Vine iarna pe-a mea stradă
Cu fulgi mari și bucurii
Dar când mergi iar prin zăpadă
Două lucruri vreau să știi
Grijă mare la ținută, în sezonul cu ghețar
Căci iar vei avea probleme cu sistemu-imunitar
Dacă totuși uiți căciula
Și fularul când e rece
Dai cu Farmec, ierburi zece
Gălbenele, grija trece
Hai române, bea un ceai
Cu ghimbir sau cu ce ai,
Recomand și usturoi
Pentru tusea de strigoi
Să scapi de niște toxine
Nu-i mare filozofie
Folosești un leac baban
Cu semințe de castan
Ăsta-i sfatul digital
Venit din occipital.
Folosești Gerovital
Ca să mergi liniștit la bal.
Pielea este imporantă
Dă-i cu cremă hidratantă
Vitamine dintr-o plantă
Să nu fie așa uscată
Ho-ho-ho invoc natura
Pe finalul de catren
Te invit să-i simți căldura
Te-am pupat, mă sui in tren
M-am urcat, într-adevăr, în tren, mă duc la bunica. Cum vântul aproape că mă sufla departe de peron, nu am putut să nu mă gândesc la învățămintele bunicii. Despre cât de important e ”să pui geaca pe tine, maică, te ia de la șale”, ”o pereche de șosete în plus nu a făcut niciun rău” sau ”ceaiul neîndulcit, virusul l-a nimicit”, iar eu continuam, strâmbându-mă: ”dar gustul l-a scofâlcit”. Oricât de tare mă deranjau afirmațiile acestea când eram mică, am ajuns să-mi dau seama că sfaturile ei sunt cele care au păstrat-o, în ciuda anilor, tânără și sănătoasă. Când o privesc, nu-mi vine să cred că are aproape 70 de ani.
Bunica, pe lângă insistențele pentru haine groase în sezonul rece, este persoana care pentru orice fel de problemă de sănătate invocă puterea naturii, plantele care au efecte pozitive și nu implică niciun fel de risc. Încă din copilărie, mi-a spus că îngrijirea de sine e absolut necesară și vine din iubirea de sine. Pentru a mă face să înțeleg, a abordat două aspecte: sănătatea interioară și sănătatea exterioară.
Sănătatea interioară
Nu am fost niciodată un copil bolnăvicios. S-ar putea să mă fi ajutat și imunitatea înnăscută, dar sunt convinsă că are legătură și cu faptul că la mine în familie s-a pus întotdeauna accent pe alimentația sănătoasă, bogată în legume, fructe și cereale.
Știu că bunica mereu spunea că ”usturoiul este antibiotic natural”. Ceaiul de ghimbir era prezent de la primele semne de răceală, ba chiar ardeiul iute avea un loc de cinste pentru că ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor. Sigur că și somnul adecvat, și activitatea fizică erau încurajate tocmai pentru a îmi întări imunitatea. Hrana influențează nu doar sănătatea, dar și frumusețea.
Sănătatea exterioară
Îmi amintesc că eram în vizită pe la bunica și aveam de gând să dorm la ea. Eram deja adolescentă și mă machiam, dar ”uitam” să mă demachiez. Bunica m-a lăsat să dorm, dar dimineța m-am trezit cu sticla de ulei de măsline lângă. Nu își propusese să mă învețe să fac gogoși sau salată cu ulei extravirgin, ci etapele esențiale ale unui ten îngrijit:
- demachiere;
- exfoliere;
- hidratare.
Abia după respectarea acestora, trebuie să te preocupe machiajul, ascunderea imperfecțiunilor. Tot bunica mi-a spus că orice pui pe față își va spune cuvântul, își va lăsa amprenta pe chip ca o ștampilă într-o carte, de aceea ingredientele sunt importante. Tot ea mi-a explicat că tipurile de ten sunt de mai multe feluri și necesită îngrijire diferită. Când mi-a povestit despre microbiomul pielii, am făcut ochii mari. Mi-a explicat că reprezintă totalitatea bacteriilor de pe piele, unele bune, altele rele. Știu că mi-am imaginat că niște soldăței minusculi se luptă pe chipul meu, iar de fiecare dată când aplic cremă mă gândesc că le vin ajutoare soldățeilor cu care țin, nicio surpriză, cei buni.
Dacă, la început, pentru mine era suficient uleiul de măsline combinat cu apă ca să mă demachiez, odată cu vârsta și cu creșterea cantității de machiaj, mi-am dat seama că am nevoie de produse complexe, în care să am încredere. Nu mi-a luat mult să descopăr Gerovital – Doctor în frumusețe și să mă îndrăgostesc.
Acum, când trenul aproape a ajuns, mă mai uit o dată în punga de lângă mine și mă bucur că s-au decis să lanseze o gamă cu ingrediente de origine naturală, Gerovital Plant, căci nu-mi imaginez cum ar fi să mă duc cu mâna goală, iar bunica prețuiește produsele naturale și românești. În plus, dacă ea m-a învățat importanța îngrijirii tenului prin natură, cu asta aș vrea și eu să o impresionez. Mai ales că noua gamă aduce inovație prin complexul Poliplant Microbiom Protect, format din Equibiome și plante din flora locală, complex ce ajută la restabilirea și menținerea echilibrului microbiomului pielii. Vă spuneam de războiul bacteriilor? Așa nici nu trebuie să existe căci în echilibru domnește farmecul.
Gama asigură un program complet de îngrijire prin:
- Apă micelară;
- Fluid demachiant;
- Cremă hidratantă;
- Cremă antirid SPF 15;
- Cremă antirid nutritivă;
- Cremă CC Matifiantă;
- Cremă anticearcăn antirid;
- Booster vitalitate și strălucire.
Eu vreau să încerc crema CC Mediu Matifiantă Microbiom Protect pentru că, de mult, caut o modalitate naturală de a înlocui clasicul fond de ten, iar aceasta conferă tenului un aspect natural, estompează imprefecțiunile, netezește textura tenului și protejează împotriva agresiunii factorilor externi.
Pe bunica sunt convinsă că cel mai tare o să o încânte crema Antirid Microbiom Protect SPF 15 căci ”soarele poate fi dușmanul tenului” este o altă vorbă de-a ei, iar crema are factor de protecție solară, dar și alte ingrediente naturale pe care știu că bunica le apreciază, de exemplu, vitamina A cu acțiune împotriva stresului oxidativ.
Crema anticearcăn antirid va fi un aliat minunat pentru diminuarea ridurilor. Uleiul de măsline, ceara de albine și Aquaxylul refac funcția de barieră a pielii și asigură un nivel optim de hidratare al acesteia.
Noua gamă Gerovital Plant mi se potrivește, dar mai ales bunicii, de aceea se află în punga de lângă mine pentru persoana care m-a învățat cum să am farmec și să nu mi-l pierd, având grijă de mine. O văd pe peron! De data aceasta, chiar te pup, cobor din tren!
Articol redactat pentru SuperBlog 2019
Multumim! Si mie imi plac produsele lor!
[…] Popa – Farmecul se găsește în natură – 100 […]