Home Gânduri Casa premium e pentru tine!

Casa premium e pentru tine!

1

Am tendința să fabulez. Să-mi plece mintea în viitor, să îmi imaginez drone care mută obiectele dintr-o parte în alta a casei sau ecrane ce zboară deasupra patului când m-am trezit ca să aleg opțiunea pe care mi-o doresc la micul dejun. Opțiune care, bineînțeles, s-ar găti singură. Până una, alta, trăiesc în prezent, iar ce-mi pot dori cel mai mult de la casa mea este să fie constituită din produse premium.

Ce înseamnă pentru mine premium?

Auzisem acum câteva zile un prieten lamentându-se că produsele premium nu sunt decât produse normale cu un preț umflat. Nu am putut să nu simt revoltă și să nu mă gândesc oare câți oameni confundă lucrurile?

Poate că există comercianți care folosesc denumirea de “premium” doar în scop comercial pentru a avea adaosuri mai mari, dar în general, un produs de acest fel este cel pentru care au existat costuri mai mari în ceea ce privește producția, folosindu-se materiale de calitate înaltă. De asemenea, performanța respectivului obiect îl poate include în această categorie sau faptul că există metode de producție speciale pentru el.

Eu am descoperit că produsele premium nu sunt neapărat cele scumpe. O gamă largă găsim pe www.vindem-ieftin.ro. Aceștia au un concept ușor de înțeles din următoarea schemă, care se referă la faptul că nu au adaosul din cheltuielile de hypermarket sau depozit.

sursă: https://vindem-ieftin.ro/concept-vindem-ieftin/

Partea bună în a comanda totul de la ei e că economisești timp și bani având în vedere că se asigură că transportul ajunge în siguranță. În funcție de cantitatea pe care o cumperi au şi discounturi avantajoase. Au și o secțiune video cu recenzii ale celor care au cumpărat.

De ce m-am interesat?

Pentru că acum stau în București, într-o ”cutie de chibrit”, dar mi-ar plăcea să mă întorc la origini, poate la pensie, poate doar în vacanțe. Ideea e că vreau ca ai mei copii, când vor apărea, să aibă un spațiu imens, în care să se desfășoare, să se simtă bine și în siguranță, iar acesta ar fi în Horezu, orașul meu natal. Terenul de acolo e suficient de mare încât să am și o curte spațioasă, poate și grădină, pe care să o umplu cu meri, cireși, peri și multe flori. Piscina nu mi-ar lipsi, având în vedere că o să fie gândită inițial ca o casă de vacanță, iar fără o bălăceală de pomină , unde ar mai fi distracția? În jurul piscinei aș folosi pavaj Traverstone Star Stone pentru că are o estetică plăcută, foarte potrivită epocii în care trăim. Casa mi-aș înconjura-o cu gard WPC. Spre deosebire de lemn, lemnul compozit nu necesită întreținere, e rezistent la temperaturi, mucegai și insecte. Nu aș vrea să mă trezesc cu gardul crăpat, așa că pentru mine, asta e varianta ideală.

Dacă în curte aș avea viță de vie și fântână care să-mi amintească de bunici, casa aș decora-o cu piatră naturală. Mereu am avut o slăbiciune pentru ea, dar stând la bloc, ce era? Să fiu singura cu balcon îmbrăcat în piatră naturală? Pentru acoperiș aș alege țiglă metalică, care e ușoară deci nu risc să se dărâme casa pe mine de la prea multă greutate, nu se sparge, se poate îndoi, dar greu, nu ia foc și mi-aș putea face mansardă pentru că asigură o ventilație eficientă.

sursă: vindem-ieftin.ro

În casă, având în vedere că îmi imaginez că și copiii mei se vor bucura de construcție, m-aș orienta la var interior Caparol fiind ecologic, cu emisii slabe, fără solvenți și cu miros plăcut. Pe albul imaculat al varului împreună cu copiii mei, aș realiza câteva desene, în camera lor, care să reprezinte perioada în care se află. Nu mi-aș face griji de mâzgăleli, aș zugrăvi din nou, întrucât lavabila Caparol are o putere mare de acoperire.

O casă extraordinară, din România, care a primit titulatura, foarte greu de obținut, de “casă pasivă premium”, e a jurnalistului Buhnici. Aici nu doar calitatea materialelor de construcție este extraordinară, dar și conceptul casei smart, care poate fi controlată de la distanță, are inovații de ultimă oră, este sigură și cu facturi lunare aproape nule. Până la o casă atât de inteligentă, am dat acest exemplu pentru că am certitudinea că asta e direcția în care trebuie să mergem, e relevant să ne preocupe o casă aleasă înțelept cu materiale rezistente, care să împlinească nevoi estetice, practice și calitative. Un prim pas pentru casa mea și pentru dorința de a avea grijă de mediu ar fi achiziționarea de panouri solare, care transformă energia solară în cea termică.

”Povestea celor trei purceluși” ne învață încă din anul 1843, când a fost prima variantă scrisă de James Orchard Halliwell Phillips, ulterior fiind preluată de Frații Grimm, că o casă bună se cunoaște încă din temelie. Cu atât mai mult noi, la ani distanță, ar trebui să ne preocupăm constant ca locuința, lăcașul în care omul modern petrece peste 50% din timp, să aibă materiale de calitate, care să reziste în timp, să aibă aspectul pe care ni-l dorim și să ne ofere confort în ceea ce privește sănătatea noastră. Astfel că produsele premium merită investite într-un spațiu care nu doar că reprezită locul în care dormi, dar te reprezintă pe tine însuți. Cât de bine te vei simți când știi că ai investit în tine? Când știi că nu-i nevoie de o avere pentru o astfel de casă, ci doar un plan bine pus la punct, alegeri înțelepte și de ce nu? Să achiziționezi toate materialele de la același magazin, recomandarea mea fiind:

Eu acum îmi sun părinții care știu cei mai buni constructori din Horezu și pot să facă o manoperă exact cum mi-o doresc.

 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here