Home Recomandări Ce faci de Valentine’s Day în București?

Ce faci de Valentine’s Day în București?

2

Nu o fi Valentine’s Day sărbătoare românească, dar tot putem sărbători românește dacă mergem la un local cu specific, totuși eu am căutat și altceva în afară de o cină sau de un prânz luat în oraș și am găsit câteva variante. Pe cele mai interesante ți le împărtășesc și ție. Cum universul meu se află în București, aceasta a rămas zona mea de documentare.

1. Cinema

Programul complet cu filmele care rulează în această perioadă îl găsești aici, mă bucură că încă se difuzează Bohemian Rhapsody și A Star Is Born pentru că sunt filmele pe care dacă nu le-ai văzut, merită să plătești pentru ele.

Ofertă de Valentine’s Day au cei din de la CinemaCity din ParkLake, care au un concept de cină+film la 95 de lei. Filmele pe care le poți vedea sunt:
Alita: Îngerul Războinic
Oh, Ramona!
Și bețivi și mincinoși
Zi de naștere mortală

O altă ofertă pe care am găsit-o, dar care are legătură doar cu coincidența că Valentine’s Day e joia anul acesta ar fi la cinematograful Movieplex, din Plaza România. Orice film in zilele de luni, joi și vineri au biletul la prețul de 18 lei, doar cu cardul Movieplex.

2. Teatru

Filmele sunt prea banale? Teatrul s-ar putea să fie o opțiune mai interesantă când te conectezi cu oameni vii ce spun o poveste.
Dimineața, dacă ai copii, sau pur și simplu ai chef să-și reamintești de copilărie, poți merge, la ora 10 să vezi Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele. Biletele ajung de la 25 de lei la 35 de lei. Nu e genul de întâlnire romantică, dar uneori e frumos să faci ceva în familie. Eu l-am văzut, e un spectacol colorat, cu baloane de săpun la final. Nu ți-l recomand dacă nu-ți plac copiii, voi fi o mulțime în sală.

Acum, pentru oamenii mai mari, și dornici să iasă în doi sau cu prietenele, poate (unii mai suntem și single) am alte câteva recomandări: Romeo și Julieta la Opera Națională începând cu ora 18.30. Prețurile sunt de la 15 lei la 90 de lei, dar e o ocazie bună să te îmbraci elegant și să stai un pic cu vârful nasului ridicat, doar ești la Operă, nu?
Dacă te sperie oamenii care ating note mai înalte ca pisicile, poate îți plac cei care dansează și te tentează la ora 18.30 să mergi la spectacolul de teatru-dans contemporan Apa Vie, de la Teatrul mic. Intrarea e 35 de lei, pentru studenți e 20 de lei.
Dacă să râzi e pe stilul tău, uite că în seara iubirii teatrele s-au gândit și la asta, poți alege între Autorul e în salăDezbracă-te, vreau să-ți vorbesc, Rencontes
Nu am văzut spectacolul, dar sunt îndrăgostită de film, așa că mai e de luat în calcul și Fluturii sunt Liberi.

3. Concerte

O mulțime de concerte se pregătesc de Valentine’s Day în fiecare an, unele cu meniuri incluse pentru doi, altele cu bilet.
Dacă ești fan ADDA și Robert Toma, acești vor cânta special pentru ziua iubirii la Berăria H.
FreeStay pot fi auziți de la 21.30 la Hard Rock Cafe.
Dacă ești amator de Jazz, aici ai o sugestie.
La Sala Palatului, pe 14 februarie cântă Giannis Ploutarchos
Pentru o seară mai liniștită îți recomand evenimentul ăsta, unde mănânci și asculți piese de dragoste cântate de Andrei Neagu.
Dacă îți plac întâmplările ciudate, chiar Zece, poți să arunci un ochi și pe evenimentul de la paQue Bistro&More, unde cântă Florin Chilian.
Dacă ești Anti Valentine’s Day, nu ai decât să petreci pe 13 februarie, la concertul anual Țapinarii.

4. Karaoke

Poate nu ai chef să-i asculți pe alții cântând și vrei să fii tu vedeta serii. Există întotdeauna serile de karaoke, chiar și pentru romanțe.
True Club, care de obicei caută în fiecare joi The True Voice, voce care primește și de băut, s-au gândit ca joia aceasta să fie despre iubire, tot cu karaoke.

5. La mall

Când se apropie primăvara apar și târgurile specifice, așa că de Valentine’s Day, poți merge singur să cumperi repede cadoul pentru partener înainte de date sau poți să-l iei cu tine și să vă luați unul altuia ce vă poftește inima, în bugetul stabilit de voi. Cei de la Megamall au Târg de Valentine’s Day & Mărțișor, dar imprsionanți sunt cei de la Sun Plaza, care au ridicat ștacheta. Nu doar că au și ei Fair: In love with spring!, care oricum o să fie după 22 februarie, dar au și un concurs pentru îndrăgostiți, iar pe 14 februarie cântă, de la ora 19, FreeStay.

6. Învață să gătești

O alternativă de activitate pentru 14 februarie ar fi și workshop-ul de aici.  Nu o să vă mai certați pe titlul de bucătarul mai priceput din casă, amândoi o să aveți aceeași tehnică.

7. Swing pentru cei curajoși

Trebuie să știi în ce te bagi dacă alegi opțiunea asta, sfatul meu e să te interesezi bine de tot ce înseamna “swing“, e pentru toți și nu prea.

8. Stand-up comedy

Râsul trebuie să fie mereu prezent în viața noastră. Partenerul își lasă pijamaua aruncată? Nu răspunde suficient de repede la telefon? Se enervează din orice? S-ar putea ca niște glume bune în care să-ți regăsești cuplul să fie terapia perfectă, iar comedianții nu au liber pe 14 februarie.

La Club 99 ai Stand-up Comedy cu Banciu, Mincu si Maria Popovici
La Restaurant Cabana Stand Up Comedy cu Mane Voicu & Ana Maria Calita
La Comics Club Two Man Show cu Badea și Natanticu

9. Tatuaj la dublu

Uite că unii au avut și idei din astea îndrăznețe. Dacă visați de mult să vă faceți un tatuaj reprezentativ, există un (mini) event pe Facebook (aici) cu o ofertă. Interesant e că fac și tatuaje audio, acele tatuaje pe care după ce ți le-ai bătut, cu ajutorul unei aplicații le poți asculta. Nu cunosc locul, iar asta e o decizie ce trebuie luată cu înțelepciune, pentru că până la urmă rămâi cu el pe viață, însă dacă nu acest salon e cel potrivit, de ce nu altul? E plină piața de saloane. Eu am un tatuaj făcut la cei de la Jack Ink, însă există o mulțime de alte saloane cu reputație. Totul e să îți dorești asta, iar dacă nu, cred că înțelegem cu toții și vă puteți doar desena unul altuia ceva drăgut cu un marker pe încheietură. Le puteți purta toată ziua și ulterior le ștergeți la un duș împreună.

10.  Pe “ochi frumoși”

Nu toți ne tăiem buzunarele în bancnotele alunecoase, dar nu trebuie să disperăm: până la urmă afecțiunea nu costă bani. Cam toate punctele de mai sus pot fi atinse și acasă, într-o altă formă, uneori poate fi mai plictisitoare, alteori intimitatea o poate face chiar mai intensă. Depinde de tine! Sigur că e nevoie și de dorința de a ieși din rutină și a desfășura activitatea propusă.
Pentru un film bun nu e nevoie să mergi la cinema, poți vedea o multitudine online.
Pentru muzică s-a inventat Youtube, iTunes, Spotify sau oricare altă metodă de a o asculta. Nu e experiența live-ului, dar măcar puteți să dansați și să vă prostiți cum vreți voi.
Teatrul nu îl recomand filmat, se pierde toată emoția, chiar dacă YouTube-ul îți oferă posibilitatea de a găsi diverse spectacole, așa că mai bine te uiți la vloguri. Nu fi dezamăgit! Cei de la Cuibul Artiștilor joacă două reprezentații pe 14 februarie, una de la ora 19, alta de la ora 20 din spectacolul Intrincerc, dacă ai vreun leu în buzunar, poți să-l donezi, dacă nu, nu-i bai. Programarea e recomandată!
Puteți să vă faceți propriul karaoke acasă, iar microfonul poate fi telecomanda. Sigur nu se supără televizorul! La mall te poți plimba oricând, chiar dacă nu cumperi nimic, să gătești poți învăța și din tutoriale. Restul e imaginație.

Succes și Happy Valentine’s Day!

2 COMMENTS

  1. Really? Noi nu stiam cum sa cautam “singuratatea” mai mult … Un concert sau un club era ceva ptr fiecare weekend dar Valentine … ceva special … doar pentru noi doi! :))))
    Sa ai un “very happy Valentines day!” 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here