Home Cărți Cum alegi cartea potrivită?

Cum alegi cartea potrivită?

2

Nu știu de ce mi-a plăcut întotdeauna să citesc. E o magie și un entuziasm care mă cuprinde atunci când intru în lumea personajelor. Mi se întâmplă asta și cu filmele, și cu serialele, dar marea mea iubire vor rămâne cărțile pe care le alegeam cu instinctul inteligent al copilului. Acum nu mai e așa, timpul meu e prețios, iar alegerea unei cărți cântărește mult.

Editare personală

Ce m-a determinat cu adevărat să scriu articolul acesta a fost faptul că am auzit un prieten zicând: ”Nu îmi place să citesc, dă-mi tu ceva la care să nu mă plictisesc”, așa că m-am gândit. Cum găsești cartea potrivită pentru tine? De existat, sigur există, și nu doar una.

  • Trebuie să identifici genul de cărți care îți plac: de ficțiune, romantice, despre călătorii, poate de poezii? Din păcate, aici exercițul e cheia și trebuie să ai răbdare. Mie nu îmi plac cărțile “în general”, îmi plac anumite subiecte, genuri. Îmi plac cărțile care îmi spun ceva, în care mă identific sau în care descopăr un univers pe care eu nici nu mi l-aș fi putut imagina. Poate e mai ușor de identificat dacă te gândești la cum ești tu. Te emoționezi la un film de dragoste? Atunci, poate e o idee bună să alegi o carte din această categorie, ca după ce ai prins gustul să mărești ”raza de căutare”.
  • Află părerile celorlalți. Dacă toți oamenii din jurul tău îți recomandă o carte, e foarte posibil să-ți placă.
  • Încearcă să intri în lumea cărților citind ceva foarte cunoscut. Toți am auzit de anumite titluri și autori, cum ar fi Harry Potter si piatra filosofala – Volumul I, chit că e pentru copii. S-ar putea să te surprindă.
  • Citește descrierea cărții! Dacă ceva nu îți place, nu te apuca de ea, nu atunci când abia începi să-ți cultivi gustul, după aceea, s-ar putea să fie chiar interesant să te lași impresionat de cărți care nu sunt în zona de confort.
  • Citește recenzii online înainte de a achiziționa o carte.
  • Citește în funcție de moment. Dacă ești pe plajă, de exemplu, nu îți lua la tine o carte filozofică sau foarte complicată. Ceva simplu, care să te relaxeze e mai indicat, la fel cum cred că ar trebui să fie și lectura de: metrou sau autobuz. Nu e chiar mediul în care să înveți despre Einstein, nu? Poate doar dacă ești student la fizică.

Tot ce mai ai de făcut e să intri pe site-ul tău preferat de cărți online și să o cauți pe cea care te va face, după ce ai închis ultima pagină, să simți că ai pierdut un prieten.

2 COMMENTS

  1. Bune sfaturile tale!
    Dar un “soarece de biblioteca” cred ca “rontatie” la început orice pana da de gustul preferat! 😆

  2. Eu stii ca sunt mai superficiala si, daca nu ma atrag titlul si coperta, rar ma convinge descrierea sa citesc o carte. Si sa stii ca in 95% din cazuri, intuitia m-a indemnat sa aleg bine.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here