Nu știu de ce mi-a plăcut întotdeauna să citesc. E o magie și un entuziasm care mă cuprinde atunci când intru în lumea personajelor. Mi se întâmplă asta și cu filmele, și cu serialele, dar marea mea iubire vor rămâne cărțile pe care le alegeam cu instinctul inteligent al copilului. Acum nu mai e așa, timpul meu e prețios, iar alegerea unei cărți cântărește mult.
Editare personală
Ce m-a determinat cu adevărat să scriu articolul acesta a fost faptul că am auzit un prieten zicând: ”Nu îmi place să citesc, dă-mi tu ceva la care să nu mă plictisesc”, așa că m-am gândit. Cum găsești cartea potrivită pentru tine? De existat, sigur există, și nu doar una.
Trebuie să identifici genul de cărți care îți plac: de ficțiune, romantice, despre călătorii, poate de poezii? Din păcate, aici exercițul e cheia și trebuie să ai răbdare. Mie nu îmi plac cărțile “în general”, îmi plac anumite subiecte, genuri. Îmi plac cărțile care îmi spun ceva, în care mă identific sau în care descopăr un univers pe care eu nici nu mi l-aș fi putut imagina. Poate e mai ușor de identificat dacă te gândești la cum ești tu. Te emoționezi la un film de dragoste? Atunci, poate e o idee bună să alegi o carte din această categorie, ca după ce ai prins gustul să mărești ”raza de căutare”.
Află părerile celorlalți. Dacă toți oamenii din jurul tău îți recomandă o carte, e foarte posibil să-ți placă.
Încearcă să intri în lumea cărților citind ceva foarte cunoscut. Toți am auzit de anumite titluri și autori, cum ar fi Harry Potter si piatra filosofala – Volumul I, chit că e pentru copii. S-ar putea să te surprindă.
Citește descrierea cărții! Dacă ceva nu îți place, nu te apuca de ea, nu atunci când abia începi să-ți cultivi gustul, după aceea, s-ar putea să fie chiar interesant să te lași impresionat de cărți care nu sunt în zona de confort.
Citește recenzii online înainte de a achiziționa o carte.
Citește în funcție de moment. Dacă ești pe plajă, de exemplu, nu îți lua la tine o carte filozofică sau foarte complicată. Ceva simplu, care să te relaxeze e mai indicat, la fel cum cred că ar trebui să fie și lectura de: metrou sau autobuz. Nu e chiar mediul în care să înveți despre Einstein, nu? Poate doar dacă ești student la fizică.
Tot ce mai ai de făcut e să intri pe site-ul tău preferat de cărți online și să o cauți pe cea care te va face, după ce ai închis ultima pagină, să simți că ai pierdut un prieten.
Iubirea a fost studiată de toți filozofii, medicii și artiștii care au însuflețit-o în opera lor. E motivul pentru care războaie au început, e termenul care a născut controverse și celebre cântece. Iubirea apare în multe forme: împărtășită sau cerșită, veselă sau tragică, inocentă sau perfidă. Sidonia Drăgușanu, o voce suavă și gingașă din perioada interbelică, conturează personaje feminine fascinante și arată iubirea în diverse ipostaze în care eu m-am regăsit.
Am jurnal de la vârsta de 10 ani, așa că atracția pentru a intra în lumea personajului titular al romanului: ”Jurnalul Aurorei Serafim” nu e o surpriză. Psihologia și caracterul personajelor le regăsesc în cei din jurul meu, dar și în mine însămi. Simt că noi, oamenii, suntem la fel, indiferent că nu ne aflăm în anii ’50, în care se situează societatea prezentată de Sidonia Drăgușanu. Psihologia e aceeași, instrumentele de care ne folosim sunt altele, cum ar fi: internetul, aplicațiile de dating, rețelele de socializare, fără să ne mai limităm la un cerc restrâns de cunoscuți. Prin lumea virtuală e mult mai ușor să îți găsești un partener, dar asta a făcut și ca importanța unei relații să scadă. Acum e simplu să dai: ”swipe right” sau ”swipe left” cu indiferența omului care privește doar un înveliș exterior, o poză, fără să-i asocieze trăsături de caracter, umane, până când interacțiunea nu e mai departe de ecran. Uneori nici atunci, pentru că știi că te poți refugia în aplicația ta, în spațiul acela în care poți să presupui că ești oricine. Asta nu înseamnă că nu funcționează, fără Facebook nu l-aș fi cunoscut pe actualul meu prieten.
Ipostazele în care m-am regăsit din romanul Sidoniei au fost de la iubirea naivă a copiilor la seducția pe care o stăpânesc unele personaje și frica Aurorei Serafim de a nu suferi din nou.
sursă: www.sidonia.ro
Când eram copil, pentru a îmi arăta admirația pentru un coleg de la grădiniță îl loveam sau prindeam mâinile la spate. Așa pare că procedează și Gheorghiță cu Irina – copii de la căminul de zi unde educatoare e Aurora – pe care o necăjește, dar tot o determină să se întoarcă: ”Gheorghiță n-a mai chemat-o, s-a dus singură. Ah, femeile…!”.
Arta seducției e stăpânită cu măiestrie de Lavinia și Gena care se folosesc de un joc, care poate părea ridicol, fără să fie interesate de părerile celorlalți. Dacă Gena îl vrăjește pe un tânăr pentru fiica ei, Lavinia e lipsită de scrupule, tratând iubirea cu indiferență pentru propriul interes, așa cum susține ea însăși: ”mă împrumut pe termen limitat”. Îmi vei spune că asta nu e iubire. Îți voi da dreptate, este doar jocul seducției, dar de aici poți să pici în oceanul sentimentelor sau să te pierzi pe tine. Că ne referim la femei care se ”împrumută” fizic sau ”onorabil” prin căsătoria din interes, seducția e prezentă în lumea noastră. O folosim cu intenții cinstite când inițiem flirtul, așa cum sesizează inginerul Runcan despre băieții lui în legătură cu Nana, căreia, frații, îi oferă și câte un măr. O folosim pentru a obține mici favoruri cum am făcut eu într-o zi de iarnă când am dat des din gene în timp ce îl rugam pe un taximetrist să mă ia pe o distanță nu foarte lungă, dar greu de parcurs prin nămeți. O folosim, uneori, pentru a ne contura viața așa cum pare că face Lavinia. Aurora are forța ei de seducție chiar dacă, poate, nu și-o conștentizează. Vine tocmai din naturalețe, bun simț și inteligență pe care inginerul Runcan le sesizează din moment ce o ascultă în aplicarea ”metodei pedagogice”.
Runcan e bărbatul văduv, ce a iubit mult. Deși vizibil atras de Aurora, își are ”inima bolnavă de amintiri”, iar fata nu reușește să i-o vindece, fiind speriată de iubire. Doar doctorul care o curtează cu sârguință reușește să o facă să își învingă teama de suferință, căci el și-a propus: ”să te scutur zdravăn, Aurora Serafim, să te trezești”. Cred că cei care reușesc să ne scuture sunt cei pe care îi alegem. Pentru că oricât am nega, dragostea ne schimbă.
Frica Aurorei e justificată, având în vedere că prima ei relație a fost una abuzivă. Tipologia lui Ștefan există și în secolul nostru. E bărbatul care își găsește victima într-o persoană care toată copilăria a fost supusă, care nu a avut parte de exemplul tatălui ce a murit, iar cu o mamă care a părăsit-o, a fost crescută de bunicii care erau depășiți de vremuri, devenind ușor, ușor senili până la o confunda pe nepoata lor cu mama ei. Ștefan e tipul care vede mereu problema la ceilalți, nu la el, e gelosul care te-ar suna noaptea, e cel care te face să te simți mică precum o furnică. E bărbatul pe care majoritatea femeilor îl admiră pentru forța aparentă și pentru că vrem să-l schimbăm. Vrem să fim eroina din povestea lui. E necesar în viața noastră pentru maturizare, din păcate, poate lăsa urme adânci.
Eu înțeleg decizia Aurorei când l-a ales pe doctorul Mihail care mie îmi pare cinstit, o ascultă și înțelege. Deși Runcan m-a cucerit prin legătura pe care a făcut-o între ”Micul Prinț” și relația educatoarei cu copiii lui, apoi cu el însuși: ”ne-ai îmblânzit și nu ți-ai luat toate responsabilitățile”, aș fi ales exact ca ea. Nici Micul Prinț nu și-a asumat până la capăt, vulpea fiind doar o altă lecție în viața lui, adevărata ”răscolitoare” sau așa zisul ”Trigorin” fiind ”floarea lui”. Unii oameni nu trebuie să rămână decât amintiri pe baza cărora te dezvolți pentru viitoarea relație, întucât viața lângă ei ar fi fost prea complicată.
Poate, dacă acțiunea se întâmpla în anul nostru, Aurora l-ar fi urmărit pe Ștefan pe Facebook și ar fi înțeles mult mai devreme că se joacă cu mintea ei. Poate Lavinia și-ar fi găsit burtosul cărunt și se muta din țara pe care o urăște sau totul ar fi rămas la fel pentru că noi, oamenii, avem un stil unic de a asimila iubirea.
“Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” de Pascal Bruckner e uşor macabră, scriere specifică autorului francez. Citisem de la el, acum câţiva ani “Hoţii de frumuseţe” şi mi-a rămas în minte datorită ideii, nu neapărat a stilului, care deşi e unul cu o valoare de necontestat, atunci nu m-am regăsit în el, dar am zis să-i mai dau o şansă cu romanul “Păzea se-ntoarce Moş Crăciun“.
“Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” a apărut la editura Trei în 2006 şi e o carte în care Moş Crăciun își spune nădufurile şi afli din lumea lui secretă: nemulțumiri, frici şi vicii. Moș Crăciun e prezentat într-o manieră umană, nicidecum ca o zeitate propovăduitoare de bunătate şi altruism, ba mai degrabă o entitate ramolită, blazată şi fricoasă care ajunge printr-o călătorie ghidată de o fetiţă, un hoţ şi doi agenţi ai guvernului să se transforme: “Vechiul Moş Crăciun era discret, păşea în vârful picioarelor şi bea apă plată; cel nou îţi cădea pe cap cu surle şi trâmbiţe, rânjea când îl căutai, trăncănea într-un jargoninternaţional, de adunătură”
Ce mi-a plăcut?
Ce apreciez la romanul lui Pascal Bruckner este creativitatea. Cartea ți-l arată pe Moș Crăciun așa cum nu ți l-ai fi imaginat vreodată. Tot la calități aș adăuga ambalajul frumos, cartea având pagini groase, lucioase, cu poze, un fond fain și un scris mare. Îți face plăcere să o ții în mână și se citeste repede, având și mult dialog.
Ce nu mi-a plăcut?
De la un capitol la altul sunt mici nereguli de logistică. Nimic care să nege talentul lui Pascal Bruckner, dar de exemplu Moș Crăciun își schimbă adresa, iar cel care îl găsește trebuie să fie “mintos”, ca in urmatorul capitol cei doi guru care au primit misiunea să-l salveze, să ajungă la Moș Crăciun fără probleme. Nu pot decât să presupun că guvernul american a fost suficient de ”mintos” să-i găsească noua adresă.
E pentru copii?
Am văzut-o pe mai multe site-uri la categoria pentru copii. Ce e drept, e o carte cu aspect pentru copii, destul de mare scrisul, desene și mult dialog, dar răspunsul meu ar fi: NU.
Nu sunt absurdă să consider că va avea o influență negativă asupra copilului, dar dacă va fi curios să guste niște tărie sau să pipeze pentru că astea sunt pasiunile lui Moș Crăciun, nu dați vina pe mine. Mi-e greu să aproximez o vârstă, dar probabil trebuie să ai peste 12 ani ca să înțelegi că romanul e o frescă a societății. Sigur că la vârsta de 12 ani copiii stiu despre Moș Crăciun că e mai mult decât o căciulă roșie și mai puțin decât un zeu al cadourilor. La 9 ani citeam Mihail Drumeș, unde personajele se împușcă, sinucid sau despart dramatic, însă cartea lui Pascal Bruckner aș categorisi-o mai sinistră din cauza faptului că atrocitățile par absolut normale, fără să însemne nimic că pârleși porumbei sau că renii ajung pe grătar.
Unul dintre capitole se numeste:”Moș Crăciun e un împuțit”, chiar vrei ca al tău copil să citească asta? Recomand ca înainte să-i oferi cartea ca lectură, chiar și unui preadolescent, să o citesti tu. Tu ești cel care îți cunoști copilul si poți să apreciezi cât s-ar lăsa influențat, cât de bine știe că ficțiunea e imaginație și dacă are puterea de a își da seama ca romanul e mai degrabă o satiră, un exemplu de “așa nu”.
Nota
Cartea ”Păzea se-ntoarce Moş Crăciun” e un semnal de alarmă că dacă vom uita de bunătate, de sărbători, inclusiv de Crăciun, vom fi pierduți, o lume de superficiali. Îi voi oferi nota 2/5, cu toate că nu e genul de carte pe care să o recitesc.
E plin internetul de sfaturi care răspund întrebării mele. Totuși, mă uitam în seara asta de 2 februarie cum Mircea Badea a fost făcut KO în doar câteva secunde și am început să trec prin articole citind, citind, uitându-mă la filmuleț, citind din nou declarația lui. De citit, am citit, nu carte, totuși, dar raportând dorința de a citi cărți la experianța din seara asta mi-am dat seama că am învățat ceva de la Mircea Badea. Cât se chinuie săracul să ne învețe ceva la emisiunile lui, iar eu abia acum am conștentizat, văzându-l KO cum pot să-mi rezolv una dintre dilemele care mă apăsau în ultimul timp în doar trei etape. Și e simplu de tot, ”voință să fie” e motto-ul etapelor.
1. Renunță la distrageri!
Concentrează-te! Doar așa te vei conecta real cu cartea pe care vrei să o citești – Traducerea ar fi că după ce ai citit despre Mircea Badea nu mai căuta și altele, închide-l și apucă-te de citit pe bune. Articolele de știri și postările pe facebook sunt tot lecturi, în felul lor. Până la urmă și blogurile pe care le vizităm cu drag fac parte tot din zona asta, dar știm cu toții că una e una, și alta e alta. Eu văd virtualul ca pe o lectură de tranzit. Când sunt în autobuz, când am câteva minute pauză sau chiar când mănânc (nu analizăm dacă e sănătos sau nu). Nu e o regulă, totuși, sunt oameni care citesc cu drag în metrou. Ideea e că dacă vrei să citești cartea X, trebuie să apeși pe butonul lateral al telefonului care va face ca articolul Y să fie înnegrit. Trebuie să alegi care e scopul tău. Poate pentru că știi că 2019 e Anul Cărții, ți-ai propus să citești o carte pe săptămână sau pe lună, atunci trebuie să faci un efort în această direcție. Oare și-a propus cineva să citească 500 de postări pe facebook pe săptămână? Eu sigur nu, dar cred că îmi iese oricum). Ceea ce mă duce la cel de-al doilea punct.
2. Fii organizat!
”Să citesc mai mult” e abstract, mai mult decât ce moment? Ieri am citit cât? Mai știu cât am citit? Stabilește-ți obiective! Bifează-le sau taiele de pe listă după ce le-ai dus la capăt, e atât de satisfăcător! Targetul trebuie să fie unul realist. Dacă de exemplu acum nu mai citești deloc cărți, nu îți da ca sarcină să termini 7 într-o săptămână. Nici cei mai experimentați nu reușesc să termine o carte pe zi, mai ales dacă ai job, familie și alte responsabilități. Poți să-ți propui să citești un anumit număr de pagini pe săptămână, nu neapărat o carte.
3. Să fie interesant!
Tot în seara asta am dat pe mediafax.ro de un articol cu titlul: ” Alertă în Australia. Aeroportul din Brisbane evacuat după ce un individ a afirmat în mod fals că are o bombă asupra sa”. Nu am dat clic. Nu am pe nimeni în Australia, subiectul e unul despre care am mai tot citit:”alertă falsă de bombă în scoală, spital sau orice”, așadar nu mă interesează, nu citesc, chiar dacă articolul ar putea fi unul foarte bine scris. Interesul meu meschin a fost să râd de bietul om chinuit de KO. Dacă o carte nu reușește să te atragă, nici cu subiectul, dar nici după ce ai citit câteva capitole, nu e o rușine să renunți. Societatea contemporană e atât de îmbuibată de carți încât vei găsi foarte repede ceva potrivit pentru tine. Dacă e cadou de la cineva, nu trebuie să-i spui că nu ai citit-o, iar dacă insistă, amână-l până uită, deși din experiența mea, nimeni nu m-a întrebat dacă am citit una dintre cărți după ce am primit-o. Nici nu am primit prea multe. Poate nu par genul care citește. Să-mi pun ochelari oare? M-ar ajuta? Mă mai gândesc… dacă adopt moda doar cu ramă, fără lentilă, s-ar putea ca darurile să fie formate doar din ruj roz și sclipici pentru păr.
Jojo Moyers este una dintre scriitoarele mele preferate, ce e drept, datorită romanului “Înainte să te cunosc”. Aveam în casă cartea asta “În căutarea unui destin” pe care am încercat să o citesc și în 2017, când a apărut la noi, la editura Litera. Nu am reușit, după primul capitol m-a pierdut, dar în vacanța de iarnă am plecat din capitală și am dat din nou de cartea asta. Neavând o altă care să mă atragă mai tare, am zis să o reîncep. De data aceasta mi-a reușit, o fi fost de la prea multă mâncare. Ca să mă opresc din a mă uita la tortul prea plin se afine, mi-am mutat ochii în cartea preaplină de întâmplări.
Titlul original e THE SHIP OF BRIDES, a fost publicată în 2005. A durat mult până să ajungă la noi, și cu un titlu pe care eu nu-l găsesc potrivit. Îmi sună mult mai bine cel din engleză, mai îndrăzneț și mai relevant.
Povestea e fascinantă, 650 de neveste călătoresc în Anglia pentru a își întâlni soții cu care s-au căsătorit în război. Unele dintre ele fără să-i mai fi văzut ani de zile. Din start atâtea femei nevoite să conviețuiască pe același vas cu tot personalul, format majoritar din bărbați, cu excepția câtorva femei ofițer, anunță o mulțime de necazuri, dar pentru noi cititorii, pasaje de la care să nu ne luăm ochii.
Ce nu mi-a plăcut?
Întreruperile, nu aș numi cartea un puzzle, dar e scrisă în așa fel încât să nu îți dezvăluie prea multe dintr-o dată. Nu ajungi să descoperi personajele feminine decât după ce ai citit câteva zeci de pagini, poate chiar după ce ai trecut de o sută. La final mi-a lăsat impresia că dacă aș tăia câteva pagini, vreo 50, din locuri diferite, povestea ar fi cursivă. Scrisă la persoana a III-a, cartea nu urmărește traseul unui singur personaj. La început, trecerea de la o perspectivă, la alta, e greoaie. Schimbările de acțiuni au devenit interesante pentru mine doar spre final, când am înțeles legăturile dintre personaje și când am ajuns să le îndrăgesc.
Personajele
Cele mai importante personaje sunt patru colege de cabină, atât de diferite între ele, dar mânate de același scop, a ajunge în Anglia, la soții lor (Frances este o situație specială, aș putea crede chiar că ea e personajul principal, dar ar fi prea mult spus, având în vedere că prima parte a cărții se concentrează mai mult pe Margaret).
Margaret e fata de la fermă, însărcinată, care din nevoia de a nu se simți singură și a avea ceva care să-i amintească de casă, de Australia, își ia câinele cu ea, câine a cărui soartă eu am văzut-o nedreaptă. Avice face parte din înalta societate, e bogată și snoabă, dar descoperim încetul cu încetul frământările ei interioare. Jean are 16 ani, e petrecăreață, zgomotoasă și imatură. Reușește să intre în bucluc ca și când ar fi al doilea nume al ei. Frances e infirmieră, misterioasă și tăcută. E personajul care intrigă cel mai mult, fiind ca un jurnal cu cheiță pentru care trebuie să depui ceva efort înainte de a-i afla conținutul.
Spațiul și Timpul
Acțiunea cărții are loc cel mai mult în anul 1946 la bordul navei Victoria, mai puțin începutul, care se situează în 2002 în India. În partea a III-a, ultima, bătrâna și nepoata ei, care au apărut în prolog se întorc în Anglia, tot în anul 2002, bineînțeles.
Citatul preferat
singurii oameni care au încă toate răspunsurile sunt aceia care n-au înfruntat niciodată întrebările.
Unul dintre capitole se numeste:”Moș Crăciun e un împuțit”, chiar vrei ca al tău copil să citească asta? Recomand ca înainte să-i oferi cartea ca lectură, chiar și unui preadolescent, să o citesti tu. Tu ești cel care îți cunoști copilul si poți să apreciezi cât s-ar lăsa influențat, cât de bine știe că ficțiunea e imaginație și dacă are puterea de a își da seama ca romanul e mai degrabă o satiră, un exemplu de “așa nu”.
