fredonez colinde și mă uit cu jind la turta dulce și ciocolățelele cu aromă de portocală din magazine. Cu drag mă uit și pe pozele de anul trecut cu specific de Crăciun. Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că toată lumea ar trebui să aibă poze de sărbători.
Motive pentru care să îți faci poze de Crăciun
1. Pentru a celebra oamenii dragi din viața ta
O ședință foto cu familia sau prietenii înseamnă timp petrecut împreună râzând, gândindu-te la poziții pentru poze, vorbind, descoperind mai multe despre oamenii din viața ta decât dacă ați sta pe canapea și v-ați uita la Netflix.
Fotografiile de Crăciun înseamnă timp petrecut împreună cu cei dragi!
2. Pentru a crea tradiții cu familia
Crăciunul ne aduce mai aproape de cei dragi, așa că să-ți creezi o tradiție din a face un portret de familie de Crăciun e o modalitate de a-ți vedea copiii, părinții, partenerul crescând și dezvoltându-se de-a lungul anilor. Copiii pot prelua aceastra tradiție cu familiile lor, iar când se vor uita în urmă la fotografii, își vor aminti de copilărie și cel fel de farmec avea Crăciunul pentru ei.
Poză de la sesiunea foto din anul 2021
4. Pozele pot deveni cadouri perfecte
Cadourile personalizare sunt întotdeauna mai apreciate, iar partea cea mai bună la a avea poze de Crăciun e că poți oricând să le printezi și să se faci cadou.
5. Poate fi foarte distractiv
Ideea de a te duce să-ți umpli casa de crenguțe, sclipici și să nu înțelegi de ce un colț al casei arată bine, dar în poză nu se transpune poate fi foarte strasant.
Dar experiența unei ședințe foto de Crăciun are menirea de a fi relaxantă. Cel mai ușor e să apelezi la studio-uri foto care au deja decoruri și experiență. Așa vei fi liniștit că pozele vor ieși bine.
6. Ai șansa de a da „în mintea copiilor”
Am văzut odată cu Halloweenul că iubim să fim copii, să ne costumăm, să ne bucurăm de sărbători.
Crăciunul e un prilej minunat de a purta rochiță de Crăciuniță sau coarne de ren, ochelari sclipicioși sau căciuliță roșie și tuturor să li se pară asta nu doar perfect normal, cât și foarte simpatic.
Pozele de Crăciun sunt prilejul ideal de a ne juca, de a ne îmbrăca haios sau asortat cu copilul nostru. Sunt o variantă de a ne îmbrăca foarte elegant sau ca un spiriduș. Sky is the limit! Nu pot numi moft ceva care aduce atâtea motive de bucurie!
Pe 8 martie, borealy.ro m-a provocat să-mi amintesc o experiență memorabilă din viața mea. Sigur că fiind Ziua femeii, gândul mi-a fugit imediat la persoanele dragi din viața mea, de sex feminin, dar și la o întâmplare care s-a petrecut tot in preajma acestei zile, dar acum mulți ani.
Când te gândești la ce și cine ți-a schimbat viața, ori te trec fiori pentru că sunt evenimente marcante, ori ți se luminează fața pentru că e vorba despre decizia ta de a te apuca de pian, de a face gimnastică sau orice altceva care ți-a prestabilit viața. Cum ar fi să te întorci acasă și toate bunurile, banii, inclusiv cei de pe card să nu mai fie? Sau ca un accident de mașină să îți ia persoanele dragi? Sau să câștigi la loterie o sumă imensă? Sau, sau… orice îți mai poți imagina dramatic. Eu nu aș putea spune că un eveniment atât de zguduitor e cel care m-a schimbat cel mai mult, ci din contră, o întâmplare, ce poate părea firească, dar în mintea unui copil a fost o lecție de bunătate și generozitate. Am învățat că nu ești singur pe lume, există oameni care te iubesc. Uneori ai nevoie de oamenii dragi să-ți aline nefericirea, să-ți spună că e în regulă.
Era 7 martie, eram în clasa I, înconjurată de copii pe care încă nu-i consideram prieteni. Ziua următoare mamele urmau să vină la școală și să primească un special colier creat din cele mai valoroase pietre. Așa păreau pentru noi atunci. De fapt, nestematele erau niște gogoloaie din hârtie creponată și aracet. Mi-am primit bucata de sfoară, biluțele colorate și m-am apucat de înșirat: o mărgea roșie, una albastră, cea verde lângă și tot așa până când colierul s-a transformat într-un curcubeu beat căci numai Rogvaiv nu era, ci mai degrabă un multi-zăpăcito-colorit. Era perfect! Era o operă de artă în mintea mea. Urma să se sune de plecare și mai aveam un singur pas: SCLIPICIUL. M-am întins în colțul opus al biroului, cu inima cât un purice de emoția faptului că făcusem cel mai frumos colier din clasă. Aveam cutia cu sclipici în mână, deja îmi imaginam senzația fină ca de nisip când aveam să-i dau drumul printre degete, dar cotul meu, pregătit de acțiunea de a ridica pulberea lucitoare, a dat peste borcanul imens cu mâzgă albă și lipicioasă (colegul de bancă nu pusese capacul aracetului) care s-a întins pe toată creația mea. Acum colierul meu se mumificase. Sigur că nu a durat decât o secundă să încep să urlu și să trag de colierul creat de colegul meu.
– Draga mea, oprește-te! E al colegului tău, nu se poate să i-l iei.
– Dar, dar… e vina lui. Nu a închis lipiciul.
– Nu e nicio problemă, apucă-te de altul.
Nicidecum nu voiam să fac altul de la zero, ci voiam răzbunare. Am stat îmbufnată toată ora. Mică, cu obrajii umflați și cu mâinile încordate la piept, cred că eram tare caraghioasă. Nu m-am lăsat, chiar înainte să se sune, am luat foarfeca și am tăiat pe jumătate colierul colegului.
– Cătălina, s-a auzit vocea amenințătoare a învățătoarei, toți ceilalți, puteți să plecați după ce vă duceți colierele în dulap. Cătălina și Mihai, voi mai rămâneți.
– Doamna învățătoare, mi-a tăiat colierul, se smiorcăia colegul meu cu un cap mai scund.
– Hai să vedem!
Ia învățătoarea cele două bucăți de funie de pe care alunecau biluțele, face un nod între ele și colierul era ca nou.
– Mihai, poți să pleci și tu acum!
Rămăsesem eu, cu monstrul gigantic, așa că logic a fost să încep să plâng, cu lacrimi mari și mult zgomot. Mă așteptam ca în orice moment să pornească furtuna și pe bună dreptate, știam că greșisem.
– Cătălina, știu că ești supărată și crezi că Mihai ți-a stricat lucrarea, dar nu a vrut. Nu trebuia să lase aracetul desfăcut, v-am spus de multe ori, dar a făcut-o, din greșeală, nu a vrut să te saboteze. Judecă omul după intenție, nu după faptă!
Nu am înțeles decât târziu ce înseamnă vorba ei. Eu avusesem intenția de a face rău, Mihai nu, se întâmplase din neatenție. Și asta spune ceva despre un om, dar nu că e rău. Faptul că îmi vorbise mă liniștise, dar tot aveam un gol în suflet. A doua zi, urma să fiu singura fără cadou pentru mama. Învățătoarea nu m-a lăsat să plec până nu a zis blând, dar ferm:
– Mâine să vii de la 8!
Ședința era la 9, mă chemase la 8. Era de rău, asta simțeam din toți porii, avea să mă pârască mamei, chiar de ziua ei. Aveam să fiu “urecheată” la ședință, de față cu toți. Mamei îi lua vreo oră până procesa, dacă afla la 8:10 de nedreptatea pe care i-o făcusem lui Mihai, la 9:10 se dezvăluia furia, chiar la ședință. M-am gândit la asta toată ziua, am și visat asta, iar la 8, cu fața roșie am ajuns la școală.
– La mulți ani! Eu și Cătălina revenim imediat, uitați o cafea, i-a spus învățătoarea mamei, strecurându-mă repede în clasă unde stăteau toate materialele pentru colier pe birou.
– Ai o șansă să-ți reiei munca.
Am făcut asta. Cu ajutorul învățătoarei a ieșit chiar mai bine decât primul. Mama nu a rezistat să stea o oră pe hol sorbind din cafea, așa că a intrat și s-a apucat și ea de lucru. Eram toate trei, făcându-ne de treabă cu biluțe îmbibate în lipici. Până la ora 9:00 am făcut, împreună, 4 coliere. Două eu, câte unul ele, fiecare dându-mi-le tot mie. La întâlnirea cu părinții eu i-am dat unul învățătoarei, și unul mamei, stârnind aprecieri din partea colegilor că am lucrat așa mult, plus că le aveam pe cele două, confecționate de mama și învățătoarea, la gât.
Și acum predă doamna Dodo, așa îi ziceam noi, nu în clasa I și nu când era nervoasă, în rest, din clasa a II-a până în clasa a IV-a numai așa am strigat-o. Probabil, numele nu-i vine de la Dodo Lătărețu, ci mai degrabă de la: ”dodoloață”, având câteva kg în plus. Mă gândeam să-i fac o vizită într-o zi. Am ratat acest 8 martie, dar sună bine ca anul următor să-i iau un cadou de ziua femeii. Cum ar fi să-i iau chiar un colier? Unul real de data asta, pentru că domana Dodo e cea care m-a învățat atât de multe, printre care că, uneori, nu-ți iese ceva din prima, dar trebuie să perseverezi fără să dai vina pe altcineva. Uite ce bine arată colierul ăsta, cred că o să mă orientez la el:
sursă: borealy.ro
Cadoul l-aș acompania cu o serenadă. Stiu cât de mult îi plăcea muzica domanei Dodo, dar aș speria-o și i-aș sparge și ochelarii, așa că m-aș vedea nevoită să-i scriu o felicitare, pentru că asta știu să fac. De asta am și blog, nu?Oare merge așa?
”un colier îți dau Deși de vrut, eu vreau Să îți cânt și încânt Sufletul cu avânt”
Hmm… poate că trebuie să mă las și de asta. Poate o să-i scriu simplu: “Mulțumesc! Mi-ați schimbat viața! Mi-am dat seama că totul are o rezolvare, iar o supărare nu merită ținută dacă peste ani nici nu o să-ți mai amintești de ea”. Eu nu durerea de atunci o simt, ci iubirea, înțelegerea și căldura pe care le-am primit.
Sigur că de Ziua femeii, aș lua și un cadou pentru mama ca să-i văd aceeași privire senină pe care o are de fiecare dată, indiferent de ce îi ofer. În general, nu aștept un moment special pentru a face cadouri oamenilor dragi, așa că cine știe, poate mă apuc de treabă mult mai repede. E destul de simplu, la un click distanță s-ar putea afla cel mai frumos cadou pe care l-am făcut vreodată, pentru că și ele, femeile importante din viața mea, mi-au dăruit cele mai minunate daruri, și nu mă refer la cele fizice.
Din moment ce mărești colecția de bijuterii a unei femei, mi se pare o idee bună să o ajuți și să se organizeze, așa că mi-ar plăcea să-i iau fiecăreia și câte o cutie de bijuterii. Sunt practice, arătoase și pot fi personalizate. Eu aș păstra mesajul simplu. Doamnei Dodo i-aș oferi cutia asta care se potrivește de minune cu stilul ei îndrăzneț de a se îmbrăca. Aș personaliza-o cu scris auriu: ”Mulțumesc pentru toate sfaturile practice!”
sursă: borealy.ro
Mamei sigur i-ar plăcea asta, iar mesajul cu care aș personaliza-o ar fi: ”Ești inspirația mea feminină”:
sursă: borealy.ro
Într-o lume în care produsele sunt în serie, e minunat când poți oferi printr-un obiect ceva din tine, un gând, o frază care îți definește relația cu celălalt om sau un simplu: ”Mulțumesc, X-ulesc”.
Mulțumesc și ție că ai pășit în amintirile mele. La mulți ani de 8 martie cu întârziere și în fiecare zi. Să te înconjori de oameni dragi, și nu uita, nu există moment mai bun de a oferi un cadou decât prezentul.
Secvență din suflet dezvăluită pentru competiția Spring SuperBlog 2019.
Am întrebat somnoroasă cu alarma încă țiuindu-mi în urechi.
– Iubitule, ai promis aseară, am șoptit, încercât să deschid ochii, dar fără succes. Am întins mâna ca să-l zgâlțâi, dar lângă mine nu era nimeni. ”Ce drăguț, mi-a luat-o înainte și o fi făcut și micul dejun pentru cei mici” aș fi gândit în mod normal, dar eram convinsă că se dăduse dispărut când a auzit, încă de cu o seară înainte, că trebuie iarăși să se urce în mașina noastră micuță, cu două uși, una blocată, cu radioul stricat și scaunul pentru cel mic care ocupă prea mult spațiu.
M-am ridicat, am hrănit bebelușul, am făcut micul dejun pentru Andrei (7 ani) și Maria (5 ani). M-am grăbit cu copilul în marsupiu, cu ghiozdanele într-o mână, cu cheia și biberonul în cealaltă, încercând din răsputeri să deschid portbagajul cu bărbia. Nu mă întreba cum, uneori mă simt ca o contorsionistă. Câinele fugea după Andrei și Maria care deja se certau care să stea pe scaunul din față. Mă uitam la ei cum s-au decis, într-un sfârșit, să joace piatră, hârtie, foarfecă pentru a stabili cine stă în dreapa (nimeni nu voia să stea lângă bebeluș) și mă gândeam că nici măcar nu e legal să meargă în față copiii până în 12 ani, dar să-i înghesui ca pe niște sardine, pe toți trei în spate, suna, pur și simplu, a tortură.
Mi-am dat seama că, de fapt, mă torturam pe mine. Să conduc în aglomerația de dimineață, din București, într-o cutie de conservă, cu un consum mare și fără nicio satisfacție era chinuitor. Unde pierdusem plăcerea cu care fugeam cu soțul la mare în mijlocul nopții și conduceam cu aplomb pe autostradă? Sau când mergeam în parcări și îmi arăta cum lua curbele? Nu se mai putea așa, era necesară o mașină nouă, calitativă și cu un consum mic, astfel încât să scoatem investiția în timp. O mașină care nu doar să întrunească niște nevoi esențiale, dar pe care să o conducem cu plăcere. O mașină modernă cu care mi-aș lăsa bărbatul să mă înșele, în fiecare dimineață, făcând drumul până la grădinița fetei și școala băiatului. O mașină H, nu de la Doza H, de la hilară sau haioasă, ci de la Honda CR-V Hybrid.
Întotdeauna am apreciat valorile Honda, adică mobilitate și confort, dar și pasiunea pentru competiție. De altfel, Soichiro Honda spunea: “If Honda does not race, there is no Honda”. Iar eu m-am ghidat în viață mult timp după asta, după a fi tu însuți indiferent de context, căci fără esența ta, tu nu exiști. Când apar copiii, ai momente în care uiți să te pui pe primul loc, iar marea mea greșeală a fost că am crezut că trebuie să le dau totul lor, când, de fapt, acest ”tot” trebuie acordat armoniei în familie, iar asta implică atât fericirea copiilor, cât și a părinților.
Din multitudinea de modele Honda pe care le ador, am simțit imediat că pentru noi este potrivit modelul CR-V care a fost rafinat, imaginat și reproiectat cu tehnologia Honda Hybridși un design care pe mine m-a curcerit. Uite:
Deja am apelat la Honda România pentru achiziționarea mașinii și mi-am dat seama că ne-a făcut tuturor viața mai ușoară. Nu mă pot abține să nu-ți povestesc mai multe despre mașină!
Înainte să ne achiziționăm noul CR-V Hybrid, mi-am pus niște întrebări pentru a mă asigura că întrunește toate nevoile de autonomie, economie, tehnologie și confort pe care le-ar putea avea o familie cu trei copii, dornică să mai călătorească, deși 90 la sută din timp va folosi mașina pe asfalt, într-un oraș aglomerat. O familie care râvnește din când în când și pentru condus sport căci ”o viață avem”, dar știe importanța siguranței pe care pune mare accent. Așa cum oamenii au calități, și mașinile au, numai că acestea sunt create de om și pot fi alese de om. Există patru aspecte esențiale, pentru mine, unde mașina trebuie să aibă performanță, te invit să dai click pe fiecare ca să afli ce gândesc eu despre:
Noi am plecat deja în excursie. Am deschis mașina cu sistemul foarte simplu Keyless go & entry, adică fără a folosi cheia propriu-zis, ci doar având-o în apropiere. Extrem de comod! Acum stau pe locul din dreapta din piele perforată cu încălzire, cu laptopul în brațe și trag cu ochiul la trapa panoramică, simțindu-mă norocoasă. Cu familia mea trăznită și iubitoare, cu mașina visurilor mele, cu toate facilitățile pe care mi le pot imagina necesare în anul 2019. Sigur că aici e și o opțiune personală, în funcție de ce variantă de echipare și dotări alegi. Noi am ales Executive, dar e o opțiune personală, în funcție de nevoile tale.
Dacă te interesează, poți să intri pe site și să afli mai multe detalii, eu acum doar mă bucur de mașina care accelerează rapid. Bebelușul doarme, copiii fac liniște și îi urmăresc, din când în când, folosind oglinda inteligentă cu unghi larg, care este așezată pe capacul suportului pentru ochelarii de soare. Ce bine se simte!
Am vrut să împărtășesc aceste detalii ca mama care își laudă puii pentru că, fără să vreau, m-am atașat de Hibri, așa cum am ajuns să îi spun. A devenit ca un pui al meu pentru că mă ajută să-i fac fericiți pe ceilalți pui ai mei, adică familia, nu cutia mare cu crispy strips. La cât de dragă îmi e Hibri aş putea spune chiar că sunt Mama Honda. Bărbatul meu râde și-mi spune că mașina nu-i o ciupercă pentru a o numi așa. Dar ce știe el? Ciupercile se numesc ”hribi”, dacă eu am reușit de dragul mașinii să învăț ce înseamnă AWD, adică un sistem de tracţiune integrală conceput pentru a se activa automat în momentul detectării unei pierderi a tracţiunii și gardă la sol, cred că trebuie să-l fac să se îndrăgostească de o ciulama ca să învețe denumirea corectă a ciupercilor. Aș găti acum, dar parcă și mai bine e în excursie cu familia.
Ce frumos dorm ei toți! Cum? Dorm toți? Nici nu am avut eu timp să acționez sau să gândesc, scriu aceste rânduri după ce am tras sperietura, că sistemul revoluționar Honda SENSING a intrat în funcțiune. Acesta este unul dintre cele mai avansate ansambluri de tehnologii de siguranţă și bine că există!
Acum, printre cuvintele pe care le scriu, mă strâmb la soțul meu! S-o fi întâmplat pățania tocmai pentru că nu scrisesem și de acest sistem încă? Atunci să trec repede câteva trăsături de-ale lui și apoi îmi dau bărbatul jos din mașină, e timpul să conducă profesionista (în ciulama, dar și în ciuda lui). Bine, nu-l dau jos, îi dau locul privilegiat din dreapta.
Honda SENSING este un ansamblu tehnologic care ajută pentru un condus mult mai ușor, în siguranță și intervine în momentele de neatenție prin:
Mai e un pic până la destinanţie, trebuie să mă grăbesc dacă vreau să reușesc să conduc și eu. Nici nu mă gândesc cum va fi când vom ajunge la pensiune. Există ”un mare dezavantaj” al mașinii. Portbagajul imens care ne-a făcut să ne luăm toată casa. Va trebui să le și cărăm până în camere, iar Andrei și Maria vor fugi pe scări de parcă acasă nu au început să plângă cu lacrimi mari și reci de ți se rupea sufletul că vor și ”dinozaurul de pluș” și ”paletele de tenis”, ”mingea de volei” și tot ce vă puteți imagina inutil! Poate reușesc să-i păcălesc și să lăsăm jucăriile în mașină.
Am ales să îți povestesc un pic despre cum îmi face mie viața mai ușoară, pentru că sunt câteva avantaje pe care le ador. Printre care și faptul că e hibrid, chiar sunt curioasă dacă ai înțeles și intuiești de ce ar trebui să optăm pentru această opțiune:
Mai sunt multe de descoperit la această mașină care e potrivită, prin multitudinea de facilități și posibilități de echipare, pentru o familie năstrușnică prin spațiul flexibil și practic, dar și pentru gașca de prieteni pusă pe distracție prin garda la sol foarte mare, deci o masină bună atât pe drum, cât și în afara lui. Sigur că scopul în care folosești mașina te va face să alegi dotările și opțiunile care ți se potrivesc. Poți să optezi pentru tracțiune față sau integrală. E o mașină ușor de folosit căci pe lângă faptul că e automată, schimbătorul nu mai există deloc fiind înlocuit de butoane. E potrivită și doar pentru tine, pentru a îți începe ziua perfect, cu un drum spre serviciu într-o mașină ce oferă: confort, spațiu, ergonomie și tehnologie. E potrivită pentru oricine care se respectă și vrea să-și facă viața mai ușoară.
Oamenii fericiți sunt cei care funcționează pe toate planurile (familial, profesional și personal), iar tot ce e în jurul nostru are menirea de a ne menține echilibrul. Mașina nu mai e de mult timp un moft, e o necesitate, una pe care merită să o iubești. De ce ți-ai face viața grea când poți să o faci performantă?
Aceasta a fost perspectiva Cătălinei din concediu de maternitate cu trei copii la purtător, fascinată de Honda și inventivă pentru SuperBlog 2019, pe parcursul unei excursii imaginare cu Honda CR-V Hybrid pe care nu o deține, dar tare i-ar plăcea.
Sursele fotografiilor fac parte din cele oferite de sponsor.
La cea de-a patra ediție de SuperBlog de când am auzit de SuperBlog mă văd nevoită să-mi astâmpăr instinctul ca prima dată când intru pe site să apăs în colțul din dreapta pe „intra in cont”. Simt că particip și acum, dar altfel decât înainte. Sunt alături cu sfaturi pentru bobocii care simt nevoie de ele, dar și de cei experimentați care au întrebări, căci voi fi blogger partener. Apar și-n secțiunea specifică în pe site-ul Superblog.eu, cu o descriere (ușor îmbogățită aici pe blog) cam așa:
Sunt actriță, om de radio, blogger și om extrem de curios, iar atunci când ceva mă atrage și stimulează mă dedic total, așa am ajuns ca la cele trei ediții la care am participat să mă aflu de fiecare dată pe podium. Așa că sfatul pe care-l pot da e ca orice faceți, să faceți cu credință, cu motivație! Acceptați cine sunteți si dați tot ce aveți mai bun. Eu accept că sunt o timidă incurabilă, dar, în același timp, sunt un om care are ceva de spus, în scris sau verbal, iar pentru ideile mele, lupt să fie expuse clar și inedit. Cam așa este și cu fiecare probă SuperBlog: pleci de la tema dată și o faci să fie a ta. Succes tuturor participanților!
Totuși, ce e SuperBlog?
Superblog reprezintă multe: sponsori, jurați, bloggeriparteneri, participanți bloggeri, parteneri media, organizatoriiAlbert și Claudia, probe, cerințe, note. Dar mai mult de atât, reprezintă tot ce vei investi sau deja investești în el: emoții, solidaritate, conflict, dezamăgiri, bucurii, încredere, prietenie, discuții, sentimente de apartenență sau din contră.
SuperBlog nu e doar un concurs, e un fel de maraton. E un concurs cu multe probe care și ele sunt concursuri de sine stătătoare, de aceea, te poți înscrie și mai târziu în competiție și să participi doar la anumite probe. Oricum, în acest caz nu vei avea șansa la podium. Eu nu am fost în stare să renunț (pe parcurs) la nicio ediție de Superblog pe care am început-o, așa de tare mi-a plăcut. De altfel, dacă analizezi tagurile de pe blogul meu, o să vezi că unul dintre cele mai des folosite este: „SuperBlog”.
Probabil, dacă mi-ai urmărit blogul, știi că pentru mine această competiție e ca un motoraș care îmi pune în funcțiune creativitatea și activează partea aceea din mine atât de perseverentă că scrie odată la două zile pe blog.
Recunosc că bannerul mi se pare extrem de potrivit mai ales că am auzit cel puțin un superblogger pe care îl respect spunând că noaptea-i vine inspirația. Poate și pentru că atunci își găsește timp pentru scris. Uneori e atât de plăcută senzația că munca ta e apreciată, că ești parte dintr-o mișcare îndrăzneață, că poți să-ți exprimi ideile, încât merită să oferi câteva ore pentru această activitate.
O noapte albă pentru SuperBlog nu înseamnă să dansezi pe boxe, ci să te lași învăluit de magia cuvintelor. E o noapte obositoare, dar atât de plăcută când culegi roadele a ce semeni.
Nu e cazul să te sperii, am încercat și eu să fiu poetică. Dacă îți va plăcea, crede-mă că va fi ușor să aloci respectivul timp, care nu trebuie să fie noaptea, ci când vrei tu. Eu știu sigur că mie mi-a plăcut, scriam și în notițe în telefon în autobuz. Scriam în pauzele de la muncă și o făceam ca atunci când intri pe telefon să te joci, adică o făceam cu drag.
